Sancțiuni de week-end de la jandarmii din Alba, pentru 8 persoane din Blaj și Cugir
Injuriile şi expresiile jignitoare proferate în public, tulburarea liniştii vecinilor de apartament, pătrunderea ilegală în perimetrul unei instituţii şi apelarea la mila cetăţenilor sunt faptele pentru care opt persoane din municipiul Blaj şi oraşul Cugir au fost sancţionate de jandarmi la sfârşitul săptămânii trecute.
Astfel, sâmbătă, 2 martie a.c., O.A. în vârstă de 28 de ani, din Cetatea de Baltă, a fost surprinsă de un echipaj de jandarmerie pe strada Eroilor din municipiul Blaj în timp ce acosta trecătorii şi le cerea bani şi mâncare. Deoarece, la prima vedere, pare aptă de muncă, a fost sancţionată cu avertisment scris şi îndrumată să presteze o activitate lucrativă legală.
Tot apt de muncă pare şi domnul Andrei L. de 32 de ani, din Blaj, însă acest lucru nu-l împiedică să cerşească pentru a face rost de bani. Duminică, 3 martie, la ora 13.00, acesta a fost din nou surprins “la muncă” în faţa Catedralei Sfânta Maria din localitate şi a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100 de lei. La stabilirea cuantumului amenzii s-a luat în considerare repetabilitatea faptei şi atitudinea acestuia faţă de agenţii constatatori.
De asemenea, violenţa verbală le-a adus duminică, 3 martie, sancţiuni unor cetăţeni domiciliaţi pe strada Livezii din municipiul Blaj. Primul incident s-a petrecut la ora 14.00, iar vinovat de producerea acestuia a fost găsit L.R. în vârstă de 16 ani. Supărat pe o vecină, acesta a înjurat-o şi a ameninţat-o cu acte de violenţă astfel încât aceasta, speriată, a apelat la ajutorul jandarmilor. Tânărul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 100 de lei.
Câteva ore mai târziu, alt echipaj de jandarmerie a trebuit să intervină pe aceeaşi stradă deoarece izbucnise un conflict asemănător. Astfel, la ora 19.30, doi vecini – V.D. de 33 de ani şi M. A. de 34 de ani – pe fondul consumului de alcool şi acutizării unor neînţelegeri mai vechi, s-au înjurat şi s-au ameninţat reciproc cu acte de violenţă. Episodul de violenţă verbală s-a desfăşurat într-un loc public intens circulat, fapt pentru care la acesta au participat involuntar numeroşi trecători indignaţi, printre care şi minori. Intervenţia jandarmilor a prevenit escaladarea violenţei şi apariţia unor fapte de natură penală. Cei doi combatanţi au fost sancţionaţi cu câte o amendă în valoare de 200 de lei şi au primit recomandarea ca pe viitor să apeleze la căi legale pentru rezolvarea divergenţelor, cel mai la îndemână fiind apelul la 112.
Un alt caz a fost consemnat de jandarmii din Cugir unde un minor în vârstă de 16 ani a fost sancţionat sâmbătă, 2 martie, cu avertisment scris deoarece a fost surprins în incinta unui liceu din localitate. Tânărul intrase ilegal în instituţia de învăţământ cu scopul de a juca fotbal pe terenul sintetic. Din spusele martorilor se pare că nu este prima dată când adolescenţii nesocotesc regulile de acces în instituţiile de învăţământ şi pătrund seara în acestea pentru diferite jocuri sportive. Aceste fapte se vor afla în atenţia jandarmilor din Cugir care vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea lor.
Tot la Cugir, un cetăţean domiciliat într-un bloc de locuinţe de pe strada Alexandru Sahia a solicitat, duminică, 3 martie prin apel la 112, prezenţa forţelor de ordine deoarece zgomotele care răzbăteau dincolo de pereţii unui apartament nu mai puteau fi acceptate. La faţa locului a intervenit un echipaj de jandarmerie care a constatat că, aflat în avansată stare de ebrietate, Sergiu G., de 29 de ani, reglase volumul aparatului la care asculta muzica la o valoare mult prea mare şi i-a deranjat astfel pe ceilalţi locatari. Pentru fapta sa a fost sancţionat cu amendă în valoare de 200 de lei.
Consumul excesiv de alcool i-a adus o sancţiune contravenţională şi lui Florin B., în vârstă de 27 de ani, domiciliat în Cugir. Aflat în avansată stare de ebrietate într-un local public, acesta nu a mai fost servit cu alcool, fapt pentru care bărbatul a plecat înjurând în gura mare. Peste aproximativ 30 de minute a fost depistat de un echipaj de jandarmerie într-o staţie de autobuz aflată la câteva străzi distanţă de barul din care a fost dat afară, înjurând în continuare şi deranjându-i pe cei care aşteptau mijloacele de transport în comun. Bărbatul a fost calmat de jandarmi şi sancţionat cu amendă în valoare de 200 de lei.
Foto: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Sfânta Mare Muceniţă Irina, pomenită pe data de 5 mai. Povestea sfintei al cărui nume îl poartă multe românce
Sfânta Mare Muceniţă Irina, pomenită pe data de 5 mai. Povestea sfintei al cărui nume îl poartă multe românce Este sărbătoare MARE pentru credincioșii ortodocşi, astăzi. În fiecare an, pe 5 mai, Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Sfânta Mare Muceniţă Irina. Singura fiică a lui Liciniu, rege în Cetatea Maghedon, aceasta s-a născut păgână, iar […]
Pe ce dată se dau pensiile în mai 2025 prin Poștă și când se bagă banii pe card Pensiile şi prestaţiile sociale aferente lunii mai 2025 au început să fie distribuite din data de 2 mai 2025, după cum a anunţat Compania Naţională „Poşta Română” la sfârșitul lunii aprilie. Când intră pensia pe card în […]
Rezultate parțiale OFICIALE la alegerile prezidențiale 2025: George Simion, victorie zdrobitoare în județul Alba
Rezultate parțiale OFICIALE la alegerile prezidențiale 2025: George Simion, victorie zdrobitoare în județul Alba, după numărarea a 40% din voturi La nivelul județului Alba, la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025 au participat 152.751 de votanți, prezența la vot fiind de 50,55% la închiderea urnelor. După numărarea voturilor din 134 de secții din județul Alba, […]