Săptămâna Patimilor: Lunea Mare – Pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos. Smochinul care s-a uscat din cuvântul Domnului
În Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, primele trei zile ne amintesc de ultimele porunci/ sfaturi/ îndrumări lăsate de Hristos ucenicilor Săi. Acestea sunt învățăturile amintite în slujba Ceasurilor (ținute după rânduiala din Postul Mare), urmate de Obednița și de Vecernia unita cu Liturghia Darurilor mai înainte sfințite (zisă a sfântului Grigorie Dialogul, papă al Romei). Slujba Utreniei (numita denie) săvârșita în serile Duminicii Floriilor și a zilelor de luni și marți din Săptămâna Patimilor sunt grupate în jurul temei Mirelui, inspirate din Pilda celor zece fecioare (Matei 24, 1-13) care cheamă la pregătirea pentru A Doua Venire a lui Hristos, căci “în mijlocul nopții vine furul”.
În Sfânta şi Marea Luni este pomenit fericitul Iosif cel preafrumos şi smochinul care s-a uscat din cuvântul Domnului.
*Tâlcuire de la părintele Teofil Părăian:
“Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup şi la suflet. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toţi prin dorinţa lui de a-I sluji lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorinţa lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul ca a fost bun şi binevoitor cu fraţii săi care l-au vândut în Egipt.
El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vândut de Iuda, unul dintre ucenicii săi, este o preînchipuire a Domnului Hristos, care a ţinut să împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc şi să ne fie nouă pildă de urmat. Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate câte s-au întâmplat cu el. A fost iubit de părinţii lui, a fost iubit de Patriarhul Iacov.
Fraţii lui l-au vândut în Egipt. A ajuns în Egipt şi așezarea sufletului său a fost probată într-o ispită peste care a trecut. A ajuns în închisoare învinuit fiind de păcate, el, care a ţinut să rămână fără de păcat, apoi ca tâlcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, însă a fost găsit drept înţelept şi bun de a conduce Egiptul şi a salvat de la moarte prin înfometare pe concetăţenii săi şi pe conaţionalii săi, pe care după aceea i-a adus în Egipt. De aceea Sfânta noastră Biserica îl pomeneşte cu cinstire ca un preînchipuitor al Mântuitorului.
Citește și: MESAJE DE PASTELE ORTODOX. URARI de PASTE. FELICITARI de PASTE care pot fi trimise prin SMS de Învierea Domnului
Tot în această zi de Luni binecuvântată, pomenim şi o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o minune spre înţelepţirea credincioşilor, pentru că negăsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce şi s-a uscat, iar Sfânta noastră Biserica pomenind aceasta întâmplare, are în vedere o explicaţie pentru cei credincioşi, atrăgându-le atenţia că suntem toţi chemaţi spre rodire şi că Domnul Hristos aşteaptă ceva de la noi, și noi suntem datori să-i oferim Mântuitorului virtuţile noastre în loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să ştim că Domnul Hristos răsplăteşte nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplăteşte şi pedepseşte şi îndărătniciile lor, şi neangajările lor spre bine.
Se spune în Sinaxarul de la slujba de Luni, din Săptămâna Patimilor că Domnul Hristos nu şi-a arătat niciodată puterea pedepsitoare asupra oamenilor – să înţelegem în vremea propovăduirii Sale – dar şi-a arătat-o asupra unui smochin, ca să se înţeleagă din aceasta că El are şi putere pedepsitoare, iar credincioşii să se silească să fie, nu sub blestem, ci sub binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cum reiese şi dintr-o alcătuire din Postul Sfintelor Paşti, în care vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet şi ne îndemnăm pe noi înşine să nu dormităm, ci să ne trezim şi să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele nostru vremelnic şi veşnic.”
Sursa: ziuaveche.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
MIERCUREA ALBĂ din Săptămâna Luminată, ziua în care bărbații se întorc să muncească la câmp
MIERCUREA ALBĂ din Săptămâna Luminată, ziua în care bărbații se întorc să muncească la câmp Miercurea din Săptămâna Luminată se mai numește și Sfânta Mercurie, ori „nunta șoarecilor”. Ziua cu „dezlegare la pește” în care porțile Raiului sunt deschise pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad. Femeile nu ai voie să muncească astăzi fiindcă aduc rozătoarele […]
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025 haioase: Felicitări şi urări de „La mulţi ani” pe care le puteţi trimite celor dragi de ziua numelui
SMS -uri haioase şi amuzante de Sfântul Gheorghe 2025. Mesaje de Sfântul Gheorghe hazlii. Felicitări de Sfântul Gheorghe. Urări de la mulţi ani de Sfântul Gheorghe. Cele mai frumoase Urări de Sfântul Gheorghe. În fiecare an, pe 23 aprilie, se sărbătoreşte Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Peste 900.000 de români îşi sărbătoresc onomastica […]
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfântul Gheorghe 2025. Cele mai frumoase gânduri pe care le poți transmite celor dragi
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfântul Gheorghe 2025. Cele mai frumoase gânduri pe care le poți transmite prin SMS celor dragi Aproximativ un milion de români își serbează ziua onomasitică, cu ocazia zilei de Sfântul Gheorghe. Dintre aceștia, aproximativ 740.000 sunt bărbați și majoritatea dintre ei poartă numele de Gheorghe sau Ghiorghe. Cu acestă deosebită […]