Actualitate

Scandal între două femei la Sebeş, după ce una i-a cerut celeilate “să–i lase soţul în pace”

Ioana Oprean

Publicat

în

Două femei care au provocat un scandal într-un loc public au fost sancţionate contravenţional. Amândouă păreau a fi sub influenţa alcoolului şi gelozia uneia dintre ele a fost motivul pentru care s-au certat, s-au înjurat şi s-au expus într-un mod indecent.

 

femeie amendata de jandarmiPotrivit Jandarmeriei Alba, „incidentul s-a petrecut în Piaţa Dacia din municipiul Sebeş, sâmbătă, 3 octombrie, la ora 16.00. După ce a consumat băuturi alcoolice într-unul din localurile din apropiere, Maria V. (59 de ani) a întâlnit-o întâmplător pe Vandana M. ( 39 de ani ) şi i-a cerut “să–i lase soţul în pace”. Vandana se afla şi ea sub influenţa băuturilor alcoolice, iar între cele două femei a izbucnit un scandal pe timpul căruia s-au înjurat, s-au îmbrâncit şi s-au expus într-un mod care poate fi apreciat ca indecent.

 

Violenţele au fost de natură să provoace indignarea celor care se aflau în apropiere şi au atras atenţia unui echipaj mixt de ordine şi siguranţă publică, format dintr-un poliţist şi un jandarm, care patrula în zonă. S-a acţionat de urgenţă pentru aplanarea conflictului şi stabilirea vinovăţiei fiecăreia dintre cele două femei. În urma verificărilor s-a constatat că neînţelegerile dintre acestea sunt mult mai vechi şi s-au acutizat în ultimul timp deoarece femeia în vârstă de 59 de ani bănuieşte că soţul său ar avea o relaţie prea apropiată cu cea în vârstă de 39 de ani.

 

Amândouă au fost sfătuite să evite să mai fie implicate în astfel de conflicte şi, pentru fapta săvârşită, în conformitate cu prevederile legale, au fost sancţionate cu amendă în valoare totală de 400 lei. Totodată li s-a pus în vedere că, potrivit prevederilor Codului penal, tulburarea ordinii şi liniştii publice constituie infracţiune, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi defineşte fapta persoanei care în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică.”

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Energiei: „Măsurile preconizate de Guvern pentru limitarea prețurilor la carburanți vor tempera creșterea”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Energiei: „Măsurile preconizate de Guvern pentru limitarea prețurilor la carburanți vor tempera creșterea” Măsurile pregătite de Guvern pentru limitarea prețurilor la carburanți nu vor putea compensa integral efectele perturbărilor de pe piața mondială generate de conflictul din Orientul Mijlociu, însă vor avea un impact care va tempera creșterea prețurilor, a declarat, luni, 23 martie […]

Citește mai mult

Actualitate

Asociația Energia Inteligentă: Nu mai există un scenariu credibil în care motorina revine la niveluri “ieftine”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Asociația Energia Inteligentă: Nu mai există un scenariu credibil în care motorina revine la niveluri “ieftine” Motorina nu va mai reveni la prețurile scăzute din trecut, iar pragul de 10 lei pe litru se conturează tot mai clar ca nou reper pe piața carburanților, pe fondul unor schimbări structurale din sectorul energetic, avertizează Dumitru Chisăliță, […]

Citește mai mult

Actualitate

ASTĂZI | Simulare Bacalaureat 2026: Elevii de liceu susțin primul test, la Română 

Bogdan Ilea

Publicat

în

ASTĂZI | Simulare Bacalaureat 2026: Elevii de liceu susțin primul test, la Română  Simularea examenului de Bacalaureat 2026 începe astăzi, luni, 23 martie, iar elevii de clasa a XII-a vor susține probele scrise în condiții similare examenului.  Simularea probelor scrise la BAC 2026 se organizează în școlile din toată țara, în condiții asemănătoare examenului, pentru […]

Citește mai mult