Săvudî-să vlah!

    Acum vreo 10 ani aveam o iubită din Dudeştii Vechi, judeţul Timiş. O bulgăroaică mică şi drăguţă venită în Alba Iulia, la rude. A fost prima dată în viaţa mea când am vizitat Banatul, până în apropiere de graniţa sârbească. Din Dudeştii Vechi până la sârbi se putea ajunge într-o jumătate de oră, cu bicicleta. Fireşte că de-a lungul timpului schimburile culturale şi economice au fost permanente între cei de-o parte şi de alta a graniţei, pentru că erau cam aceiaşi: bulgari, sârbi şi români. Unii erau chiar înrudiţi şi familiile lor se aflau şi de-o parte şi de alta a graniţei. Cam toţi cei de-acolo se înţelegeau bine, într-o limbă ciudată sârbo-bulgaro-românească. Fireşte, cu elemente majoritare dintr-o limbă sau alta, proporţionale cu etnia utilizatorului. Am avut prilejul într-o tabără de pictură să-mi văd iubita înţelegându-se de minune cu un pictor sârb. Ea cu bulgăreasca ei, el cu sârbeasca lui, cu atât mai mult cu cât cele două limbi sunt şi înrudite, având aceeaşi rădăcină slavă. Uneori mai învăţam şi eu câte un cuvânt de la ea. Aşa, de pildă, la o manifestare de Ziua Naţională a României, la Alba Iulia, în timp ce se cânta imnul, am întrebat-o cum se spune „Deşteaptă-te române” în bulgăreşte şi în sârbeşte. Probabil eu nu transcriu bine aici, dar în bulgăreşte suna cam aşa: „Săvudî-să vlah!” Iar varianta sârbească, deşi nu mi-o aduc aminte, era foarte asemănătoare şi conţinea şi ea cuvântul „vlah”. De aici am dedus (chiar dacă ştiam deja, de la orele de istorie) că „vlah” înseamnă „român”. Câţiva ani mai târziu, trecând graniţa sârbească, cu destinaţia Croaţia, am auzit frecvent cuvântul „vlah” cu referire la grupul nostru de români. Şi atât în Serbia cât şi în Croaţia am avut ocazia, după ce auzeam cuvântul „vlah”, să mai şi schimb câteva vorbe în româneşte cu unii localnici. Mai mult ca sigur că printre ei se aflau şi „vlahi” care-şi uitaseră originile. Adică… români!
Prin urmare, acum, când se pune problema aderării Serbiei la UE, iar preşedintele Băsescu a propus un acord bilateral care să conţină prevederi privind respectarea drepturilor minorităţilor în ţara vecină, eu unul sunt lămurit că are dreptate. Chiar dacă prietenii şi vecinii noştri sârbi consideră această propunere ca o piedică pe care le-o punem noi în procesul de aderare. Realitatea este că în clipa de faţă, în Vojvodina trăiesc 350.000 de români iar în Valea Timocului încă 250.000 de români. Dar, din păcate, dacă cei din Vojvodina au biserici şi şcoli cu predare în limba română, ba chiar şi diferite publicaţii, radiouri şi televiziuni, cei din Valea Timocului au fost supuşi unui proces de asimilare etnică. De fapt de „deturnare” etnică. Deoarece dintre cei 250.000 de români doar vreo 5.000 se mai declară ca atare, restul declarându-se… vlahi! Au aceeaşi limbă, aceleaşi obiceiuri şi tradiţii, aceleaşi costume populare, dar le-a băgat cineva în cap că ei sunt altceva decât românii. Se vede că acolo autorităţile sârbeşti au lucrat timp îndelungat, prin toate mijloacele. Inclusiv pin mijloace directe, căci românii nu au acolo nici şcoli şi nici biserici, iar „vlahii” se duc la cele sârbeşti. Aşadar, revin la preşedintele Băsescu care, chiar dacă a fost criticat, a avut o poziţie fermă şi demnă în acest caz. Gândiţi-vă la politica agresivă a UDMR cu privire la minorităţi, politică sprijinită dur şi pe faţă de Ungaria. De fapt gândiţi-vă la întreaga politică a Ungariei cu privire la etnicii maghiari din toate statele învecinate. După cum arăta Cristian Diaconescu, Europa trebuie să recunoască faptul că noi am avut o politică blajină şi chiar oarecum pasivă din acest punct de vedere, deşi suntem îndreptăţiţi să susţinem comunităţi româneşti din afara graniţelor, care însumează peste 10 milioane de suflete. Aşadar, „Săvudî-să vlah!!!”

Ioan HĂNŢULESCU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI