Simion Creţu: Teodor Atanasiu şi Dan Coriolan Simedru – Un tandem liberal pentru dezvoltarea zonei Cugir-Zlatna!
Schimbarea în bine pentru locuitori o vor aduce senatorul Teodor Atanasiu şi deputatul Dan Coriolan Simedru
Oamenii din localităţile din zona Cugir – Zlatna au nevoie de locuri de muncă stabile şi bine plătite, au dreptul la un trai decent şi la un viitor pentru copiii lor. Pentru a le asigura aceste drepturi, echipa USL Alba a desemnat doi dintre cei mai buni şi mai experimentaţi politicieni locali. Senatorul şi deputatul care îi vor reprezenta în viitorul Legislativ au obligaţia de a se implica activ în relansarea economică a acestei zone, în atragerea investitorilor şi în creşterea nivelului de trai al cetăţenilor.
Teodor Atanasiu este devotat oamenilor din Alba şi îşi pune experienţa în slujba acestora, pentru extinderea Parcului Industrial Cugir şi crearea unui pol de dezvoltare economică în zona oraşului Zlatna. Atanasiu are experienţa de parlamentar, fiind unul dintre cei mai activi deputaţi din actualul Parlament. El a fost singurul ministru al Apărării care a avut curajul să desfiinţeze stagiul militar obligatoriu şi să transforme Armata României în armată de profesionişti. Cât timp a fost preşedinte AVAS, a negociat cu succes privatizarea Automobile Craiova şi preluarea societăţii de către Ford. Acum, ca om care cunoaşte foarte bine problemele cugirenilor, s-a implicat în proiectele privind dezvoltarea oraşului. În acest sens, Atanasiu şi Simedru au făcut deja demersurile necesare la Ministerul Transporturilor pentru realizarea nodului de legătură a oraşului Cugir la autostrada Deva-Sibiu, iar lucrările au demarat deja.
Un alt adevărat fiu al Cugirului, Dan Coriolan Simedru a fost vicepreşedintele Consiliului Judeţean care s-a implicat în dezvoltarea şi modernizarea Parcului Industrial de la Cugir. Ca prefect, a susţinut crearea relaţiilor economice cu investitori externi, inclusiv în domeniul exploatării cuprului. El are una dintre cele mai bogate experienţe de deputat, ocupând mai mulţi ani această demnitate publică. Acum, alături de Atanasiu, îşi pune această experienţă în slujba oamenilor din zona Cugir – Zlatna pentru atragerea de investitori şi înfiinţarea de locuri de muncă.
Pe de altă parte, deoarece oraşele Cugir şi Zlatna, dar şi zona lor limitrofă, reprezintă cele mai mari centre muncitoreşti din judeţul nostru, viitorul senator Teodor Atanasiu şi viitorul deputat Dan Coriolan Simedru vor depune un pachet legislativ pentru a îndrepta nedreptatea făcută de stat muncitorilor care nu au fost încadraţi în grupa specială de muncă. Un exemplu în acest sens este unitatea de producţie din Cugir, care desfăşoară o activitate de fabricare a muniţiei şi armamentului greu de infanterie, care se regăseşte pe lista locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale din Anexa 2 a Proiectului Legii privind sistemul unitar de pensii. Cu toate acestea, salariaţii cugireni nu beneficiază de grupa specială de muncă. În aceeaşi situaţie se află şi muncitorii din zona Zlatna, ale căror drepturi la grupa specială de muncă au fost ignorate.
În plus, Atanasiu, din viitoarea lui poziţie de senator al judeţului, va milita pentru intrarea României în proiectele Agenţiei Europene de Apărare, ţara noastră fiind singurul stat european care nu are un acord în acest sens. Pentru oamenii din zona Cugir va însemna sute de locuri de muncă. Acest lucru va completa activitatea lui Simedru, care, atunci când a ocupat funcţia de deputat, a iniţiat pentru prima dată legea industriei de apărare şi a contribuit decisiv, ulterior, la aducerea Star Transmission la Cugir şi la obţinerea celor 24 milioane de euro, necesari pentru achiziţionarea de noi utilaje pentru linia de fabricat muniţie de tip NATO. În urmă cu mai bine de 12 ani Dan Simedru a fost promotorul declarării oraşului Cugir ca zonă defavorizată.
Zona adiacentă oraşelor Cugir şi Zlatna, pare şi acum a fi defavorizată. Asta deoarece Guvernele PD-L nu au sprijinit deloc agricultorii. Pentru aceştia, echipa USL Alba va susţine în Parlament o lege prin care prima întăbulare a terenurilor să fie gratuită şi alte măsuri legislative pentru sprijinirea agriculturii, dar şi pentru acordarea subvenţiilor pentru terenuri şi animale, corect şi la timp. În plus, pentru a completa necesarul de servicii sociale, Teodor Atanasiu şi Dan Coriolan Simedru îşi propun să repare greşelile făcute în domeniul sănătăţii de PD-L prin promovarea unor măsuri legislative menite să reformeze sistemul de sănătate. Până acum au pregătit includerea în bugetul pe anul 2013 a sumelor necesare modernizării Spitalului din Cugir şi a redeschiderii Spitalului din Zlatna. Asta deoarece oamenii din zona Cugir – Zlatna au dreptul la servicii de sănătate de calitate, au dreptul să fie trataţi în spitale dotate şi modernizate. Sănătatea oamenilor nu poate fi inclusă în balanţa rentabilităţii, iar măsura închiderii unul spital, cum a fost cel din Zlatna, este inumană.
Cei doi liberali care vor obţine sprijinul locuitorilor din Colegiul Cugir-Zlatna au o foarte bogată experienţă politică şi administrativă. Teodor Atanasiu, în perioada cât a făcut parte din Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, a adus zeci de milioane de euro pentru comunităţile din Alba. La rândul său, Dan Coriolan Simedru are o bogată experienţă în administraţie, ocupând funcţii de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba, deputat şi prefect al judeţului, timp în care s-a dedicat rezolvării problemelor comunităţilor locale, fără să ţină cont de apartenenţa politică a primarilor.
Consider că priorităţile senatorului Teodor Atanasiu şi ale deputatului Dan Coriolan Simedru vor fi: asigurarea condiţiilor necesare de dezvoltare echilibrată, pentru a se crea cât mai multe locuri de muncă plătite decent şi să atragă din nou bani pentru drumuri, canalizare şi apă în judeţ. Alături de aceste importante motive, experienţa şi devotamentul faţă de oameni îi recomandă pe Teodor Atanasiu şi Dan Coriolan Simedru la alegerile din 9 decembrie!
Simion CREŢU
Vicepreşedinte PNL Alba – Lider grup Consilieri judeţeni
PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | ACCIDENT rutier pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia: Trei autoturisme implicate
FOTO | ACCIDENT rutier pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia: Trei autoturisme implicate Un accident rutier s-a produs joi, 19 decembrie 2024, în jurul orei 18:00, pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia. Citește și: FOTO | INCENDIU în localitatea Unirea din județul Alba: Detașamentul de pompieri salvatori intervine pentru stingere Potrivit primelor informații […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o oră
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor