Sfaturi în folosirea corectă a centralei termice de apartament. Reguli de bază pe timpul iernii
Sfaturi în folosirea corectă a centralei termice de apartament. Reguli de bază pe timpul iernii: Utilizarea optimă și corectă a centralei termice de apartament presupune respectarea unor criterii de folosire de bază pentru a evita îngreunarea funcționării echipamentului de încălzire.
„De-a lungul timpului, am observat frecvent lipsa unor paşi de urmat în folosirea echipamentelor de încălzire. Respectarea unor astfel de reguli se reflectă într-o utilizare eficientă, durabilă şi cu accent pe economie a sistemului de încălzire. Sperăm ca, odată cu maturizarea pieţei de profil, tot mai mulţi români să acorde atenţie sporită regulilor de bază în ceea ce priveşte utilizarea centralei de apartament”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.
O primă regulă este achiziţia de accesorii pentru controlul temperaturii interioare, termostate, cronotermostate cu funcţii de programare a temperaturilor de zi şi noapte şi sonde de exterior. Instalarea acestor accesorii de termoreglare contribuie la o mai bună funcţionare a centralei, dar şi la asigurarea unui randament ridicat.
Specialiştii Ariston nu recomandă setarea unei temperaturi prea mari de funcţionare a centralei, cum aleg foarte mulţi dintre utilizatorii români. Reglarea temperaturilor la 18-19 grade pentru perioadele de vacanţă, la 20 de grade pe timp de noapte şi 23 de grade pe timp de zi sunt valorile optime pentru un confort sporit şi un randament ridicat.
O altă observaţie este legată de lipsa filtrelor magnetice pentru agentul termic. De asemenea, lipsa instalaţiilor de dedurizare sau a filtrelor anticalcar este un alt aspect ce trebuie luat în considerare. Acestea sunt folosite pentru preîntâmpinarea problemelor ce pot apărea ca urmare a depunerilor de calcar, lucru foarte frecvent în România datorită durităţii apei din coloanele învechite.
Nu în ultimul rând, este recomandat să nu se scoată din priză centrala termică deoarece pe timp de iarnă se opreşte astfel funcţia anti-îngheţ, ce poate provoca daune severe echipamentului de încălzire, iar pe timp de vară este oprită în acest mod funcţia anti-blocare.
Sfaturi pentru folosirea centralei termice pe timp de iarnă
Centralele termice de apartament cunosc o utilizare mai intensă în perioadele cu temperaturi scăzute, ca parte a nevoii de a acoperi un necesar mai mare de căldură. Potrivit specialiştilor Ariston Thermo România, în sezonul rece utilizatorii sunt înclinaţi să facă o serie de greşeli care pot afecta modul de funcţionare a echipamentului. Lipsa unei verificări atente a centralei şi instalaţiei termice este o greşeală des întâlnită. Revizia întregului sistem înainte de instalarea frigului este esenţială pentru a putea detecta şi corecta eventuale disfuncţionalităţi.
Verificarea tehnică periodică din doi în doi ani (VTP) şi desfăşurarea de revizii anuale reprezintă unii dintre cei mai importanţi paşi de respectat. Asigurat de o firmă de service cu autorizaţie ISCIR specifică, VTP-ul acoperă verificarea dispozitivelor de control, de reglare şi siguranţă a gazelor arse, dar şi reglarea instalaţiei de ardere şi menţinerea condiţiilor iniţiale de instalare.
Verificarea presiunii de funcţionare a centralei şi a coşului de evacuare se înscrie în seria regulilor de urmat când vine vorba de modul de folosire al centralei termice. Curăţarea periodică a coşurilor de fum sau a kit-urilor de evacuare este o acţiune recomandată a se face o dată pe an, înaintea începerii sezonului rece, pentru a evita depuneri care pot îngreuna evacuarea fumului. De asemenea, montarea filtrelor pentru agentul termic din instalaţie şi a sistemelor anticalcar pe alimentarea cu apă a centralei este o altă regulă de urmat pentru a beneficia de o exploatare corectă şi sigură a centralei termice.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
14 martie: Ziua Mondială a numărului Pi. Sărbătoare internaţională a pasionaţilor de matematică şi ştiinţe
14 martie: Ziua Mondială a numărului Pi. Sărbătoare internaţională a pasionaţilor de matematică şi ştiinţe Creată în Statele Unite, unde această dată din calendar care corespunde zilei de 14 martie se scrie „3/14”, Ziua numărului Pi este celebrată în special în ţările anglo-saxone, dar a început de curând să fie sărbătorită şi în alte state. […]
RESTRICȚII MAJORE de circulație pe DN 7 Valea Oltului Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat, vineri, 13 martie 2026 că a fost emis avizul comun DR – CNAIR pentru închiderea circulației rutiere pentru auto cu MTMA >7,5 tone și închiderea/instituirea restricțiilor de circulație pentru auto cu MTMA ≤7,5 tone pe DN […]
Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității, vineri, 13 martie 2026, prognoza meteo pe 4 săptămâni. Conform meteorologilor, ANM, până spre mijlocul lunii aprilie 2026, temperaturile vor continua să fie ridicate, iar precipitațiile […]