SCUTUL PĂDURII: 137 de amenzi aplicate și 5 infracțiuni constatate de polițiștii din Alba în urma a 78 de controale pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice
SCUTUL PĂDURII: 137 de amenzi aplicate și 5 infracțiuni constatate de polițiștii din Alba în urma a 78 de controale pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba împreună cu jandarmii şi specialişti silvici au continuat seria acţiunilor, cu efective suplimentare, pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. În două zile au fost făcute 78 de controale în fondul forestier şi pe drumurile publice. Poliţiştii au aplicat 137 de amenzi şi au constatat 5 infracțiuni.
În perioada 11 – 12 iunie 2019, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.
La acţiune, alături de poliţişti, au participat jandarmi şi specialiști din cadrul ocoalelor silvice.
Cu această ocazie au fost efectuate 78 de controale, din care 10 în fondul forestier și 64 pe drumurile publice şi au fost verificate, în trafic, 219 autovehicule şi 5 căruţe.
Poliţiştii au aplicat, în total, 137 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 52.470 lei, din care 25 la Legea 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au confiscat 10 metri cubi de material lemnos.
Totodată, au constatat 5 infracțiuni, din care 3 la Codul Silvic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
10 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 10 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
11-13 septembrie 2026 | Ziua pompierilor din România, sărbătorită la Alba Iulia: Ceremonial militar și religios, avansări în grad, exerciții de descarcerare și prim ajutor, prezentarea tehnicii de intervenție și retragere cu torțe
Ziua pompierilor din România, sărbătorită la Alba Iulia: Ceremonial militar și religios, avansări în grad, exerciții de descarcerare și prim ajutor, prezentarea tehnicii de intervenție și retragere cu torțe Ziua pompierilor din România va fi sărbătorită la Alba Iulia în perioada 11-13 septembrie 2026. Timp de 3 zile, la Alba Iulia vor fi exerciții de […]
Bărbat de 68 de ani, din Ocna Mureș, prins băut la volan: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat
Bărbat de 68 de ani, din Ocna Mureș, prins băut la volan: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost depistat sub influența alcoolului la volanul unui autoturism pe o stradă din Ocna Mures. În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a […]