Rămâi conectat

Actualitate

Sistem de prevenire a votului ilegal: ”Dacă un alegător încearcă să voteze de două ori, se va întâlni mai întâi cu polițiștii”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal a fost prezentat, marți, de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Toate tentativele de vot ilegal vor fi semnalate polițiștilor, care vor lua măsuri.

Aplicația va fi funcțională în secțiile de votare de pe o tabletă utilizată de un operator de calculator, care va scana CNP alegătorului și va verifica dacă acesta a mai votat sau nu.

„Pe baza unei convenții între AEP, STS și MAI, se va instala o extensie a sistemului la centrul operativ de comandă de la MAI și toate cazurile, tentativele de vot ilegal, cazurile de afluență mare de alegători care se pot întâmpla în ziua votării pot fi semnalate cu promptitudine MAI, care prin echipajele mobile pe care le are dispuse în țară va lua măsurile care se impun. Dacă avem un alegător care încearcă să voteze de două ori, acesta se va întâlni mai întâi cu polițiștii de acolo din zonă, care vor cerceta cazul respectiv și, dacă se dovedește prin cercetările preliminare efectuate că nu a mai votat, prin legătură cu secția de votare de unde a venit mesajul respectivul alegător va fi lăsat să voteze. Nu recomand nimănui să încerce să voteze ilegal”, a spus Muhuleț într-o conferință de presă.

El a precizat că riscul ca sistemul informatic să se blocheze în integralitatea lui „nu există”.

„Riscul să pice comunicația într-o școală sau într-o localitate poate exista, însă fiecare tabletă are o cartelă GSM care funcționează în 3G de la operatorii de telefonie mobilă din țară și acestea au fost instalate de STS în funcție de puterea releelor pe care le au în diferite zone fiecare dintre acești operatorii. În școli există internet wireless (…). Printr-o verificare a locațiilor făcute de STS, au fost indexate toate rețelele de internet wi-fi existente la nivelul școlilor. Acolo unde nu există wi-fi, au fost instalate routere, echipamente de comunicații specifice. Practic, dacă internetul de pe cartelă pică, se trece automat pe wi-fi existent în locația respectivă”, a explicat Muhuleț.

Vicepreședintele AEP a menționat că există o rezervă de tablete și de operatori: „Există peste numărul de 18.616 de operatori încă 20% aflați în rezervă care se vor afla la sediile birourilor electorale de circumscripție în fiecare localitate pentru a interveni în astfel de cazuri sau în cazuri de forță majoră”.

El a precizat că într-o secție de votare, „de principiu, este o singură tabletă”. „În cazul în care vom constata că pe un anumit flux orar se prezintă un număr mare de alegători, se face coadă acolo, avem posibilitatea să trimitem și o a doua tabletă la secția respectivă. Dacă se strică, există o rezervă de 20% de astfel de tablete, care pot fi folosite în funcție de necesități”, a susținut vicepreședintele AEP, care a adăugat că timpul de procesare a datelor se scade cu o treime.

Campania electorală pentru alegerile locale se va încheia pe 4 iunie.

Pe 5 iunie, românii cu drept de vot sunt chemați la urne pentru a-și alege primarii, consilierii locali și județeni. Votarea începe la ora 7,00 și se încheie la ora 21,00.

Sursa Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vor pleca multinaționalele din România și se vor naționaliza firmele dacă iese George Simion președinte? Ce spune economistul Radu Georgescu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vor pleca multinaționalele din România și se vor naționaliza firmele dacă iese George Simion președinte? Ce spune economistul Radu Georgescu Economistul Radu Georgescu a explicat într-o postare pe rețelele de socializare care este opinia sa în ceea ce privește principalele îngrijorări ale românilor. „Vreau o țară ca afară! Să nu mă tragă nimeni pe sfoară! […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremea în România: Cea mai friguroasă noapte din ultimii 46 de ani la Bâlea Lac

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vremea în România: Cea mai friguroasă noapte din ultimii 46 de ani la Bâlea Lac Meteorologii au înregistrat o temperatură minimă de minus 6,3 grade Celsius în cursul nopții la Bâlea Lac, aceasta fiind cea mai friguroasă noapte de 12 mai din ultimii 46 de ani, după ce termometrele au arătat minus 5,5 grade în […]

Citește mai mult

Actualitate

Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ În cazul în care România s-ar îndepărta de Uniunea Europeană, economia românescă va avea extrem de mult de suferit,  iar fără accesul la fondurile europene, nu vom mai putea avea nici pe departe nivelul actual de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea