Actualitate

Se închid iar școlile din cauza pandemiei? Alexandru Rafila: „Valul 6 nu va prinde luna septembrie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Se închid iar școlile din cauza pandemiei? Alexandru Rafila: „Valul 6 nu va prinde luna septembrie”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă, cu privire la riscul ca viitorul an şcolar să înceapă online din cauza pandemiei, că nu crede că acest lucru se va întâmpla, unul dintre motive fiind acela că ”noul val pandemic se va epuiza până la deschiderea şcolilor”, lucru aproape sigur, şi va exista un interval de timp cu un număr mic de cazuri. Ministrul admite că în pandemie, unele decizii, inclusiv referitoare la desfăşurarea cursurilor online, au fost de multe ori luate ”mai degrabă sub imperiul fricii decât al nevoii”.

„Personal, nu cred acest lucru din două motive. Primul motiv este legat de faptul că acest nou val pandemic se va epuiza până la deschiderea şcolilor, lucrul ăsta aproape sigur şi va exista un interval de timp cu un număr mic de cazuri. Sigur, pot apărea şi alte valuri pandemice, dar până la urmă eu cred că lucrurile au intrat într-o anumită normalitate, pe care am regăsit-o de data aceasta şi la Ministerul Educaţiei, în sensul dorinţei de a păstra şcolile deschise. Şi vom monitoriza, vom propune aceeaşi modalitate de monitorizare a evoluţiei pandemiei în România, dacă va fi cazul, nu automat, care să ţină cont de gradul de solicitare şi de încărcare a sistemului de sănătate, nu, pur şi simplu de un număr de cazuri care poate nu avea niciun fel dă relevanţă sau o relevanţă foarte mică şi care ţinea şcolile închise fără să fie persoane internate în spital. E clar că poţi lua măsuri pe un termen limitat, însă foarte limitat, nu aşa, să ţinem şcolile închise luni de zile, copiii să piardă foarte mult din acumularea de cunoştinţe şi mai ales să piardă foarte mult din modul lor de viaţă şi de dezvoltare normală”, a afirmat ministrul Sănătăţii, la Prima Tv, duminică.

Acesta a precizat că discutat cu reprezentanţi ai copiilor, în cadrul unei reuniuni organizate de „Salvaţi Copiii” , iar elevii i-au mărturisit că le-a lipsit extrem de mult interacţiunea fizică în perioada în şcoala s-a făcut online.

„Aceste decizii, care au fost de multe ori luate mai degrabă sub imperiul fricii decât al nevoii, de persoane care, mă rog, probabil că simt mai puţin emoţia şi empatia, nu cred că sunt cele mai bune în a gestiona o situaţie, o criză de sănătate publică. Măsurile trebuie luate responsabil, secvenţial şi să încerci să găseşti acele elemente care într-adevăr sunt obiective: gradul de încărcare al sistemului de sănătate, accesul la servicii de sănătate, da, dar nu aşa, pur şi simplu să ia o măsură care pune în pericol societatea şi economia”, adaugă ministrul.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje  Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”

Bogdan Ilea

Publicat

în

DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”  DNSC atrage atenția că fraudele online devin tot mai greu de identificat, iar mesaje, apeluri sau pagini false, care par legitime, pot fi folosite pentru a fura date personale și financiare. În acest context, instituția le recomandă oamenilor să fie vigilenți […]

Citește mai mult