Ştirea zilei

SCHIMBĂRI în Educație: Creșele vor primi copii mai mici de o lună, iar la „grupa mare” vor putea fi și câte 20 în grupă

Ioana Oprean

Publicat

în

SCHIMBĂRI în Educație: Creșele vor primi copii mai mici de o lună, iar la „grupa mare” vor putea fi și câte 20 în grupă

Legea Educației a fost modificată din nou în Senat miercuri, când camera superioară a Parlamentului a aprobat cu amendamente legea pentru aprobarea ordinanței de urgență a Guvernului nr.100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale. Este vorba despre ordonanța care prevedea trecerea creșelor în subordinea Ministerului Educației, de la primării și transformarea acestor instituții din centre de îngrijire în unități de învățământ.

Varianta adoptată a fost trimisă la promulgare președintelui Klaus Iohannis. Dacă acesta a promulgă, legea intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Președintele o poate, însă, retrimite Parlamentului pentru reexaminare.
Senatorii au modificat forma aprobată de Guvern astfel încât toate creșele existente, inclusiv cele care sunt și rămân la consiliile locale, pentru că trecerea acestora la minister este opțională pentru fiecare autoritate locală, să devină acreditate „prin efectul legii”.

Acreditarea este sinonimă cu primirea finanțării de 15.000 de lei/copil antepreșcolar/an și cu faptul că aceste creșe nu mai trebuie să îndeplinească rigorile cerute de ARACIP – Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul

Preuniversitar, în acest domeniu. Cele care se înființează după apariția acestei legi vor fi obligate să treacă prin procesul de autorizare și apoi acreditare.

Prin proiectul adoptat în calitate de for decizional, Senatul introduce grupe și la creșă, ca la grădiniță, coboară vârsta preșcolarilor care pot fi înscriși până la cea a unui nou-născut – 0 luni, față de 11 luni cât prevăzuse ministerul, și majorează semnificativ numărul de copiii care pot fi înscriși în aceste noi grupe.

Concret, înainte se puteau înscrie copiii cu vârste între 11 luni și 3 ani, acum grupa de vârstă acceptată este 0 luni-3 ani, împărțirea nemaifiind într-o singură grupă cu 7 copii, în medie, dar nu mai mult de 9 și nu maipuțin de 5, ci în felul următor:

grupa mică: 7 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 9;
grupa mijlocie: 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 15;
grupa mare: 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 20.
Prin triplarea numărului de copii, de la 7 la 20, într-o grupă de creșă, cresc costurile pentru autorități.

Acreditarea tuturor – cadoul oferit de Senat

„Toate creşele care funcţionează deja în anul şcolar 2021-2022, cele din sistemul public de stat, arondate unităţilor de învăţământ desemnate de inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, precum şi creşele confesionale şi cele din învăţământul particular sau creşele construite şi înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană, care desfăşoară activitate cu antepreşcolarii în anul şcolar 2021-2022, sunt considerate unităţi de învăţământ acreditate prin efectul legii, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, şi se supun prevederilor acesteia”, prevede legea trimisă la promulgare.

Articolul în forma adoptată de Guvern, modificat acum: „Toate creșele din sistemul public de stat, arondate unităților de învățământ preșcolar desemnate de inspectoratele școlare județene/al municipiului București, începând cu anul școlar 2021-2022, precum și creșele din sistemul privat acreditat sau creșele construite și înființate de autoritățile administrației publice locale în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană, care demarează activitatea cu antepreșcolarii în anul școlar 2021-2022, sunt considerate unități de învățământ acreditate prin efectul legii, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, și se supun prevederilor acestei ordonanțe de urgență”

Diferența între articolul adoptat de Senat și cel adoptat de Guvern în OUG 100/2021 este că în prima formă era vorba despre o continuare a acreditării pentru unitățile de învățământ deja acreditate, inclusiv cele particulare. Acum acreditarea se oferă, practic, cadou „prin efectul legii”, pentru toate creșele existente „care funcționează deja”, inclusiv cele „confesionale și învățământul particular”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Solidaritate și bunătate într-o comună din Alba: Mai mulți localnici au pus mână de la mână și au renovat o cămăruță pentru bunica Victoria, o vârstnică rămasă în plină iarnă fără casă, în urma unui incendiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Solidaritate și bunătate într-o comună din Alba: Mai mulți localnici au pus mână de la mână și au renovat o cămăruță pentru bunica Victoria, o vârstnică rămasă în plină iarnă fără casă, în urma unui incendiu Mai multe persoane din comuna Poșaga s-au mobilizat și au reușit să renoveze o cămăruță pentru bunica Victoria, vârstnica […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Om de afaceri din Alba condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene: Decizia poate fi atacată cu apel

Ioana Oprean

Publicat

în

Om de afaceri din Alba condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene: Decizia poate fi atacată cu apel Omul de afaceri Liviu Ispas Damaschin, proprietarul unei ferme de vaci din Alba, a fost condamnat, luni, 2 februarie 2026, la Tribunalul Alba, la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | TRAGEDIE fără margini: O fetiță de 6 ani și fratele său de 9 ani și-au pierdut viața după ce au căzut într-un pârău

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE fără margini: O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-un pârău. Căutare contracronometru a fratelui său, de 9 ani, care o însoțea Luni, 2 februarie 2026, în jurul orei 16:25, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră ar […]

Citește mai mult