Schimbarea la faţă a Domnului, prăznuită sâmbătă, 6 august 2016, de credincioşii de pretutindeni

Schimbarea la faţă a Domnului Iisus Hristos

Una dintre regiunile Ţării Sfinte, preferată şi frecventată cu regularitate de către Mântuitorul, a fost cu certitudine Galileea. La Cana Galileii săvârşeşte prima minune, prefăcând apa în vin, la porţile Nainului înviază pe singurul fiu al unei femei văduve, oraşul Capernaum, unde va locui vreme mai îndelungată, săvârşind nenumărate minuni, va deveni „oraşul său”, iar în Nazaret îşi aveau locuinţa Iosif şi Sfânta Maria, mama lui Iisus.

De fapt, din Nazaretul Galileii au plecat la drum spre Betleemul Iudeii părinţii Mântuitorului, când au trebuit să se prezinte la recensământ şi să se înscrie în locul de baştină, după cum cerea porunca cezarului Augustus: „Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din Cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată” (Luca II, 4-5). Pe acest drum pornit din Nazaret se va naşte Mântuitorul Iisus Hristos. Aşadar putem afirma fără rezervă că mântuirea a pornit într-un fel din Nazaretul Galileii. Foarte mulţi pelerini sosiţi din lumea largă, după ce vizitează Galileea nu-şi pot stăpâni admiraţia şi uimirea faţă de priveliştea ireală oferită de acel mic paradis terestru.

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria • Urări de Sfânta Marie • SMS şi felicitări de Sfânta Maria

Şi pentru Minunea Schimbării la faţă, Mântuitorul a ales un loc din Galileea, aflat pe Muntele Taborului. Sus, în singurătatea muntelui, în împărăţia liniştii şi a păcii, ferit de zgomotul oraşelor şi al satelor, dar şi de provocarea şi răutatea fariseilor potrivnici, însoţit de cei mai apropiaţi şi devotaţi slujitori ai săi, Mântuitorul şi-a îngăduit aici un moment de răgaz aparent. Nu era un concediu de odihnă, nici o vacanţă de plăcere, ci o zi lucrătoare chiar mai solicitantă decât celelalte, dacă avem în vedere distinsa participare divino-umană ce va onora această aleasă sărbătoare. Minunile – pentru că au fost mai multe – au fost săvârşite asupra Mântuitorului care s-a schimbat la faţă, asupra lui Moise şi Ilie, care, deşi au părăsit tărâmul vieţii luptătoare, dormindu-şi somnul de veci, unul de aproape 15 secole, iar celălalt de peste 800 de ani, au răspuns spontan invitaţiei de pe Tabor, ca şi cum n-ar fi plecat de aici niciodată. Deşi strămutările lor din viaţa luptătoare în paradisul viselor au fost la fel de ciudate şi de misterioase, necunoscându-le nimeni locul unde se odihnesc cei doi, atotştiinţa lui Dumnezeu îi găseşte, glasul său îi stârneşte din somnul de veacuri, iar norul de fum şi căruţa de foc care i-au învăluit la plecarea lor din lume i-a readus şi acum cu picioarele pe pământ. În timp ce Sfântul Petru, împreună cu ceilalţi doi tovarăşi de apostolie, Iacob şi Ioan, îi propun Mântuitorului să ridice trei colibe pentru adăpostirea înalţilor oaspeţi sosiţi din spaţiu şi pentru El, minunile din munte îşi urmau cursiv rânduiala.

Apostolii sunt învăluiţi de un nor, iar din nor răsună glasul Tatălui Ceresc, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe El să-L ascultaţi” (Luca IX, 35). Este momentul culminant de negrăită emoţie şi încântare, când ochii lumii stau aţintiţi spre culmea Taborului, unde prezenţa lui Dumnezeu Tatăl, a Mântuitorului Hristos, a celor doi lideri incontestabili din ierarhia proorocilor, precum şi a celor trei însoţitori nelipsiţi ai lui Iisus din soborul apostolesc au dat culoare şi contur uneia dintre cele mai strălucite sărbători din sinaxarul creştin. Aceasta şi din motivul că pe munte aproape totul era dumnezeiesc. Minunile nu vizau efecte banale precum: potolirea mării învolburate; înmulţirea câtorva pâini dospite la comandă; curăţirea vreunui îndrăcit; tămăduirea vreunui olog, orb sau lepros, adică lucruri pe care Mântuitorul le socotea totdeauna de importanţă secundară sau banală, ci totul privea personaje de elită de pe pământ şi din cer, care prin prezenţa lor festivă pe Muntele Tabor au înscris pe filele Scripturii un praznic de neuitat. Preot dr.

Petru PINCA, Blaj

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI