“Săptămâna prevenirii criminalităţii” în județul Alba
În perioada 24 – 28 septembrie, se derulează la nivel naţional cea de-a XVII-a ediţie a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii” ce vizează sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa şi necesitatea adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale. În judeţul Alba vor fi desfăşurate activităţi structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă.
Calendarul activităţilor a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc în această dimineață la sediul IPJ Alba:
24 – 25 septembrie: Activităţi dedicate prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba, prin angrenarea structurilor de ordine publică, proximitate, investigaţii criminale şi prevenire, poliţişti de la toate secţiile de poliţie rurală şi de la posturile de poliţie comunale vor desfăşura activităţi de informare privind fenomenul delincvenţei juvenile, având ca scop informarea minorilor cu privire la metodele pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor. Prevenirea victimizării minorilor prin intermediul reţelelor de socializare, prevenirea consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive şi prevenirea dispariţiei de minori.
26 septembrie: Prevenirea infracţiunilor de furt – activităţi în mediul urban şi rural: discuţii cu cetăţenii, distribuirea unor materiale cu recomandări preventive (prevenirea furturilor din locuinţe şi furt de şi din autovehicule), activităţi de informare a populaţiei referitoare la modul de asigurare a locuinţelor şi autoturismelor.
27 septembrie: Prevenirea infracţiunilor de tâlhărie – acţiuni cu caracter informativ – preventiv de conştientizare a populaţiei cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de tâlhărie (mijloace de transport în comun, gări, autogări, pieţe, centre de zi pentru vârstnici).
28 septembrie: Informare şi educaţie rutieră. Concurs de orientare turistică a elevilor din clasele V-XII din Alba; patrule şcolare în acţiune – dirijarea traficului rutier de către patrulele şcolare, lecţie deschisă de educaţie rutieră “Ştiu să circul corect!” la Palatul Copiilor din Alba Iulia, întâlniri cu elevii şi cadrele didactice pe tema importanţei respectării regulilor de circulaţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Instanța a amânat pronunțarea pe contestația lui Călin Georgescu. Dosarul în care este acuzat de tentativă de lovitură de stat a primit alt termen
Instanța a amânat pronunțarea pe contestația lui Călin Georgescu. Dosarul în care este acuzat de tentativă de lovitură de stat a primit alt termen Instanța a fixat data de 19 decembrie pentru pronunțarea asupra cererii privind administrarea probelor în dosarul lui Călin Georgescu, acuzat de tentativă de lovitură de stat. De asemenea, următorul termen în […]
Persoanele care se luptă cu kilogramele în plus ar putea primi medicamente decontate din 2026. Patru din zece români au o problemă cu greutatea
Persoanele care se luptă cu kilogramele în plus ar putea primi medicamente decontate din 2026. Patru din zece români au o problemă cu greutatea Medicamentele folosite pentru obezitate la nivel mondial ar putea fi decontate din 2026 şi în ţara noastră pentru cei care se luptă cu kilogramele în plus. În acest moment, e compensat […]
TICHETE DE ENERGIE 2025-2026 | Ce se întâmplă cu tichetele de energie care nu sunt folosite. Când expiră drepturile de plată
TICHETE DE ENERGIE 2025-2026 | Ce se întâmplă cu tichetele de energie care nu sunt folosite. Când expiră drepturile de plată Pensionarii din România cu venituri mici beneficiază în 2025-2026 de vouchere pentru plata facturilor la energie electrică, însă mulți se întreabă ce se întâmplă cu tichetele nefolosite, dar și până când pot fi utilizate. […]