Curier Județean

Săptămâna Mare. Ce spune Sânta Scriptură despre zilele din Săptămâna Patimilor

Ioana Oprean

Publicat

în

  • Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare este săptămâna dinaintea Sfintelor Sărbători Pascale

Săptămâna Patimilor exprimă perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare inclusiv. Conform rânduielilor canonice, în aceasta săptămână se ajuneaza până spre seara. Caracteristica esenţiala a acestei săptămâni sunt Deniile.

Citește și: Paște fericit • Mesaje de Paște • Urări de Paște • Felicitări de Paște care pot fi trimis prin SMS de Sfintele Paști

Luni în Săpămâna Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vândut de fraţii săi cu treizeci de arginţi. El este o preînchipuire a lui Hristos, care a fost vândut de Iuda. Acuzat de desfrânare, ajunge in temniţă. În urma tălmăcirii unor visuri, este scos din închisoare si pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinţei lui Hristos asupra păcatelor lumii.

Tot în aceasta zi se face pomenire si de smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atât iubire cât şi dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Începând cu Denia de duminica seara, se cânta pana în Sfânta şi Marea Joi Joi urmatorul tropar:

„Iata mirele vine in miezul nopţii şi fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iar netrebnica e cea pe care o va găsi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te îngreuiezi, ca sa nu te dai morţii şi afara din Împărăţie sa te încui, ci te desteaptă strigând: Sfant, sfant, sfant eşti Dumnezeul nostru, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.

Marţi se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pilda care are menirea sa ne tine treaza datoria de a trai permanent in Hristos. Numai aşa vom avea răspuns bun la judecata finala, căci prin împlinirea voii divine, Hristos ia chip in noi. Concluzia acestei pilde este ca Hristos, trebuie sa Se regaseasca in fiecare dintre noi in orice moment. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fără ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fără ulei reprezinta relizarea de sine in totala nepasare de ceilalţi. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.

Citește și: MESAJE DE PASTELE ORTODOX. URARI de PASTE.  FELICITARI de PASTE care pot fi trimise prin SMS de Învierea Domnului

În Miercurea, Sfintelor Pătimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spălat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. „Doamne”, zicem noi către Hristos, „femeia care căzuse în păcate multe, simţind dumnezeirea Ta”, deci, fiind mişcata de harul dumnezeiesc spre cunoaşterea cea mai presus de înţelegere, „a luat rânduiala de mironosiţă”. A făcut ceea ce doreau sa facă femeile minorosiţe după înmormântarea Mântuitorului. A anticipat înmormântarea lui Hristos şi pregătirea Lui cu miresme, „aducând mir de mult preţ”. A fost mistuita de dorinţa de a i se dezlega păcatele: „Dezleagă-mi păcatele mele, aşa cum eu mi-am dezlegat parul”.

Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Domnului. După ce a săvârşit Cina cea de Taina, Mântuitorul le dă ucenicilor o noua porunca: „Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi sa vă iubiţi unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaşte toţi ca sunteţi ucenicii Mei, daca veţi avea dragoste unii fata de alţii.” Nu întâmplător în faţa Sfântului Potir, noi spunem Mântuitorului: „Nu-ti voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmaşilor Tai; ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta”.

Citește și: Calendar Creștin. Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani

În Vinerea Mare se face pomenirea de Sfintele, înfricoşătoarele si mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului şi de mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul. Pătimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare. Sfinte pentru ca Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, mântuitoare pentru ca Cel ce pătimeşte nu este un simplu om si înfricoşătoare caci toata făptura s-a schimbat la răstignirea lui Hristos: „Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat”.

In Sfânta şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricăciune la viaţa veşnică pe cei din veac adormiţi.
Astfel, noi zicem: „Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce esti fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Datatorule de viaţa, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Tie”. Rânduiala Bisericii noastre este ca îndată după ce se spun cu cantare cuvintele in care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndată după aceea se pomeneşte Învierea.

Ajunşi in ziua Sfintei Învieri, Biserica ne cere:

„In Ziua Învierii sa ne luminam cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişam, şi sa le zicem fraţi si celor ce ne urăsc pe noi si aşa sa strigam: Hristos a Înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând si celor din morminte viaţa dăruindu-le”.

Sa luam aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul lor sa avem putere sa răspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur:

„Toţi sa va ospătaţi din ospăţul credinţei, toţi să luaţi bogăţia bunătăţii. Nimeni sa nu plângă pentru sărăcie, ca s-a arătat împărăţia cea de obşte, nimeni sa nu se tânguiască pentru păcate ca iertare din mormânt a răsărit. Nimeni sa nu se teama de moarte ca ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de aceea, prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Si aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amarat întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amarat ca s-a stricat, s-a amarat ca s-a batjocorit, s-a amarat ca s-a omorât, s-a amarat ca s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ şi s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut si a căzut intru ce n-a văzut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinţă? Înviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos şi au căzut dracii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte. Înviat-a Hristos si nici un mort nu este in mormânt. Ca Hristos înviind din morţi începătura celor adormiţi S-a făcut. A aceluia este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin”.

Sursa: Crestinortodox.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Și-a lovit soția în cap în timpul unei certe și a fost reținut de polițiști. Bărbatul din Gârbova s-a ales și cu ordin de protecție

Ioana Oprean

Publicat

în

Și-a lovit soția în cap în timpul unei certe și a fost reținut de polițiști. Bărbatul din Gârbova s-a ales și cu ordin de protecție Un bărbat din Gârbova s-a ales cu ordin de protecție și a fost reținut de polițiști după ce și-a lovit soția în cap în timpul unei certe. Potrivit IPJ Alba, […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Culoar de mobilitate urbană, park&ride și depou pentru autobuze electrice la Blaj: Investiție de peste 32 de milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Culoar de mobilitate urbană, park&ride și depou pentru autobuze electrice la Blaj: Investiție de peste 32 de milioane de lei La confluența celor două Târnave, Mica Romă aspiră să devină un mare exemplu de îmbinare a mai multor surse de finanțare pentru rezolvarea aspectelor diferite ale aceleiași probleme mari – traficul. În acest sens, administrația […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Părintele Mihai Szilagy, din clerul Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, a trecut la cele veșnice: ,,Dumnezeu să-l răsplătească cu fericirea Cerului pentru tot binele făcut în lume!”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Părintele Mihai Szilagy, din clerul Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, a trecut la cele veșnice: ,,Dumnezeu să-l răsplătească cu fericirea Cerului pentru tot binele făcut în lume!”  Arhieparhia Blaj a anunțat, marți, 30 iunie 2026, că părintele Mihai Szilagy, din clerul Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, a trecut la cele veșnice.  Părintele Mihai […]

Citește mai mult