SIZ Aiud acuză guvernul USL de continuare a practicii abuzurilor neconstituţionale ale guvernului PDL
Sindicatul Învăţământ Zona Aiud denunţă neplata “Uno ictu” a peste 75.000 de lei datoraţi celor 600 de membri de sindicat din zonele Aiud şi Ocna Mureş – SIZ Aiud se dezice de protocolul încheiat de SIA cu USL Alba
Sindicatul Învăţământ Zona Aiud, prin vocea reprezentantului legal, prof. Petru Damo, protestează împotriva emiterii OG 17/23.08.2012 prin care Guvernul USL “legiferează continuarea implementării mult hulitelor OG 71/2009 şi a Legii 230/2011 prin care fostul Guvern PDL amânase eşalonat până în 2016 plata drepturilor salariale câştigate prin hotărâri definitive şi irevocabile în instanţă”.
Prof. Petru Damo a declarat că SIZ Aiud a câştigat definitiv şi irevocabil investind cu titlu executoriu nu mai puţin de 20 de sentinţe în procesele declanşate pentru membrii de sindicat din zonele Aiud şi Ocna Mureş pe speţa diminuării indemnizaţiilor de concediu cu 25% prin aplicarea nelegală, “la comandă politică”, a Legii 118/2010. Este vorba despre o sumă totală de peste 750.000 lei care, defalcată, reprezintă o medie ponderată de 1.342 de lei/persoană, a arătat liderul sindical. În plus, SIZ Aiud este creditor cu circa 800 de lei cheltuieli de judecată în raport cu cele 20 de unităţi de învăţământ şi consiliile locale aferente care au pierdut procesele în cauză. Sindicaliştii din cele 6 mari unităţi şcolare din municipiul Aiud sunt îndreptăţiţi la peste 310.000 lei din această sumă totală, restul aparţinând membrilor de sindicat din zonele limitrofe, respectiv din zona Ocna Mureş, a precizat preşedintele sindicatului aiudean. El a menţionat că sindicatul intenţiona să atribuie aceşti bani celor 600 de titulari de drept prin executare silită în luna septembrie 2012 pentru a ajuta oamenii prin compensarea lipsei venitului salarial din această lună, plătit la începerea vacanţei.
Confruntat cu emiterea “în secret” a ordonanţei, care amână, din nou, plata acestor drepturi băneşti eşalonându-le până în 2016, SIZ Aiud acuză dur Guvernul Ponta de încălcarea ordinii constituţionale şi a statului de drept.
“În opinia noastră, OG nr. 17/2012 este act juridic abuziv, unilateral, discriminatoriu şi nelegal care încalcă cel puţin 9 aspecte din Constituţia României: privitoare la statul de drept, separaţia puterilor în stat, respectarea Legii fundamentale, garantarea dreptăţii şi a drepturilor cetăţenilor ca valori supreme, referitoare la drepturile sindicatelor, la neretroactivitatea legii civile, la egalitatea în drepturi, la prevalenţa dispoziţiilor tratatelor internaţionale privind drepturile omului, şi, nu în ultimul rând, la obligaţia statului de a asigura cetăţenilor un nivel de trai decent.
Nu acceptăm încălcarea principiilor statului de drept şi nerespectarea sentinţelor definitive şi irevocabile ale instanţelor. Nu este de ajuns ca un Guvern, oricare ar fi acesta, să se autoproclame democrat – este nevoie ca legea să fie respectată întocmai în litera şi spiritul ei. În situaţia în care o comandă politică îngrădeşte şi zădărniceşte efectul sentinţelor instanţelor jurisdicţionale, nu numai că nu mai putem vorbi de respectarea principiului separaţiei puterilor în stat, dar ne situăm deja în afară domniei regulii de drept prin aceea că se încalcă securitatea juridică a cetăţenilor şi speranţa legitimă faţă de împlinirea actului de justiţie echitabil şi într-un termen rezonabil’, a spus preşedintele SIZ Aiud.
Prof. Petru Damo a spus că SIZ Aiud nu crede în argumentul deficitului financiar. “Respingem invocarea argumentului lipsei fondurilor şi îl calificăm un tertip. Banii există, dar sunt gestionaţi deliberat greşit. Am prezentat un număr de soluţii agreate de mari sindicate la nivelul Conferinţei Sociale Reunite Europene de la Bruxelles, prin care se pot constitui lichidităţi în favoarea cetăţenilor: suprataxarea companiilor cu profit anual de peste 10 milioane de euro cât şi a tuturor milionarilor în euro, cu constituirea unui fond de solidaritate socială sub controlul statului român după modelul propus de preşedintele SUA; introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare interbancare; instituirea unui TVA progresiv (9% la alimentele de bază şi medicamente, respectiv 35 – 45% pentru iahturi, blănuri, bijuterii, automobile de lux, palate etc); stoparea corupţiei şi a contrabandei la frontiere; diminuarea bugetelor şi cheltuielilor excesive alocate Executivului şi unor instituţii speciale care au fost umflate tocmai în anii de criză; diminuarea salariilor şefilor bugetarilor de lux de la Hidroelectrica, Romgaz, Electrica, SNCFR, Romavia, Romatsa etc. ş.a.”, a accentuat liderul SIZ Aiud. El a spus că sindicatul analizează oportunitatea atacării OG nr. 17/2012 prin acţionarea în judecată a Guvernului României în baza prevederilor constituţionale şi a Legii conteciosului administrativ. Eventualitatea unei acţiuni la CEDO după epuizarea căilor de atac este de asemenea luată în considerare. “Dacă tăcerea ruşinoasă a Guvernului USL în emiterea OG nr. 17/2012 este lesne de înţeles în contextul politic – electoral, nu putem însă trece cu vederea totala lipsă de reacţie a confederaţiilor şi federaţiilor sindicale din România în această privinţă, făcându-ne să ne întrebăm de partea cui sunt: a Puterii sau a oamenilor?”, a întrebat retoric prof. Petru Damo. Conducerea sindicatului va informa toţi membrii de sindicat cu privire la drepturile şi interesele încălcate “abuziv” prin OG nr. 17/2012 şi va lua măsuri pentru denunţarea unilaterală a protocolului încheiat între SIA Alba şi USL, pe motiv că cei din urmă nu şi-au respectat promisiunile electorale, au acţionat cu rea credinţă împotriva drepturilor şi intereselor oamenilor şi cu dispreţ faţă sentinţele instanţelor judecătoreşti.
“Cei responsabili de emiterea şi punerea în aplicare a acestei ordonanţe vor plăti scump nota la alegerile din toamna acestui an”, crede prof. Petru Damo.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
Mesaje de Craciun 2024. Texte scurte cu SMS-uri noi, urări şi felicitari crestine de sărbători și de Crăciun fericit! Ne aflăm în perioada Crăciunului, perioada în care românii trimit cele mai multe mesaje, urări de Crăciun și de Anul Nou 2025 prin SMS celor apropiaţi. Sms-ul de Crăciun a devenit deja un obicei pentru fiecare: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
MESAJE de CRACIUN fericit! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Ştirea zileiacum 5 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de SFANTUL STEFAN 2024. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pentru rude sau prieteni care îşi sărbătoresc onomastica