Seminar interjudeţean FRDS la Lupşa
În perioada 5 – 6 mai, la Lupşa a avut loc un seminar de lucru al beneficiarilor de finanţări pentru proiecte de activităţi generatoare de venituri din cadrul schemei de dezvoltare socială a comunităţilor miniere – SDSCM din judeţele Alba, Bihor, Caraş-Severin şi Sălaj. Seminarul are ca scop creşterea gradului de sustenabilitate al proiectelor care au beneficiat de finanţare.
SDSCM este o componentă a proiectului „Închiderea minelor, refacerea mediului şi regenerare socio-economică”, în cadrul părţii B „Regenerarea socio-economică”. Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale (ARDDZI) este agenţia de implementare a părţii B a proiectului şi derulează SDSCM prin Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS). Fondurile au provenit dintr-un împrumut rambursabil al Guvernului României de la Banca Mondială şi au putut fi accesate de către organizaţii comunitare (în cazul proiectelor de activităţi generatoare de venituri) din localităţile afectate de restructurarea sectorului minier.
„Au fost realizate schimburi de experienţă între beneficiari, au fost prezentate oportunităţile de dezvoltare şi de finanţare active, au fost identificate nevoile de suport şi au fost actualizate planurile de afaceri”, a declarat Adriana Todorean, coordonatorul Sucursalei Alba Iulia a FRDS. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Tânăr din Alba, urmărit internațional pentru tâlhărie, adus din Elveția în România. Câți ani va sta după gratii
Tânăr din Alba, urmărit internațional pentru tâlhărie, adus din Elveția în România. Câți ani va sta după gratii Un tânăr de 25 de ani din Alba, urmărit internațional pentru tâlhărie, a fost adus în țară de polițiști din Elveția, în baza unui mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea de 2 ani și 8 […]
INCENDIU la un autoturism în Petrești: Intervin pompierii pe strada Simion Bărnuțiu Un incendiu a izbucnit miercuri, în jurul orei 11.00, la un autoturism în Petrești. Intervin pompierii din Sebeș pe strada Simion Bărnuțiu. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în localitatea Petrești, pe strada Simion Bărnuțiu. Este vorba despre un incendiu […]
VIDEO | Sara Kiss, o tânără din Aiud, a obținut 4 cuțite în emisiunea ,,Chefi la cuțite”: A impresionat jurații cu un preparat spectaculos
Sara Kiss, o tânără din Aiud, a obținut 4 cuțite în emisiunea ,,Chefi la cuțite”: A impresionat jurații cu un preparat deosebit Sara Kiss, 22 de ani, bucătăreasă din Cluj-Napoca,originară din Aiud, i-a impresionat pe chefi cu un fondue de parmezan cu ciuperci și gălbenuș de ou crispy. Preparatul său i-a adus 4 cuțite. Emoționată […]