Politică Administrație

Ioan Florea: Sănătate pentru cei bogaţi – noua lege îi interzice românului de rând dreptul la un act medical de calitate!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Forţând trecerea prin parlament a Legii Sănătăţii PD-L continuă, de această dată morbid, transferul costurilor crizei pe umerii românilor, în special pe a celor care nu mai au resurse băneşti pentru sănătate. Noua lege dăunează grav… sănătăţii majorităţii populaţiei, dar mai ales categoriilor sociale foarte vulnerabile: bătrâni, copii, persoane cu venituri mici – fără ca acest sacrificiu inutil să ofere măcar garanţia rezolvării gravelor probleme din sistemul sanitar. Profesorul debutant, funcţionarul sau pensionarul, aduşi la limita supravieţuirii de veşnicele „reformatoare” Guverne Boc, sunt românii care nu au bani să plătească asigurări suplimentare de sănătate şi care vor fi nevoiţi să suporte coplata. Pentru aceşti români, majoritari din păcate, această lege echivalează cu interzicerea dreptului la sănătate.
Noua lege a Sănătăţii nu prevede mecanisme care să stopeze licitaţiile aranjate, preţurile artificiale, dotările inutile, angajarea personalului necalificat, prescrierile şi tratamentele false. Noua lege a Sănătăţii nu oferă garanţii că banii asiguraţilor vor fi utilizaţi corect. Risipa din Sănătate va continua să facă victime, la propriu şi la figurat.
Anul trecut – în urma unei opoziţii doar formale şi dansante, în ritm de pinguin, a sindicatelor – au fost închise în cele din urmă o serie de unităţi medicale în ideea de a fi transformate în case pentru bătrâni – un eşec total! Acum există din nou serioase suspiciuni în legătură cu graba cu care guvernanţii vor case de asigurări de sănătate private şi spitale care să fie organizate sub formă de societăţi comerciale! Adică, cine are bani, îşi face şi asigurare şi îşi cumpără şi spital. Iar agonia săracilor pe rampa de gunoi a reformelor portocalii eşuate va deveni doar subiect de reportaj bun de impresionat societatea civilă. O societate civilă a cărei voce se aude tot mai slab, din păcate, printre uralele zgomotoase ale aplaudacilor portocalii, grăbiţi să ridice la comandă osanale „liderului suprem”, Kim Il Băse.
Cu certitudine, transformarea spitalelor în societăţi comerciale sau fundaţii nu este decât o strategie pentru privatizarea pe nimic a acestor unităţi, spre beneficiul clientelei portocalii. În plus, aşa cum se arată într-un document atribuit experţilor FMI, legea nu asigură mecanisme de control al chelturii banilor în sănătate, nu există sancţiuni pentru managerii de spitale care depăşesc bugetele, nu există un mecanism bine definit prin care se stabileşte şi se actualizează pachetul de bază, nu se precizează cum va fi făcută finanţarea spitalelor.
Mai mult, dacă noua lege se va pune în aplicare atunci se va ajunge la distrugerea sistemului integrat de urgenţă prin intermediul căruia acum se rezolvă cazurile grave.
Proiectul afirmă că se desfiinţează monopolul statului în finaţare. Este fals: Ministerul Finanţelor Publice va strânge banii, Guvernul decide bugetul etc. Aspectul cum că va apare competiţie între companiile de asigurări este complet fals: CNAS va face redirecţionări de asiguraţi, pentru echilibrarea balanţei. În plus, se ştie că 90% din asiguraţi se asigură aproape de casă.
Viziunea asupra sistemului sanitar trebuie să pună în centrul său individul, pacientul. Întrucât acest proiect de lege se referă numai la economii, ne întrebăm ale cui interese le serveşte guvernul şi majoritatea parlamentară? În spatele acestei legi stă încercarea PDL de a pune mâna pe patrimoniul sanitar pe care intenţionează să-l utilizeze în regim privat, în timp ce oamenii vor plăti cu vârf şi îndesat pentru serviciile din sănătate.
Avem nevoie de un sistem public de sănătate care să funcţioneze eficient, de aceea managementul spitalelor trebuie depolitizat. Medicii de familie trebuie susţinuţi să degreveze sistemul spitalicesc de pacienţii care pot fi trataţi la nivelul medicinii primare şi ambulatorii. Medicii trebuie stimulaţi material să rămână în ţară şi, mai ales, să meargă către zonele cu deficit major de personal medical, iar pacienţilor trebuie să le fie protejate drepturile. Iar sănătatea trebuie să ajungă la o alocare de minimum 6% din PIB.
Este necesară demararea cât mai rapidă a unei ample consultări publice reale cu toţi cei direct implicaţi – pacienţi, medici, farmacişti, personal medical, industria farmaceutică, organizaţii nonguvernamentale, experţi – pentru ca toţi aceştia să poată formula puncte de vedere aparţinând societăţii româneşti, nu partizane unui pol politic totalitar.

Ioan FLOREA, vicepreşedinte PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție majoră la Cugir: Încep lucrările la noul Parc Fotovoltaic. Proiect de peste 4 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiție majoră la Cugir: Încep lucrările la noul Parc Fotovoltaic. Proiect de peste 4 milioane de lei Primăria Orașului Cugir a anunțat oficial demararea proiectului strategic „Construire parc fotovoltaic – Oraș Cugir”, în urma finalizării licitației și încheierii contractului de lucrări cu asocierea CRC AG SRL – NEW ENERGY (reprezentată de administratorul Laurențiu Bucovicean). Această […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Victor Negrescu, cel mai bine clasat român în Indexul EU Matrix 2026. Se situează pe locul 4 în topul celor mai influenți eurodeputați din Parlamentul European

Ioana Oprean

Publicat

în

Victor Negrescu, cel mai bine clasat român în Indexul EU Matrix 2026. Se situează pe locul 4 în topul celor mai influenți eurodeputați din Parlamentul European Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, se situează pe locul al patrulea în clasamentul celor mai influenți membri ai Parlamentului European, potrivit MEP Influence Index 2026, realizat de EU Matrix. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de referent IA (M) din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Aiud, Compartiment Baia publică. Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de referent IA (M) din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Aiud, Compartiment Baia publică. Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud, județul Alba, organizează, la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată […]

Citește mai mult