Curier Județean

Sancțiuni pentru consum de alcool în public, la Aiud

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit prevederilor legale, jandarmii sunt abilitați să sancționeze consumul de băuturi alcoolice în locuri precum: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări sau gări, cu amendă de la 100 la 500 lei.

În ciuda acestui fapt, sunt depistate aproape zilnic persoane care consumă băuturi alcoolice în spaţiul public şi îi deranjează pe ceilalţi. Prevenirea şi combaterea acestor cazuri se vor afla în continuare în atenţia jandarmilor deoarece dincolo de disconfortul creat celor din jur, este bine ştiut faptul că alcoolul poate să acţioneze ca stimulent al unor porniri violente sau le poate amplifica, iar consecinţele pot fi dintre cele mai neplăcute”, precizează Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.

Spre exemplu, marţi, 17 martie, la ora 12.40, doi bărbaţi din Aiud au fost sancţionaţi contravenţional după ce au fost surprinşi de un echipaj de jandarmerie în timp ce consumau băuturi alcoolice într-un loc public din cartierul Micro 3. Cei doi ţipau şi vociferau zgomotos, îi interpelau pe cei din jur pentru a face rost de ţigări şi comentau indecent la adresa trecătoarelor. Deoarece cu numai o zi înainte cei doi, identificaţi ca fiind G.C. (43 de ani) şi M.F. (48 de ani), fuseseră sancţionaţi cu avertisment verbal pentru aceeaşi faptă, de data aceasta sancţiunea a fost o amendă în valoare de 100 de lei pentru fiecare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026 Elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj au obținut rezultate notabile la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026. „Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” din Alba Iulia, provoacă în competiție cei mai talentați […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal

Ioana Oprean

Publicat

în

APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal Alin Purda și Cristian Stan, doi oameni cu inimă mare din Munții Apuseni, au […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife Sistemul de biciclete „Alba Iulia VeloCity” a devenit disponibil începând de astăzi, 16 martie 2026, iar utilizatorii pot închiria bicicletele zilnic, folosind o aplicație. Prima oră de folosire este gratuită, iar ulterior tarifele […]

Citește mai mult