Scrisoare deschisă către Guvern, din partea a doi bibliotecari din Alba Iulia. Au expus problemele grave ale Bibliotecii Batthyaneum

O scrisoare deschisă a fost adresată Guvernului, de către doi bibliotecari din cadrul Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, prin care au transmis mai multe probleme de care se „lovesc” și starea deplorabilă în care patrimoniul se află la momentul actual.

„Odată încheiată agitaţia specifică alegerilor, de dinainte şi după acestea, se poate considera că lumea politică din România se aşează/reaşează – cu tipicul specific – şi îşi calibrează resursele în vederea implicării directe în îndreptarea, îmbunătăţirea şi dezvoltarea aspectelor generale, dar şi particulare ce ţin de starea naţiunii şi implicit de perspectivele acesteia.

Sigur nu acelaşi lucru se întâmplă în instituţiile de stat, majoritatea fiind continuu supuse unor cutume (personale şi instituţionale) de funcţionare profund contraproductive, nesustenabile şi chiar distructive mai ales în plan structural şi uman. Aceste cutume, modele deja bine asimilate cu normalitatea instituţională naţională se substituie în cele mai multe cazuri regulamentelor şi legislaţiei specifice, acestea din urmă devenind în cele mai bune situaţii formalităţi care dau cadrul reflexelor cutumiare, personale.

RESPECT instituţiilor şi managerilor/angajaţilor acestora care au reuşit să înţeleagă menirea lor şi să le deturneze în sens cât se poate de pozitiv de pe această direcţie nocivă (direcţie prin care de fiecare dată se simulează o existenţă şi o funcţionalitate de suprafaţă, confortabilă unor efemere majorităţi, dar extrem de perversă în plan productiv şi constructiv pentru comunităţi).

Există şi astfel de cazuri fericite.

Sectorul cultural naţional, regional, judeţean şi local la modul general este cel avut în vedere de această scrisoare deschisă.

Mai exact dorim să vă supunem atenţiei o situaţie nu mai puţin importantă decât altele, dintr-o altă categorie instituţională şi profesională din sectorul cultural.

Este vorba despre BIBLIOTECI şi bibliotecari (am utilizat această formulă din raţiuni pur generice, fără să neglijăm importanţa celorlalte categorii de specialişti care îşi găsesc locul într-o bibliotecă) o altă categorie care a fost şi este profund vulnerabilizată şi expusă unei diluări structurale permanente în ceea ce privesc locul, rolul şi importanţa acesteia/acestora pentru şi într-o comunitate:

Nu înainte de a prezenta exact şi concret situaţia specifică trebuie să expunem un moment de referinţă pentru sectorul cultural şi patrimoniul naţional, prea uşor trecut cu vederea anul trecut de mai toţi factorii şi actorii din comunitate.

Pe data de 15 ianuarie 2020, în cadrul evenimentului organizat cu prilejul Zilei Culturii Naţionale (Ateneul Român), Domnul Preşedinte în alocuţiunea susţinută a subliniat următoarele:

„Prezervarea şi valorificarea patrimoniului cultural va reprezenta, din perspectivă internă, unul dintre obiectivele naţionale de securitate.

Patrimoniul naţional, creativitatea şi diversitatea expresiilor culturale se află printre resursele strategice ale României normale. Ele pot fi însă fructificate mult mai bine decât până acum.”

O alocuţiune bine punctată şi sintetizată în ceea ce priveşte rolul şi importanţa culturii pentru şi în România.

Resursă strategică a României normale şi obiectiv naţional de securitate sunt menţiunile care ne-au atras atenţia şi ne-au întărit convingerile noastre de moment şi ne-au convins că prezentul demers este potrivit.
De ce de moment ? Deoarece a doua zi ne-am reluat activitatea profesională în cadrul Bibliotecii Batthyaneum (Alba Iulia), Filială a Bibliotecii Naţionale a României.

Puţini cunosc, prea mulţi vorbesc fără să cunoască, dar şi mai mulţi, pasivi şi complici acceptă şi urmăresc de zeci de ani decăderea şi ruinarea fizică, morală dar mai ales patrimonială a uneia dintre cele mai reprezentative instituţii culturale, de importanţă mai ales naţională a României: Filiala din Alba Iulia a Bibliotecii Naţionale a României.

Realitatea faptică şi documentată şi documentabilă este de cele mai multe ori greşit şi uneori chiar naiv şi nevinovat vehiculată inclusiv de angajaţi, şefi şi oficialităţi din ierarhia instituţională a Bibliotecii Naţionale a României ca instituţie subordonată, respectiv din Ministerul Culturii ca instituţie tutelară.

Motivele sunt multiple şi au cauze diverse.

Dar să le luăm pe rând:

Puţini ştiu şi fac legătura (din rândul opiniei publice), uneori chiar sub privirile (surprinzător) Bibliotecii Naţionale a României, inclusiv prin concursul responsabililor angajaţi locali, faptul că Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia este FILIALA locală a instituţiei naţionale de referinţă. Din acest aspect aparent formal dar important instituţional şi legal, au pornit şi au fost impuse voit în timp o serie de construcţii mentale locale transformate în adevărate cutume, reguli şi imagini care au pervertit şi deraiat FILIALA de pe făgaşul firesc ca importanţă, mai ales cultural, instituţional naţional şi local.

Tot din această relaxare a comunicării şi legăturii structurale cu sediul central au decurs şi alte împrejurări şi imagini care au privat inclusiv comunitatea locală din Alba Iulia, de prezenţa şi rolul pe care l-ar fi putut juca în deplinătatea capacităţilor şi oportunităţilor Filiala Biblioteca Batthyaneum în şi pentru comunitate.

Biblioteca închisoare a cărţilor, biblioteca închisă, sărăca bibliotecă bogată, biblioteca sechestrată, vechea bibliotecă, Codex Aureus, bibliotecă dinastiilor locale, bibliotecă personală …, biblioteca lui, sunt doar câteva din şi aşa puţinele accepţiuni locale a şi mai puţinilor chiar albaiulieni sau vizitatori/cercetători în general care vorbesc, au o părere sau îşi fac despre FILIALĂ, în caz că au vizitat-o sau au auzit de ea.

Dar cine cunoaşte faptul că FILIALA deţine un patrimoniu pe cât de divers ca şi categorii de obiecte de patrimoniu, cel puţin pe atât de important, relevant şi semnificativ ca valoare ştiinţifică şi patrimonială naţională şi internaţională.

Unicatele, cât şi ediţiile princeps de tipărituri celebre (prima ediţie) abundă. Există alte valori patrimoniale care prin prisma vechimii, conţinutului şi aspectului reprezintă tot atâtea codex-uri aureus în aceeaşi sau în alte multe categorii patrimoniale.

Filiala deţine pe lângă manuscrise, tipărituri (incunabule, carte veche, …), obiecte muzeale diverse: colecţii de tablouri/picturi celebre şi unicat, colecţii numismatice deosebite (monede), colecţii de mostre de dantele faimoase internaţional, colecţii de minerale care pot concura sau au concurat odinioară cu celebre colecţii internaţionale, textile aparţinând diferetelor personalităţi şi instituţii istorice, obiecte de cult, tăbliţe cu scrieri vechi (cuneiformă, …), colecţie de hărţi vechi unice multe dintre ele, vestigii arheologice, gravuri.

Toate respectând prevederile legale ar fi putut şi pot să delecteze, lumineze, entuziasmeze orice vizitator/cercetător din orice colţ al lumii.

Ar fi putut şi ar putea să reprezinte o (altă) carte de vizită mondială pentru România şi Alba Iulia, o sursă şi resursă indirectă de bunăstare pentru comunitatea locală şi pentru ţară.

Toate acestea în condiţiile existenţei în proximitate a unor modele de succes similare din ţară (paradoxal şi surprinzător chiar bine cunoscute de responsabilii instituţiei din Alba Iulia), care au demonstrat, demonstrează că se poate şi atrag atenţia ori de câte ori sunt pomenite sau vizitate. Mă refer cel puţin la cele două instituţii similare, de aceeaşi generaţie şi cu acelaşi profil cu care se mândreşte România: Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu (galerii de artă, bibliotecă, muzee, …) şi Biblioteca Teleki şi Muzeul Bolyai din Târgu Mureş. Toate au trecut prin încercări, dar într-un final au reuşit.

La Alba Iulia, nu s-a putut şi nu se poate. Se schimbă orice, se face orice şi cât de des trebuie de la schimbatul managerului la …. schimbatul regulamentelor şi organigramelor, dar rezultatele rămân … aceleaşi de zeci de ani.

Filiala din Alba Iulia, pe lângă multe alte bunuri patrimoniale şi oportunităţi deţine şi un Observator unic atât prin scop în peisajul regional şi naţional, dar mai ales prin dotări încă existente şi avantajele oferite de poziţia acesteia în peisajul urban al municipiului Alba Iulia. De asemenea observatoare din aceeaşi generaţie din ţară şi străinătate atrag mii, zeci de mii de vizitatori anual. La Alba Iulia nu s-a putut, nu se poate.

Modele există. Sunt cunoscute. Nici nu trebuie descoperite sau inventate.

Dar succesul modelelor prezentate mai sus a presupus la un moment dat o decizie fermă şi o conjugare a mai multor eforturi şi a mai mulţi factori pentru decât împotrivă.

Întrebarea principală şi cea mai importantă în cazul situaţiei din Alba Iulia este firească:

DE CE şi CUM se poate ca având cel puţin acelaşi număr de obiecte patrimoniale si cu cel puţin aceeaşi valoare patrimonială ca instituţiile amintite din Sibiu şi Târgu Mureş, FILIALA Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia a Bibliotecii Naţionale a României a rămas şi după 1989 pe mai multe paliere la nivelul evidenţelor, gestionării, valorificării şi promovării ca în deceniul opt şi nouă al secolului trecut?

Răspunsurile le deţin în primul rînd responsabilii locali şi naţionali ai instituţiei, ai autorităţilor şi nu în ultimul rând toţi cei care s-au intersectat voit sau nu cu destinele FILIALEI din ALBA IULIA.

În condiţiile în care vorbim de sectoare încadrate în obiective naţionale de securitate şi considerate resurse naţionale strategice ale României perpetuarea situaţiei Filialei Bibliotecii Naţionale a României împreună cu multe alte asemenea cazuri vor menţine tot atâtea găuri în imaginea, în veşnică (re)construcţie, a credibilităţii factorului politic şi instituţional naţional.

Dar sigur nu factorul politic şi nici cel instituţional sunt cei care primează şi în cazul de faţă. Vorbim de bunuri ce aparţin şi sunt destinate comunităţilor, publicului, oamenilor. Aceştia direct sau indirect trebuiau de mai bine de 25 de ani să beneficieze şi să aprecieze prezenţa unei astfel de instituţii atât la nivel local, cât şi naţional. Dar cum să se întâmple astfel de lucruri, când Filiala din Alba Iulia al Bibliotecii Naţionale a României sigur este cea mai vitregită instituţie de profil din ţară (ţinând cont mai ales de valorile patrimoniale deţinute), de tot ceea ce înseamnă dezvoltare, valorificare, vizibilitate, interes.

În secolul XXI când deja vorbim de lumi şi medii inclusiv ştiinţifice fizice şi digitale, Filiala din Alba Iulia nu beneficiază de nici un instrument digital de accesare a patrimoniul deţinut, chiar dacă au existat şi momente când s-au cheltuit sume însemnate din resurse publice pentru digitizarea unei părţi infime din patrimoniul scris şi tipărit al acesteia.

Cu toate aceste neajunsuri volumul digitizat – într-un fel sau altul, conform prevederilor legale sau nu – de-a lungul timpului ajunge la peste 170.000 de pagini fără ca acestea să fie cunoscute şi accesibile (doar parţial) online publicului larg. Încasările prevăzute de lege şi pe acest segment de activităţi dovedesc lipsa de viziune şi de eficienţă din punctul de vedere al valorificării ştiinţifice, financiar-economice şi instituţionale a instituţiei tutelare şi a factorilor de conducere.

Faptul că semnalările punctuale şi calculele minimale prezentate nu au fost luate în calcul nici măcar în ultimii 5 ani nu surprind, deoarece la o simplă şi firească solicitare de a atribui şi filialei copiile unităţilor bibliografice digitizate conform legii şi de a le expune digital în totalitate pe pagina web a instituţiei tutelare răspunsul a fost unul şocant: nu se mai găsesc.

Într-o eră a digitizării, într-un secol al vitezei de diseminare a informaţiei şi a valorificării eficiente a resurselor, situaţii cum este cea de la Filiala din Alba Iulia sunt inadmisibile.

Inadmisibil este şi modul în care veleităţi locale prin invocări de măreţe fapte naţionale şi internaţionale de rezonanţă profesională, dar mai ales personală/individuală au reuşit să limiteze, chiar să monopolizeze prin control direct şi discreţionar cunoaşterea şi accesul la patrimoniul existent – conform registrelor încă neactualizate în 2021 – la filială.

Nu este deloc greu de înţeles de ce digitizarea – resurselor, a patrimoniului existent -, respectiv deschiderea pentru acces online deschis opiniei publice, inclusiv mediului ştiinţific naţional şi internaţional ar fi grevat şi redus valoric prezenţa şi existenţa unor actori, mai degrabă tributari unor lumi statice, demult apuse, sufocate de impresiile imaginilor auto impuse.

Acest nou şi grav exemplu al modului în care nevoile de adaptare, conlucrare şi dezvoltare, în directă relaţie cu vremurile pe care le trăim şi aşteptările specifice, au fost şi sunt încă sabotate la propriu în instituţiile de stat prin incompetenţă, impostura obraznică, iresponsabilitate, intrigi dovedeşte măsura cu care sunt tratate de vreo 30 de ani astfel de situaţii.

Recunoaştem, am susţinut şi susţinem în egală măsură faptul că resursa umană şi în cazul dat, preponderent sau chiar covârşitor este responsabilă de situaţia prezentă.

Se poate dovedi şi în acest caz faptul că remedierea unor astfel de situaţii nu se mai poate face în România decât cu o decizie fermă, punctuală, transparentă, responsabilă şi asumată a tuturor factorilor implicaţi menţionaţi şi nemenţionaţi de la nivel naţional şi local.

În caz contrar perpetuarea în cazul de faţă şi în multe alte cazuri şi nu doar în sectorul cultural a unor:
– interferenţe directe de natură politică naţională (miniştrii – comisii angajări) şi locală (administraţii, instituţii) directă în funcţionalizarea unor instituţii de specialitate cum este şi în cazul prezentat:
• organigrame suplimentate la nevoie dar neeficiente şi neeficientizate nici până azi
• interimate susţinute, condiţionate şi refuzate
• comisii de examinare favorabile pentru angajări cu tâlc sau chiar fără concurs
• comisii şi contra comisii ministeriale cu puteri depline, punificatoare şi batjocoritoare fără finalităţi legale şi documentate
• predestinări la angajări ….
– simulări de îndepliniri de activităţi obligatorii (prin lege), de siguranţă individuală, instituţională şi patrimonială interne
– gestionări, evidenţe şi manipulări improprii a patrimoniului naţional de mai multe decenii
– acţiuni de conservare şi restaurare improprii a patrimoniului cultural, autorizări / atestări / acreditări ulterior dobândite (post-factum) …
– simulări de activităţi şi rapoarte hilare instituţionale care camuflează realităţile sensibile din teren
– abuzuri de putere, ameninţări, hărţuiri morale, presiuni continue, repetate şi documentate, semnalate, dar ignorate în relaţiile ierarhice instituţionale
– limitări, discriminări atât a publicului larg, cât şi a instituţiilor privind accesul în instituţie, pe motive subiective, personale şi chiar instituţional nejustificate
– măsuri administrative (camuflate) îngăduite cu potenţial penalizator în caz de nevoie …
– transformări de realităţi grave în realităţi acceptabile şi impuse ….
– încălcări ale unor drepturi civile şi contractuale, discriminări făţişe ocolite în soluţionare şi verdict chiar de instituţii naţionale specializate, pe invocări legale (!) în vigoare gen ”excepţie de necompetenţă materială …”, chiar dacă în cauză este o hotărâre judecătorească definitivă ….
– situaţii de conducători de instituţii fricoşi, neimplicaţi datorită ignorării, implicit a necunoaşterii realităţilor sau din contră de conducători de instituţii agresivi instituţionali şi ameninţători (’’dacă nu altfel, administrativ putem găsi soluţii şi închide problema”, ….), şi alte caractere …
– acceptări de delegări pentru îndeplinirea unor activităţi specifice importante unor persoane nici tangenţial calificate sau de specialitate
– delegări ani la rând a unor atribuţii de conducere cheie unor persoane cu experienţă în orb (chiar fără experienţă în câmpul muncii), în specialitate nicidecum …
– implicări a unor aspecte individuale, personale şi private tendenţioase ce ţin de religie, etnie în generarea unor contexte favorabile sau nefavorabile intereselor personale
– ignorări continue a unor comunicări repetate de situaţii şi contexte cel puţin sensibile instituţional
– transferări continue (de mai multe decenii) de responsabilităţi pe situaţii/contexte ipotetice şi mai mult sau mai puţin îndepărtate, pe oricine sau orice
– acreditări de imagini / realităţi incorecte sau corecte parţial pentru a evita răspunderi directe
– situaţii de a ”nu scoate din zona de confort pe cineva ….”, de complacere în contexte date, de ani sau zeci de ani

VOR DUCE la permanentizarea unor realităţi improprii, incorecte şi nelegale existente în prezent, la sedimentarea unor percepţii false cu privire la rolul şi rostul statutului şi a instituţiilor acestuia, toate aceste aspecte, situaţii, în mod clar, nu vor contribui la bunăstarea şi dezvoltarea comunităţilor şi implicit a României.

În condiţiile extrem de obiective, documentate şi documentabile în care o instituţie publică de cultură poate să se transforme cu un efort sporit, chiar dacă temporar cu aceleaşi remunerări a resursei umane, dintr-o instituţie consumatoare şi întreţinută într-o instituţie sustenabilă, care într- un timp corect şi justificat poate să se autofinanţeze în ceea mai mare parte, considerăm că instituţiile statului sunt obligate să întreprindă măsuri clare şi ferme în legătură cu aspectele menţionate anterior, măsuri care pot avea o importanţă capitală atât pentru actul cultural din România, dar mai ales pentru dezvoltarea culturală şi implicit economică a acesteia”, au transmis Ana-Maria Grigoruț și Vasile-Zsolt Grigoruț, bibliotecari la Biblioteca Națională a României Filiala Biblioteca Batthyaneum Alba Iulia, prin scrisoarea deschisă.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI