Sistem informatic integrat e-sănătate la Spitalul Județean Alba

Consiliul Judetean Alba a adoptat in cadrul sedintei de astazi proiectul „Implementarea unui sistem informatic integrat e-sănătate la nivelul Spitalului Județean de urgență Alba”, în vederea finanțării lui prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE) 2007-2013, proiect depus de către spital în anul 2011.
Este vorba de realizarea unei baze de date integrate la Spitalul Județean de Urgență Alba, prin care să se poată ține o evidență clară pentru fiecare pacient, salon, secție, decontari ale CJAS şi ce va face parte ulterior, dintr-un sistem informatic integrat e-sănătate national.
Contributia CJ Alba este în valoare totală de 2.007.134,20 lei, din care 1.398.660,90 lei sunt fondurile europene nerambursabile solicitate și restul sunt contribuțiile la cheltuieli eligibile și neeligibile.
Inițial proiectul fusese respins din cauza neîndeplinirii punctajului necesar, însă, ulterior proiectul a fost reconsiderat de catre Ministerul Informațiilor și Societății Informaționale, fiind declarat eligibil pentru finanțare.
În acest sens, Nicoleta Coșarcă, directorul Spitalului Județean de Urgență Alba, a depus la minister o contestație în ceea ce privește respingerea proiectului, iar contestația a fost acceptată. Urmează ca în următoarele 60 de zile să fie deja semnat contractul dintre beneficiar și finanțator și să înceapă efectiv lucrările de implementare a sistemului informatic.
Valoarea totală a proiectului este de 2.007.134,20 lei. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1.427.205,00 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă 1.398.660,90 lei, iar cofinanțarea eligibilă a beneficiarului de 28.544,10 de lei
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor”
Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor” Radu Georgescu a explicat din nou de ce scăderea consumului nu este un motiv de bucurie în rândul românilor. Acesta face o nouă comparație cu grecia care nici după mai bine de 15 […]
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]