Săptămâna Voluntariatului marcată şi la Alba Iulia
În acest an, la nivel naţional, în perioada 9 – 15 mai, are loc cea de a X-a ediţie a Săptămânii Voluntariatului. Practic pe parcursul a şapte zile dintr-un an se organizează în numeroase comunităţi din ţară sute de activităţi de voluntariat. Prin intermediul acestui eveniment, practic se doreşte mobilizarea cât mai multor organizaţii şi a cât mai multor voluntari care să contribuie, într-un fel sau altul, la dezvoltarea comunităţilor din care fac parte. Săptămâna Naţională a Voluntariatului este marcată şi în municipiul Alba Iulia. Deschiderea oficială a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului în Alba Iulia va avea loc astăzi, la ora 14.30, la Primăria Alba Iulia. Programul activităţilor ce se vor desfăşura pe parcursul acestei săptămâni este următorul: l9 Mai – expoziţie de fotografii pe teme de voluntariat – Alba Mall (ora: 13.00), concurs de afişe şi motto-uri pe teme de voluntariat – Alba Mall (ora: 13.00), work-shopuri pe teme de voluntariat: „Eu şi comunitatea mea”- la Colegiul Naţional H.C.C şi Asociaţia Pro Tinereţe; l10 Mai – face-painting, Bulevardul Transilvaniei şi Parc Cetate (orele: 15.00 – 18.00), desene pe asfalt – pista de biciclete de pe Bulevardul Transilvaniei (orele: 12.00 – 13.00), concurs Art – Graffiti – Skate Parc (lângă Hotel Cetate) (orele: 17.00 – 19.00); l11 Mai – Şcoala voluntarilor: „Eu şi comunitatea mea” – Universitatea „1 Decembrie 1918” şi Colegiul Economic, campanie stradală de promovare a voluntariatului – zona Stadion – Cetate şi magazinul Unirea (orele: 16.00- 19.00); l12 Mai – alternativă la vicii – campanie stradală pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos (orele 13.00 -18.00), concursuri de street bail şi aerobic – Parc Cetate (orele: 15.00 – 20.00); l13 Mai – teatru de păpuşi pentru copii – Teatrul de Păpuşi Prichindel din Alba Iulia, training pentru voluntarii din ONG-uri: „Eu şi comunitatea mea” – Asociaţia Pro Tinereţe şi Universitatea 1 Decembrie 1918, campanie stradală de promovare a voluntariatului – Piaţa Iuliu Maniu (orele: 12.00 – 16.00) şi Bulevardul Transilvaniei (orele: 16.00-19.00), Play Day – parcurile din Cetate şi Centru, Alba Mall (orele 15.00 -18.00), campanie de donare de sânge – Spitalul Judeţean Alba şi Centrul mobil din faţa Catedralei Ortodoxe (orele: 8.00-13.00); l14 Mai – campanie de ecologizare la Parcul Dendrologic din Alba Iulia (orele 09.00 – 14.00), balul voluntarilor – Spaţiile Ryma (orele: 18.00 – 23.00); l15 Mai încheierea Săptămânii Naţionale a Voluntariatului. De asemenea vor avea loc zilnic următoare activităţi: „Dai carte, ai parte” – campanie de colectare de cărţi în 4 puncte fixe din municipiul Alba Iulia – Catedrala Ortodoxă (orele: 10.00 – 18.00), Realitatea TV (14.00 – 18.00), Magazinul Unirea (orele 10.00 – 14.00) şi Mall Alba Iulia (orele 16.00 – 20.00), de cărţi care vor fi înregistrate şi apoi donate bibliotecilor din mediul rural, zone defavorizate şi spitale; donare de haine şi jucării în 4 puncte fixe din municipiul Alba – Catedrala Ortodoxă (orele 10.00 -18.00), Realitatea TV (14.00 – 18.00), Magazinul Unirea (orele 10.00 – 14.00) şi Mall Alba Iulia (orele: 16.00 – 20.00) – pentru cazurile sociale (6 ore/zi); campanie de donare de sânge – Spitalul Judeţean Alba (luni – vineri, orele 8.00 -11.00). (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș
Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]
FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia
Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]
VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina
Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]