Satul Veseuș din comuna Jidvei va beneficia de o rețea de apă uzată și o stație de epurare. A fost semnat contractul de aproape 20 de milioane de lei
Satul Veseuș din comuna Jidvei va beneficia de o rețea de apă uzată și o stație de epurare. A fost semnat contractul de aproape 20 de milioane de lei
În cursul zilei de vineri, 30 iunie, primarul comunei Jidvei, Alin Trif, a semnat contractul de finanțare, Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în valoare de aproape 20 de milioane de euro, pentru construirea unei rețele de apă uzată și a unei stații de epurare în localitatea Veseuș.
„În prezența domnului senator Claudiu Vasile Racuci am semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții “Construire rețea de apă uzată și stație de epurare în sat Veseuș, comuna Jidvei, județul Alba”, finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”.
Valoarea totală cu TVA a investiției este de 19.082.817,01 și proiectul va deservi localitatea Veseuș.
Conform proiectului, rețeaua de canalizare va avea o lungime de 7.780 de metri și va cuprinde un număr de 182 de cămine menajere, cu o adâncime cuprinsă între 0,8 și 4,4 m.
Racordarea gospodăriilor la rețeaua de canalizare se va efectua din conducte PVC Dn 160 mm. Se propune un număr de 350 de racorduri, pentru aproximativ 1.300 de locuitori.
Totodată, marți 27 iunie a fost lansată în SEAP licitația pentru obiectivului de investiții: „Modernizare străzi în localitatea Căpâlna de Jos, comuna Jidvei, județul Alba”. Valoarea totală a lucrărilor este de 7.010.568,55 lei. Potrivit proiectului, se vor moderniza 16 străzi, cu o lungime totală de 4,3 km”, a transmis Alin Trif, primarul comunei Jidvei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Arhiepiscopul Irineu, binecuvântare și îndrumare duhovnicească pentru doi studenți internaționali din Rwanda și Kenya
Arhiepiscopul Irineu, binecuvântare și îndrumare duhovnicească pentru doi studenți internaționali din Rwanda și Kenya Doi tineri din Rwanda și Kenya, care studiază la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu și sprijin pentru parcursul lor academic și duhovnicesc. În dimineața zilei de miercuri, 4 noiembrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte […]
5 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 5 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
Foto | Controale făcute de Poliția Alba, în pragul sezonului rece: Ce verifică oamenii legii la autovehicule
Foto | Controale făcute de Poliția Alba, în pragul sezonului rece: Ce verifică oamenii legii la autovehicule În luna noiembrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba desfășoară activități pentru creșterea siguranței rutiere în sezonul rece, în cadrul unor acțiuni organizate la nivel național. Activitățile vizează verificarea stării tehnice a autovehiculelor, legalitatea […]

