Actualitate

Scade vârsta de pensionare pentru o nouă categorie de angajați. Modificarea legislativă a fost aprobată de Senat

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Scade vârsta de pensionare pentru o nouă categorie de angajați. Modificarea legislativă a fost aprobată de Senat

Legea pensiilor ar urma să fie modificată pentru a putea fi eliminată o inechitate care afectează o serie de angajați. Modificarea legislativă a fost aprobată deja de Senatori, iar la momentul actual se află pe masa de lucru a deputaților.

În expunea de motive a modificării se spune că se au în vedere condiţiile specifice ale muncii care se desfăşoară în turnătoriile de oţel, fontă, aliaje neferoase, precizie şi cuzineţi, precum şi forje şi Iuând în considerare faptul că aceste activităţi comportă un risc deosebit de ridicat de accidentare şi contribuie la îmbolnăviri profesionale este necesară adoptarea unor măsuri legislative corespunzătoare cu referire la reducerea vârstelor standard de pensionare.

Astfel, se propune încadrarea în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale a acelor activităţi care constau în:

turnarea pieselor şi lingourilor de oţel, în turnătoriile de oţel;

turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase şi pieselor cu modele uşor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase şi turnătoriile de precizie;

forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forţă in secţiile de forjă; turnarea cuzineţilor din aliaje neferoase pe suport de oţel în turnătoriile de cuzineţi;

activitatea de proiectare, cercetare, punere în execuţie a tehnologiilor şi asistenţă tehnică în secţiile de producţie, efectuată de inginerii, subinginerii şi tehnicienii din secţiile de proiectare tehnologii pentru sectorul cald, care deservesc turnătoriile de oţel, fontă, aliaje neferoase, precizie şi cuzineţi, precum şi forje.

Inițiatorii afirmă că prin adoptarea noului act normativ se elimină inechităţile rămase în actualul cadru normativ între angajaţi care au desfăşurat activităţi cu afectarea relativ similară a sănătăţii.

În document se mai specifică și că aplicarea acestei noi modificări să înceapă după un an de la data publicării în Monitorul Oficial dat fiindcă legea ar putea să genereze un impact asupra bugetului asigurărilor sociale de stat.

Mai jos, textul integral al modificării legislative

”Art I.- Articolul 30 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

I. La alineatuI după litera i) se introduce o nouă literă, lit.j), cu următorul cuprins: „j) sectorul construcţii maşini, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în următoarele activităţi specifice: turnarea pieselor şi lingourilor de oţel, în turnătoriile de oţel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase şi pieselor cu modele uşor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase şi turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forţă în secţiile de forjă; turnarea cuzineţilor din aliaje neferoase pe suport de oţel în turnătoriile de cuzineţi; activitatea desfăşurată de către ingineri, subingineri şi tehnicieni cel puţin 50% din timp în secţiile de producţie respective.”

2. După alineatul (43) se introduce un nou alineat, alin.(44) cu următorul cuprins: „(44) Este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă, prevăzut la alin.(1) lit.j) perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care personalul din sectorul construcţii maşini a desfăşurat activităţi la locuri de muncă încadrate conform anterioare în grupa 1 de muncă.”

Art II.- (1) De prevederile art.30 alin.(44) şi ale art.56 alin.(1) lit.d), alin.(2) lit.d) şi alin.(3) lit.d) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază, la cerere, şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Drepturile de pensie recalculate conform alin.(1) se acordă începând cu Iuna următoare celei în care a fost depusă solicitarea. (3) în situaţia în care, după aplicarea prevederilor alin.(1) şi (2), rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se păstrează cuantumul mai avantajos pentru pensionar.

Art III.- Angajatorii din sectorul construcţii maşini sunt supuşi procedurii de încadrare în condiţii speciale de muncă în vederea obţinerii avizului pentru condiţii speciale de muncă şi înscrierii activităţii şi unităţilor în anexele nr.2 şi 3 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Art IV.- Prezenta lege intră in vigoare începând cu anul următor publicătă acesteia Monitorul Oficial al României, Partea I.
Acest proiect de Iege a fost adoptat de Senat, în şedinţa din 7 martie 2022, cu respectarea prevederilor articolului 76 alineatul (I) din Constituţia României, republicată”.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Profesorul Cristian Păun, despre ratingul Fitch acordat României: ,,Dacă se face rotativa, ne așteaptă prăpastia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Profesorul Cristian Păun, despre ratingul Fitch acordat României: ,,Dacă se face rotativa, ne așteaptă prăpastia” Profesorul Cristian Păun a sintetizat cinci idei care reies din ratingul acordat României de către Fitch, subliniind că, dacă se va face rotativa premierilor la guvernare, țara noastră pică în prăpastie, pentru că astfel se ridică gradul de incertitudine și […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Sănătății: Veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgențǎ nu vor fi reduse cu 10%.

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Sănătății: Veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgențǎ nu vor fi reduse cu 10%. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgență nu vor fi reduse cu 10%. Într-o postare publicată pe o rețea de socializare, ministrul a explicat că reducerea […]

Citește mai mult

Actualitate

David Popovici, cel mai bun sportiv din Balcani în 2025. I-a depășit pe Giannis Antetokounmpo și Nikola Jokic

Bogdan Ilea

Publicat

în

David Popovici, cel mai bun sportiv din Balcani în 2025. I-a depășit pe Giannis Antetokounmpo și Nikola Jokic Înotătorul român David Popovici, dublu campion mondial la Singapore, a fost desemnat cel mai bun sportiv din Balcani în anul 2025, potrivit anunțului făcut luni de agenția bulgară de presă BTA, organizatoarea celei de-a 52-a ediții a […]

Citește mai mult