Săptămâna de lucru de șase zile: Salariații ar putea primi doar compensații financiare pentru zilele de repaus săptămânal în care lucrează
Potrivit unui proiect de act normativ ajuns recent la Senat, salariații ar putea primi, dacă sunt de acord, doar compensații financiare pentru zilele de repaus săptămânal în care lucrează, acestea din urmă fiind, de obicei, zilele de weekend.
Concret, salariații care muncesc în zilele de weekend ar putea opta să primească doar o remunerație bănească pentru munca depusă, renunțând astfel la o zi de repaus săptămânal. În prezent, munca în timpul weekendului implică acordarea repausului săptămânal în alte zile ale săptămânii.
Este vorba despre un proiect de lege înregistrat recent pentru dezbatere la Senat și care prevede completarea unui articol din Codul muncii. Pentru a se aplica, propunerea legislativă trebuie adoptată de Parlament și promulgată de președintele țării.
În esență, propunerea legislativă prevede o completare care le va permite salariaților care lucrează în zilele de repaus săptămânal (care, în general, sunt zilele de sâmbătă și duminică) să opteze doar pentru compensații financiare, renunțând astfel la o zi de repaus săptămânal. Astfel, salariații nu vor putea fi obligați să desfășoare mai mult de opt ore de muncă în weekend, astfel încât să aibă un repaus săptămânal de minimum 24 de ore.
Mai exact, textul proiectului prevede că, „cu acordul salariatului, munca prestată într-o zi de repaus săptămânal se poate compensa și doar financiar, dar durata ei nu poate depăși opt ore, astfel încât repausul săptămânal să fie de minimum 24 de ore.”
Cu alte cuvinte, angajații care prestează muncă suplimentară în zilele de weekend vor putea primi, numai dacă sunt de acord, doar compensații financiare pentru munca prestată, renunțând la o zi de repaus săptămânal. Practic, asta ar însemna apariția săptămânii de lucru de șase zile.
În prezent, Codul muncii prevede că repausul săptămânal se poate acorda în orice zi a săptămânii în cazul în care repausul din weekend ar afecta interesul public sau desfășurarea normală a activității. De obicei, repausul săptămânal de 48 de ore se acordă în weekend. Totodată, salariații care sunt în situația de a lucra în weekend din cauza specificului activității pe care o desfășoară trebuie să primească de la angajator un spor la salariu.
„Este, de altfel, o soluție logică, o astfel de interpretare fiind nu numai în interesul angajatorului, ci și al salariaților. În practică, poziția oficială a multor ITM-uri (inspectorate teritoriale de muncă – n. red.) este frecvent contrazisă de preferințele individuale ale salariaților care optează pentru suplimentarea veniturilor prin prestarea de muncă suplimentară”, argumentează inițiatorii în expunerea de motive a proiectului.
Astfel, prin această completare prevăzută de proiectul legislativ, angajatorul va putea oferi doar o remunerație pentru zilele de weekend lucrate, atâta vreme cât salariatul este de acord cu acest lucru.
Atenție! Propunerea legislativă nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie adoptată de Parlament, promulgată de președintele țării și publicată în Monitorul Oficial.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Ratingul de țară al României, confirmat de Moody’s la „Baa3”: Perspectiva rămâne negativă
Moody’s confirmă ratingul României la „Baa3”: Perspectiva rămâne negativă Agenţia de rating Moody’s a confirmat, vineri, 12 septembrie 2025, calificativul României la „Baa3”, perspectiva rămând negativă. „Decizia de a menţine perspectiva negativă reflectă riscurile semnificative de implementare legate de programul ambiţios de consolidare fiscală al Guvernului”, se precizează într-un raport al Moody’s. Conform sursei citate, […]
PENSII 2025 | Numărul mediu de pensionari din România a crescut cu 18.000 de persoane în trimestrul II din 2025
Numărul mediu de pensionari din România a crescut cu 18.000 de persoane în trimestrul II din 2025 În trimestrul II al anului 2025 numărul mediu de pensionari a fost de 4,918 milioane persoane, în creştere cu 18.000 de persoane faţă de trimestrul I din 2025, indică datele Institutului Naţional de Statistică. Pensia medie lunară a […]
12-13 septembrie 2025 | Luna străbate zona de cer în care se află Pleiadele: Fenomenul poate fi urmărit cu ochiul liber, dacă e senin
Luna străbate zona de cer în care se află Pleiadele: Fenomenul poate fi urmărit cu ochiul liber, dacă e senin Luna străbate, în noaptea de vineri, 12 septembrie 2025 spre sâmbătă, 13 septembrie 2025 zona de cer în care se află roiul stelar Pleiade. „În doar șase ore, Luna va trece peste stelele cele mai […]