Curier Județean

Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat luni şi marţi pe mai multe străzi din municipiul Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Compania Delgaz Grid informează că pentru efectuarea unor lucrări de cuplare a unor conducte noi şi a altor lucrări specifice la sistemul de distribuţie este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale după cum urmează:

Luni, 12 noiembrie, începând cu ora 9.00, pe străzile: Încoronării, Mitropolit Simion Ştefan (Sinaia), Apulum, 1 Decembrie 1918, V. Goldiş, Cetăţii, Aron Pumnul, Crişan, Mihai Viteazul, Mitropolit Şterca Şuluţiu (Romana), Mitropolit Andrei Şaguna (Ecaterina Varga), Gabriel Bethlen (Bibliotecii), Unirii, Patriarh Miron Cristea (Păcii), Gheorghe Pop de Băseşti (Macului), Liceului, Violetelor, Iosif Jumanca (Vişinului), Lalelelor, Brânduşei şi Cardinal Iuliu Hossu. 

Totodată, echipele companiei vor efectua lucrări pe Bd. Revoluţiei 1989, serviciul de distribuţie a gazelor naturale urmând a fi sistat începând cu ora 10 la toate imobilele de pe tronsonul de drum dintre blocurile A1 şi A10 inclusiv.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.

Marţi, 13 noiembrie, începând cu ora 9.00, pe străzile: Brânduşei, Izvorului, Orlea, Roşia Montana, Nanului, Piatra Corbului, Bunta, Tarina, La Recea

Selişte şi Gheorghe Sand. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Lucrările de cuplare a conductelor şi branşamentelor noi la sistemul de distribuţie fac parte dintr-un proiect de investiţii al companiei Delgaz Grid care a vizat înlocuirea de conducte şi branşamente de gaze naturale în lungime de peste 2,25 kilometri pe străzile: Izvorului, Nicolae Labiş, Brânduşei şi Bd. 1 Decembrie 1918.

Investiţia, în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei, are ca scop îmbunătăţirea siguranţei şi a calităţii serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru clienţii companiei.

Compania regretă disconfortul creat şi le mulţumeşte clienţilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Al doilea accident rutier la Bucium Cerbu: Încă o mașină s-a răsturnat în zona Dealul Mare

Ioana Oprean

Publicat

în

Al doilea accident rutier la Bucium Cerbu: Încă o mașină s-a răsturnat în zona Dealul Mare Un al doilea accident rutier a avut loc vineri după-masa la Bucium Cerbu. Încă o mașină s-a răsturnat în zona Dealul Mare, în decurs de o oră. Citește și: UPDATE FOTO | Accident la Bucium Cerbu: Un șofer rănit […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cum gestionează SGA Alba rezervele de apă în plină secetă: „Alimentarea populației este prioritară”. Ce spune directorul despre Barajul Mihoești

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum gestionează SGA Alba rezervele de apă în plină secetă: „Alimentarea populației este prioritară”. Ce spune directorul despre Barajul Mihoești Debitele unor cursuri de apă din județul Alba, precum pâraiele Valea Caselor și Valea Brătinesei, din zona Câmpeni, au scăzut considerabil din cauza secetei și a temperaturilor ridicate, însă alimentarea cu apă a populației nu […]

Citește mai mult

Curier Județean

4-6 septembrie 2026 | Transylvania Fest, ediția I: Festival medieval la Cetatea din Gârbova, cu reconstituiri istorice, turniruri cavalerești, spectacole de lupte medievale și multe altele

Bogdan Ilea

Publicat

în

Transylvania Fest, ediția I: Festival medieval la Cetatea din Gârbova, cu reconstituiri istorice, turniruri cavalerești, spectacole de lupte medievale și multe altele  Comuna Gârbova, județul Alba, găzduiește în perioada 4–6 septembrie 2026 prima ediție a Transylvania Fest, un festival medieval și cultural organizat în incinta Cetății Greavilor.  Evenimentul este organizat de Asociația AGORA – Născuți […]

Citește mai mult