Cultură Educație

Şi ceaiul de muşeţel trebuie să respecte normativele UE

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Producătorii români de leacuri naturiste pe bază de plante medicinale mai au la dispoziţie, cel puţin teoretic, două luni pentru a respecta directiva UE cunoscută sub numele Traditional Herbal Medicinal Products (THMPD) care a fost adoptată la 31 martie 2004 şi care cere ca de la 1 aprilie 2011 toate plantele medicinale să fie procesate după aceleaşi procedee ca şi celelalte produse farmaceutice. Acest lucru presupune inclusiv obţinerea de certificate legale, la fel ca medicamentele, al căror cost este extrem de mare pentru fiecare plantă în parte, deşi acestea sunt folosite de mii de ani.
Costurile uriaşe pe care le presupune intrarea în legalitate vor lichida micii producători din domeniul plantelor medicinale în favoarea coloşilor farmaceutici. În loc ca produsele alimentare şi medicamentele tradiţionale să fie privite ca probleme legate de drepturile omului, acestea au fost tratate ca probleme de comerţ. În acest fel, legile privind alimentaţia şi plantele sunt focusate pe dorinţele marilor corporaţii, nu pe nevoile şi dorinţele oamenilor.
Dacă producătorii români nu se conformează noilor norme europene, după data de 1 aprilie 2011, ţara noastră riscă să fie dată în judecată de către marile concerne farmaceutice şi nu e greu de ghicit care ar fi soarta unor asemenea procese. De altfel, piaţa autohtonă a fost deja invadată de produse homeopate procesate prin India, China etc. Astfel că, la „moartea” producătorilor noştri de medicamente naturiste, vor plânge doar buzunarele românilor… (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]

Citește mai mult