Rămâi conectat

Actualitate

Sculptorul Mihai Buculei, despre Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia: ”O să aibă 22 de metri, cât un bloc de 7-8 etaje, şi 1.530 de tone. Vom fi gata la termen, dacă nu sunt elemente neprevăzute”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Sculptorul Mihai Buculei a descris modul în care va progresa construcţia Monumentului Marii Uniri de la Alba Iulia, după semnarea contractului cu Ministerul Culturii: „Vom încheia lucrarea înainte de termen, dacă nu vor apărea elemente neprevăzute”

„Lucrarea va fi făcută în fabrică şi o voi transporta, ca pe un lego, in situ, la Alba Iulia. Deja, constructorul poate să se apuce de lucru, pe baza calculelor realizate de domnul Zoltan Kiss, profesor la Cluj-Napoca şi inginer de rezistenţă. Proiectul este desfăşurat şi în 3D şi va fi transmis firmei din Bulgaria (furnizorul de piatră, n.r.). E un aspect al proiectului controlat electronic, astfel încât ştiu oricând cum pot să închei anumite operaţiuni. Acum subcontractăm firma bulgară. Am noroc de faptul că este acolo un inginer-şef român”, a declarat sculptorul Mihai Buculei pentru MEDIAFAX.

Potrivit artistului, „miercuri, a fost o zi importantă. Legea monumentului a apărut în noiembrie, anul trecut. S-a întârziat foarte mult. Din motive pe care nu vreau să le discutăm, aceleaşi ca în cei 25 de ani de când s-a câştigat concursul, eram foarte aproape să nu pornim lucrarea, dar am învins”.

Cu toate că aventura birocratică a monumentului s-a încheiat, din momentul începerii lucrărilor, încă mai sunt câteva motive de emoţii, dar artistul asigură că monumentul va fi gata înainte de termen.

„Constructorul se apucă de fundaţie. Este o foraţie complicată, pentru că este vorba de o adâncime destul de mare şi nu ştim ce poate să apară, pentru că este sit arheologic acolo. (…) Dacă, până acum, am avut de-a face cu comisii peste comisii în 25 de ani, de când am câştigat concursul, acum e prima data când am vorbit pentru acest monument cu profesioniştii şi vorbim aceeaşi limbă. Vom încheia lucrarea înainte de termen, dacă nu vor apărea elemente neprevăzute. Tehnic, suntem bine sincronizaţi”, a spus Buculei.

O parte a ridicării monumentului este legată de montarea lucrării la Alba Iulia: „Joi mă întâlnesc cu macaragiul. Monumentul o să aibă 22 de metri, cât un bloc de 7-8 etaje, vă imaginaţi, şi 1.530 de tone. Secţiunea stâlpilor-bolovani este de 2.20/1.60, înălţimea de 2 metri. Vorbim despre patru stâlpi a câte opt bolovani găuriţi în interior, prin care trec tije de oţel pentru rezistenţă. La monumentul Aripi am lucrat cu această firmă austro-ungară-română, de acolo mă întâlnesc, joi seară, cu domnul Puşcoiu, inginer care e acum la Piteşti. Vom desena modul de prindere şi de montare a monumentului. Partea cea mai grea a lucrării se montează la sol şi vom ridica totul cu două macarale 5.000 de tone bucata. Sincron, 1.000 de tone- forţă vor ridica element cu element. Cupola se va face din două bucăţi. Paralelipipedul şi cupola vor fi ridicate în acelaşi mod. Cele trei elemente pe care mă bazez, constructor, executantul de piatră în fabrică şi macaragiul, sunt super-profesionişti”, a mai povestit Mihai Buculei pentru MEDIAFAX.

Proiectul lui Mihai Buculei a fost declarat câştigător în urma unui concurs organizat în 1993, din 29 de machete aparţinând a 27 artişti plastici, şi trebuia să marcheze 75 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri. Concursul a fost reluat în 2008, soluţia lui Mihai Buculei fiind desemnată, din nou, câştigătoare. Ridicarea monumentului aduce şi o reconfigurare completă a Parcului Unirii din Alba Iulia şi construirea unui pod care va face legătura între monument şi Catedrala Încoronării.

Miercuri, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, a semnat cu sculptorul Mihai Buculei contractul pentru realizarea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, în valoare de 10.209.700 de lei, TVA inclus, arată un comunicat remis MEDIAFAX de MCIN.

Potrivit contractului, autorul îşi asumă că monumentul va fi realizat, amplasat şi finalizat până la cel târziu 26 noiembrie, la timp pentru festivităţile prin care se vor marca 100 de ani de la Marea Unire, pe 1 decembrie 2018.

Potrivit documentului, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va monitoriza cu atenţie etapele de execuţie a contractului şi va oferi orice sprijin legal necesar, atât autorului, cât şi autorităţilor locale, astfel încât termenul de finalizare a monumentului să fie respectat, pentru ca acesta să poată fi inclus în planul manifestărilor ce vor avea loc pe 1 decembrie în oraşul-simbol al Marii Uniri, Alba Iulia.

În afară de Aripi, monument dezvelit în 2016, Mihai Buculei, în vârstă de 77 de ani, este autorul altor lucrări importante din Bucureşti, între care monumentul lui Corneliu Coposu, statuia lui Simon Bolivar şi cea a lui Şerban Cantacuzino de pe Dealul Patriarhiei.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prognoza METEO de 1 Mai și de Paște 2024. Când se va încălzi vremea?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Prognoza METEO de 1 Mai și de Paște 2024. Când se va încălzi vremea? ANM anunță momentul în care se va încălzi vremea: prognoza detaliată de Paște și 1 Mai 2024 Alina Șerban, meteorolog ANM, a explicat că, începând din acest weekend vremea va intra într-un proces de încălzire, iar temperaturile maxime vor ajunge în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea