Opinii - Comentarii

Sfaturile specialistului Ioan Buia pentru gospodarii care vor să obțină cel mai bun vin de casă

Ioana Oprean

Publicat

în

Au mai rămas două zile până când gospodarii mai pot comanda must de la Jidvei. Specialistul Ioan Buia, directorul complexului de vinificație Jidvei, are câteva sfaturi pentru cei care doresc să facă vin de casă.

Directorul complexului de vinificație Jidvei, dr. chimist Ioan Buia, este recunoscut drept specialistul care nu acceptă compromisuri când vine vorba despre calitatea vinului. Acesta susține că procesul tehnologic trebuie urmat pas cu pas și nici o verigă nu trebuie sărită, mai ales atunci când vorbim despre vinul de casă ce reprezintă, până la urmă, mândria gospodarilor care cumpără must de la Jidvei. Secretul calității mustului pleacă direct din vie, de la culesul manual, urmând ca strugurii să fie transportați la crama gravitațională Tăuni, ce se află în mijlocul plantației, zdrobirea boabelor făcându-se într-un timp foarte scurt de la recoltare.

Gospodarii care își fac vinul de casă cu must de la Jidvei primesc mustul deja deburbat (limpezit), acesta fiind unul din procesele care asigură succesul produsului finit.

„Deburbarea este un procedeu foarte important prin care se elimină din musturile obținute o serie de compuși care nu sunt necesari în vinul finit, cum ar fi: resturi de praf, de pământ, ușoare frânturi de pieliță sau ușoare frânturi de ciorchine. Deburbarea este un procedeu care poate fi realizat prin foarte multe metode: gravitațional, prin flotație, prin filtrare sau prin centrifugare. Procedeul cel mai des folosit în compania Jidvei este deburbarea gravitațională. Aplicăm această tehnică datorită tehnologiei moderne pe care o deținem. Odată realizat mustul, el este răcit și menținut între 24 și 48 de ore la o temperatură de aproximativ 10 grade Celsius, iar apoi este separat de depozitul de care vă spuneam. Vreau să menționez că temperatura de deburbare este foarte importantă; ea trebuie controlată astfel încât să nu permită declanșarea procesul de fermentație”, explică specialistul Jidvei.

Diferența dintre un vin bun și unul mai puțin bun este folosirea mustul limpezit. Într-un mediu controlat, mustul fără burbă favorizează un proces lent de fermentație alcoolică, necesar pentru dezvoltarea aromele specifice. Procesul de vinificare nu ar trebui să includă adăugarea zahărului, subliniază dr. chimist Ioan Buia: „Eu nu recomand. Să fie clar. Mustul de la Jidvei are suficient zahăr din dulceața strugurelui pentru a se obține un vin sănătos, așa cum se făcea și odinioară”.

În final, specialistul Jidvei le oferă micilor producători câteva recomandări pentru păstrarea vinului. „Un gospodar care produce o cantitate mare de vin nu o poate consuma pe toată într-un timp scurt. Pentru a se bucura mai mult timp de produsul făcut în casă, este important ca gospodarul să păstreze vinul în vase pline, pentru a nu permite oxidarea acestuia. Este esențial de știut faptul că niciun vin nu poate fi păstrat fără o igienă desăvârșită a vaselor, a furtunelor, a pâlniilor și a tuturor ustensilelor folosite în procesul de vinificație. Igiena este cel mai important lucru pentru realizarea unui vin de casă de calitate”, afirmă Ioan Buia, directorul complexului de vinificație Jidvei.

*Ultimele zile pentru a comanda must de la Jidvei

Și în acest an, gospodarii pot comanda must de la Jidvei pentru a-și produce singuri vinul de casă de cea mai bună calitate. Campania „Vin de casă din must de la Jidvei” a început în 10 august, iar ultima zi pentru plasarea comenzilor este vineri, 15 septembrie. Comandați cantitatea dorită prin completarea formularului de comandă de pe site-ul www.mustdejidvei.ro, telefonic la numărul 0755.70.60.00 (apel cu tarif normal) sau prin completarea și trimiterea gratuită prin Poșta Română a formularului de comandă distribuit în localitățile din cele 12 județe unde se face livrarea mustului: Alba, Sibiu, Mureș, Cluj, Brașov, Hunedoara, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Vâlcea, Harghita, Covasna și Prahova (până la Comarnic).

În privința transportului, compania Jidvei precizează că toate comenzile de minimum 100 kg vor fi preluate din punctele fixe de distribuție din localitățile vizate, iar comenzile de minimum 250 kg vor fi livrate la adresa de livrare precizată de cumpărător în comandă, în măsura posibilităților.

Mustul de la Jidvei va fi transportat în recipiente speciale, urmând ca fiecare client să fie pregătit cu propriile vase în care se va realiza transferul. Fiecare cumpărător va primi o declarație de conformitate pentru mustul pe care l-a comandat.

Prețul unui kilogram de must de la Jidvei este de 4,5 lei și include TVA.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

 Ziua internațională a jazz-ului, sărbătorită pe data de 30 aprilie

Bogdan Ilea

Publicat

în

 Ziua internațională a jazz-ului, sărbătorită pe data de 30 aprilie În fiecare an, pe 30 aprilie, în peste 190 de țări de pe șapte continente, se aniversează Ziua internațională a jazzului, cu scopul de a reuni comunități, școli, artiști, istorici, academicieni și pasionați de jazz din toate colțurile lumii, pentru a crea un dialog universal […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

30 aprilie, Sfântul Apostol Iacov: A fost de faţă la Schimbarea la faţă, dar şi la cele întâmplate Mântuitorului în Grădina Ghetsimani

Ioana Oprean

Publicat

în

30 aprilie, Sfântul Apostol Iacov: A fost de faţă la Schimbarea la faţă, dar şi la cele întâmplate Mântuitorului în Grădina Ghetsimani Miercuri, 30 aprilie, credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Iacov, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi. Sfântul Apostol lacov, fratele Sfântului Ioan Evanghelistul, a fost unul dintre cei Doisprezece […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

29 aprilie: Ziua Veteranilor de Război, o zi la fel de importantă ca Ziua Națională

Ioana Oprean

Publicat

în

29 aprilie: Ziua Veteranilor de Război, o zi la fel de importantă ca Ziua Națională În fiecare an, la 29 aprilie, este sărbătorită Ziua veteranilor de război, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României, aceasta fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în […]

Citește mai mult