„Șeful de post” revine în noua concepţie de eficientizare a activităţii Poliţiei din mediul rural. Vezi cum arată reorganizarea secțiilor de poliție la nivelul județului Alba!
Dacă, după mai mult de un an de la reorganizarea Poliției Rurale desființarea posturilor de poliție comunale s-a dovedit a fi o eroare, începând cu 1 septembrie, Inspectoratul de Poliţie judeţean Alba pune în aplicare noua “concepţie de eficientizare a activităţii Poliţiei din mediul rural”, care a fost prezentată vineri, 31 august, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat comisarul şef de poliţie Rus Mihai – adjunct al şefului IPJ Alba, comisarul șef Mircea Crișan – șeful Poliției municipiului Alba Iulia, subcomisarul Dorin Davidaș – șeful Serviciului Rutier, comisarul șef Ioan Rusu – ofițerul specialist din cadrul Serviciului de Ordine Publică, și inspector principal Luminița Prodan – purtătorul de cuvânt a IPJ Alba.
Astfel, potrivit noii reorganizări a Poliției Rurale, la nivelul județului Alba vor funcţiona 67 de posturi de poliţie comunale şi 11 secţii de poliţie.
În mediul rural îşi vor desfăşura activitatea 236 de poliţişti, din care 15 ofiţeri şi 221 de agenţi. Dintre aceştia 15 ofiţeri şi 69 de agenţi vor activa la secţiile de poliţie rurale iar 152 de agenţi îşi vor desfăşura activitatea la posturile de poliţie comunale.
Numărul poliţiştilor la postul de politie a fost stabilit în funcţie de situaţia operativă existentă în fiecare comună (între 2 şi 5 poliţişti / post de politie). Principalele avantaje urmărite prin ajustarea conceptului iniţial şi înfiinţarea posturilor de poliţie comunală sunt: creşterea sentimentului de siguranţă al cetăţeanului din mediul rural; eficientizarea activităţii; eficientizarea prezenţei în teren a poliţiştilor; creşterea gradului de cunoaştere a populaţiei şi a gradului de relaţionare cu comunitatea; reducerea timpului de intervenţie la evenimentele sesizate; reducerea cheltuielilor de personal; soluţionarea cu operativitate a dosarelor penale
În anul 2011, la nivel naţional, a fost pusă în aplicare concepţia de reorganizare a politiei din mediul rural, astfel, din 1 octombrie 2011 au început să funcţioneze secţiile de poliţie, la posturile de poliţie comunale rămânând să îşi desfăşoare activitatea un sigur poliţist.Prin această concepţie s-a urmărit eficientizarea serviciului poliţienesc în mediul rural, însă, în urma analizei efectuate după 10 luni de funcţionare, s-a constatat faptul că, la nivel de ţară, a crescut numărul infracţiunilor sesizate, timpul de reacţie al patrulelor la sesizările cetăţenilor din mediul rural şi cheltuielile bugetare.
“Au crescut cheltuielile cu chiriile cu 26%, cu personalul, mă refer la transportul din oraș la locul de muncă, cu 49 %, cu mentenanța cu 69%, iar cu combustibilul cu aproape 15 %. Deci Cheltuielile au crescut. Nu ar fi o problemă, dacă aceste cheltuieli s-ar fi reflectat în creșterea gradului de siguranță publică a cetățeanului.
Nu în toate situațiile șefii de post for fi aceiași care au ocupat aceste funcții și înainte de reorganizarea poliției rurale în aprilie 2011. Criteriul care a stat la baza împuternicirii până la organizarea concursului a fost criteriul competenței”, a precizat Mihai Rus, inspectorul șef adjunct al IPJ Alba.
Dezavantajele formei de organizare impementată în anul 2011 s-au dovedit a fi potrivit analizei IPJ, scaderea gradului de cunoaștere a populației; reducerea gradului de relationare cu membrii comunității; reducerea gradului desiguranță a cetățeanului, un singur polițist cu program de 8 ore neputând să rezolve problemele comunității; acoperirea necorespunzătoare a teritoriului aflat în competență; scăderea celerității soluționării dosarelor penale și creșterea cheltuielilor cu această structură a Poliției Rurale.
Această reconfigurare are loc în urma unui ordin al ministrului MAI, Mircea Duşa prin care, de la 1 septembrie, la nivelul întregii ţări este reînfiinţată Poliţia Rurală.
Asta după ce, potrivit lui Dușa, s-a înregistrat o creştere a infracţionalităţii cu peste 6% la nivelul țării.
Legat de această decizie, ministrul de Interne Duşa a declara în urmă cu 2 săptămâni: „Prin tradiţie, românul în sat ştie că acolo e primarul, poliţistul şi biserica. Astfel, totul se va face într-o nouă gândire în sensul că va exista un şef de Post. Nu angajăm alţi oameni. Prin redistribuire de la acele birouri teritoriale se va face totul. Ne încadrăm în cifrele pe care le avem la nivelul ministerului”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță”
Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță” La Sebeș, magia Crăciunului are gust de turtă dulce și, mai ales, de solidaritate. Peste 80 de copii, […]
Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut
Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut Primăria Alba Iulia a organizat concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Atât Flaviu […]
Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa
Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]
