Cultură Educație

Sesiunea de comunicări „Ţările Române şi Revoluţia de la 1848 – 1849”, la Primăria Aiud. Câştigătorii concursului organizat la prima ediţie din 2015

Ioana Oprean

Publicat

în

Luni, 16 martie 2015, începând cu ora 10:00, în sala de şedinţe Ion I. C. Brătianu a Primăriei municipiului Aiud a avut loc prima ediţie a sesiunii anuale de comunicări ştiinţifice intitulată Ţările Române şi Revoluţia de la 1848 – 1849. Organizată de către Biblioteca municipală „Liviu Rebreanu” Aiud, sesiunea, care s-a adresat elevilor de clasele IX – XII, aparţinând celor 4 colegii din municipiu, s-a dovedit a fi un real succes.

Petrecerea Divorțaților

„Pe parcursul celor 3 ore, cât a durat acest eveniment, am avut onoarea de a fi martorii unor lucrări foarte bine redactate şi încadrate ştiinţific în tema pusă în dezbatere, iar discuţiile şi intervenţiile organizatorilor şi a cadrelor didactice prezente, pe marginea fiecărei prezentări în parte, au subliniat, sperăm noi cu succes, însemnătatea covârşitoare a acestui moment istoric, unic pentru omenire”, au transmis reprezentanţii bibliotecii municipale „Liviu Rebreanu” Aiud.

Referatele au fost susţinute de următorii elevi: Itu Ilinca Anamaria, Nuţ Ioana şi Popa Maria-Andreea, din partea Colegiului Naţional „Titu Maiorescu”, Dinga Maria-Luiza, Bîrsan Daniela şi Canta Voichiţa, din partea Colegiului Tehnic iar Popa Gabriela, Brătianu Alin şi Toma Giulia, din partea Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza”.

Şi pentru că, în cadrul unui simpozion care se respectă, trebuie să existe şi o competiţie, comisia de evaluarea a comunicărilor, compusă din Kerekes Gheorghe (administrator public al municipiului Aiud), Alin Florea (directorul Bibliotecii municipale), Elisabeta Gheţie (profesor la Colegiul Naţional „Titu Maiorescu”), Simona Păcurar (profesor la Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza”) şi Corina Voicu (profesor la Colegiul Tehnic) a desemnat câştigătorii, la baza notării stând criteriile stabilite prin regulamentul de organizare a concursului.

În urma deliberării juriului, locul III i-a revenit elevei Toma Giulia, (Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza”), locul II elevei Canta Voichiţa, (Colegiul Tehnic) iar câştigătoarea marelui premiu a fost eleva Popa Maria-Andreea, (Colegiul Naţional „Titu Maiorescu”).

Biblioteca municipală „Liviu Rebreanu” şi Primăria municipiului Aiud i-a felicitat pe concurenţi oferindu-le, atât diplome, cât şi premii, constând în cărţi pe teme istorice diverse, care, cu siguranţă le vor fi folositoare în activitatea şcolară sau în posibile cercetări ştiinţifice ulterioare.

„În numele organizatorilor le mulţumim, atât celor 9 elevi care au răspuns afirmativ provocării lansate prin intermediul acestui eveniment şi au prezentat referate dedicate evenimentului paşoptist, cât şi celorlalţi elevi preocupaţi de problematica istorică şi prezenţi la simpozion şi nu în ultimul rând, cadrelor didactice care au colaborat exemplar pentru reuşita acestui proiect. Sperăm ca evenimentul să devină o tradiţie în municipiul nostru şi în fiecare an, de acum încolo, în preajma datei de 15 martie să avem parte de manifestări cel puţin la fel de reuşite precum aceasta. Revoluţia de la 1848 a însemnat un fenomen extrem de complex, cu reverberaţii în întreaga constelaţie europeană a secolului, iar importanţa mişcărilor şi ideologiilor revoluţionare, pentru tot ceea ce a însemnat avansul Europei spre modernism şi implicit intrarea ţărilor române într-o nouă etapă, a dezvoltării şi evoluţiei spre autodeterminarea naţională, sunt subiecte care trebuie abordate cu predilecţie şi merită dezbătute sau elogiate, ori de câte ori avem ocazia, în beneficiul cunoaşterii istorice”, au mai transmis reprezentanţii bibliotecii municipale Aiud.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

6-7 noiembrie 2026 | Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei” Casa de Cultură a Studenților Ploiești, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, organizează cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”, eveniment care se va […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia Un stilus roman, piesa propusă pentru a fi exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a fost descoperită prin cercetare arheologică preventivă efectuată în zona vestică de extindere a Cimitirului Municipal (Maieri) […]

Citește mai mult

Cultură Educație

De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor

Ioana Oprean

Publicat

în

De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]

Citește mai mult