SEBEȘ: Întâlnire ”cu scântei” între doi șoferi cu alcool la bord
Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, că pe strada Dorin Pavel din Sebeş, a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de echipa deplasată la faţa locului a rezultat că D.I., de 20 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Sebeş – Petreşti, la intersecţia cu strada Salane, nu s-a asigurat în mod corespunzător şi a fost acroşat de un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Sebeş.
În urma accidentului conducătorul celui de-al doilea autoturism, a suferit leziuni corporale uşoare, fără a rămâne internat în spital.
În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, a rezultat că în momentul producerii accidentului, ambii conducători auto erau sub influenţa alcoolului, valoarea indicată de aparat fiind, în ambele situaţii, de 0,41mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele lor au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, respectiv conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Paștelui 2026, cel mai scump din ultimii ani. Cât s-au scumpit legumele și fructele care pot fi consumate în această perioadă
Postul Paștelui 2026, cel mai scump din ultimii ani. Cât s-au scumpit legumele și fructele care pot fi consumate în această perioadă De astăzi, 23 februarie 2026, creștinii ortodocși au intrat în postul Paştelui, care e cel mai greu şi lung din an. Doar anul acesta va fi şi cel mai scump de până acum. […]
25 februarie 2026 | Protest masiv organizat la Palatul Cotroceni de sindicatele din educație și organizațiile studențești: „Stop tăierilor din învățământ!”
25 februarie 2026 | Protest masiv organizat la Palatul Cotroceni de sindicatele din educație și organizațiile studențești: „Stop tăierilor din învățământ!” Miercuri, 25 februarie 2026, va avea loc un protest masiv la Palatul Cotroceni. Protestul este organizat de sindicatele din educație și organizațiile studențești. „Stop tăierilor din învățământ!”, este, succint, mesajul care se dorește transmis […]
Aproape 200 de dosare de daună în urma ninsorilor din luna februarie 2026. Zeci de locuințe și autoturisme au fost avariate
Aproape 200 de dosare de daună în urma ninsorilor din luna februarie 2026. Zeci de locuințe și autoturisme au fost avariate Peste 180 de dosare de daună au fost deschise de companiile membre ale UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, în urma ninsorilor abundente și a viscolului din perioada […]