Actualitate

Schimb de experiență în domeniul politicilor de tineret între adolescenți din Franța și România, la Ampoița

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

intalnire tineriUn număr de 14 tineri din județul Alba și 14 tineri din cantonul Coutances, Franța, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, se vor întâlni la Ampoița, în județul Alba, în perioada   7 – 14 iulie, în cadrul unui proiect finanțat de Programul Tineret în Acțiune.

Intitulat ”CNE Reprezintă!”, proiectul este realizat de Asociația „Alba – Manche Împreună AMI”, în parteneriat cu Consiliul Județean al Elevilor Alba și Office de la Jeunesse du Canton de Coutances din departamentul La Manche, Franța și are ca obiectiv principal schimbul de experiență între tineri din țări și culturi diferite.

Pe parcursul celor 8 zile ale proiectului, vor avea loc numeroase ateliere gândite astfel încât să permită compararea politicilor pentru tineret din cele două țări participante, dar și întâlniri și discuții cu reprezentanți ai instituțiilor din județul Alba responsabile de elaborarea și implementarea politicilor de tineret. Metodele de lucru din cadrul atelierelor vor fi unele nonformale, ce vor face apel la creativitatea fiecărui participant.

Scopul proiectului este să stimuleze spiritul de inițiativă și responsabilitatea tinerilor, făcându-i conștienți de rolul lor social, de potențialul lor de implicare civică în luarea deciziilor la nivelul comunității în care trăiesc. Rezultatul final al proiectului va fi un ghid de bune practici cu privire la metodele de implicare a tinerilor în elaborarea și implementarea politicilor de tineret.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse Comisarii Gărzii de Mediu au verificat depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 jude’e, fiind aplicate mai multe sancţiuni. În perioada 9-13 martie 2026, […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în Transilvania și în celelalte regiuni de Florii 2026: Se vor opri ploile? Prognoza meteo pe 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în Transilvania și în celelalte regiuni de Florii 2026: Se vor opri ploile? Prognoza meteo pe 2 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat luni, 23 martie 2026 o prognoză meteo pe regiuni pentru următoarele 2 săptămâni. *BANAT Între 23 și 26 martie vremea va fi caldă pentru această perioadă, […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Apărării, despre posibilitatea ca România să trimită militar în Strâmtoarea Ormuz: ,,Putem participa cu ofiţeri de stat major”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Apărării, despre posibilitatea ca România să trimită militar în Strâmtoarea Ormuz: ,,Putem participa cu ofiţeri de stat major” Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat luni, după aderarea României la o coaliție formată din alte cinci state europene și Japonia pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, că țara noastră poate contribui în zonă cu ofițeri de stat […]

Citește mai mult