Politică Administrație

Ședință ordinară la Consiliul Local Ocna Mureș, joi, 29 august – vezi proiectele de pe ordinea de zi

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

sedinta cl ocna muresConsiliul Local al oraşului Ocna Mureş este convocat în ședință ordinară pe data de 29 august 2013, ora 17,oo, în sala de şedinţe a primăriei. Pe ordinea de zi se află 9 proiecte de hotărâre între care aprobarea contului anual de execuţie realizat de către toate unităţile din subordinea Oraşului Ocna Mureş; încetarea Contractului de închiriere încheiat între CL Ocna Mureş şi SALINA Ocna Mureş; rectificarea bugetului local şi a listei de investiţii pe anul 2013 etc.

PROIECT AL ORDINII DE ZI:

1. PROIECT DE HOTARARE privind aprobarea contului anual de execuţie realizat de către toate unităţile din subordinea Oraşului Ocna Mureş, care au fost subvenţionate în anul 2012 din bugetul local, conform anexei.

2. PROIECT DE HOTARARE privind încetarea Contractului de închiriere 3418/25.04.2002 încheiat între Consiliul local Ocna Mureş în calitate de Locator, pe de o parte, şi SALINA Ocna Mureş în calitate de Locatar, pe de alta parte .

3. PROIECT DE HOTARARE privind aprobarea încasării taxelor şi tarifelor aprobate prin HCLOM nr. 100/30.05.2013 în contul Oraşului Ocna Mureş; mandatarea primarului oraşului Ocna Mureş de a promova şi susţine la instanţele judecătoreşti competente a unei acţiuni în vederea preluării de la S.C. PREGO S.A. Ocna Mureş a unor bunuri proprietate publică sau privată a a oraşului Ocna Mureş.

4. PROIECT DE HOTARARE privind rectificarea bugetului local şi a Listei de investiţii ale oraşului Ocna Mureş pe anul 2013, conform anexelor 1 şi 2 .

5. PROIECT PE HOTARARE privind aprobarea contului trimestrial de execuţie al Oraşului Ocna Mureş pentru trimestrul Ii al anului 2013, conform anexelor nr. 1 şi 2 .

6. PROIECT DE HOTARARE privind aprobarea demolării construcţiilor proprietate privată a oraşului Ocna Mureş, având destinaţia de magazie, dezafectate, formate din una cameră birou, una magazie şi un şopron deschis, situate administrativ în oraşul Ocna Mureş, strada 9 Mai, jud. Alba, pe terenul înscris în C.F. nr. 71086 Ocna Mureş, cu nr. cad./top. 71086, scoase din funcţiune şi casate conform HCLOM nr. 74/25.04.2013.

7. PROIECT PE HOTARARE privind încetarea unor contracte de concesiune având ca obiect terenuri proprietate privată a oraşului Ocna Mureş, prin retragerea concesiunii de către concedent.

8. PROIECT PE HOTARARE privind aprobarea prelungirii duratei de execuţie a unor lucrări publice asumate prin Contractul de lucrări nr. 8081/20.05.2013, încheiat cu executantul S.C, CEZIANA STAR S.R.L.

9. PROIECT PE HOTARARE privind aprobarea achiziţiei de acordare de servicii socio- medicale de specialitate, în perioada septembrie-decembrie 2013, pentru o persoană cu afecţiuni neuromotorii, osteoarticulare şi musculare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult