SÂMBĂTĂ: Romaniţa Iovan face parastas de pomenire pentru Adrian Iovan, la Horea. Slujbă religioasă la locul accidentului şi masă cu sătenii şi prietenii regretatului pilot
Romaniţa Iovan şi sătenii din Horea se pregătesc să facă parastasul de pomenire pentru pilotul Adrian Iovan ce şi-a pierdut viaţa în tragicul accident din Apuseni, în urmă cu mai bine de o lună de zile. Slujba religioasă va avea loc sâmbătă, 22 februarie, cu începere de la ora 13.00, sus în vârful Petreasa din Apuseni, chiar la locul accidentului şi va fi oficiată de Ioan Costea, preotul bisericii ortodoxe din centrul comunei. La final se va da o masă la Căminul cultural din satul Giurgiuţ, unde vor participa toţi cei prezenţi. Potrivit fostului deputat Corneliu Olar, fosta soţie, Romaniţa a declarat că va veni însoţită de un grup de prieteni ai regretatului aviator. De la parastas vor lipsi părinţii Aurei Ion, întrucât sunt plecaţi în Spania.
Parastasul pentru comemorarea pilotului Adrian Iovan îi va aduna la masă pe toţi sătenii din comuna Horea care au căutat rămăşiţele avionului prăbuşit, cei peste 300 de oameni, rude şi prieteni ai pilotului decedat. Mâncarea va fi pregătită de bucătăresele din comună, pe care Romaniţa Iovan le-a contactat deja. Deşi iniţial s-a anunţat participarea la slujbă a ÎPS Irineu, arhiepiscopul Alba Iuliei, domnia sa are stabilită o altă activitate duhovnicească pentru această zi şi nu poate participa.
În cadrul slujbei va fi pomenită şi Aura Ion, tânăra studentă ce şi-a pierdut viaţa în tragicul accident alături de pilotul Iovan. Din păcate, familia acesteia nu poate lua parte această comemorare deoarece sunt cu toţii plecaţi peste hotare, în Spania.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Iovan şi-au pierdut viaţa în data de 20 ianuarie, după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit în Munţii Apuseni. Alţi cinci ocupanţi ai aparatului de zbor, printre care patru medici, au supravieţuit. Avionul efectua un zbor către Oradea, pentru a se face o prelevare de organe.
Sursa foto Romanita Iovan: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026
Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, continuă să impresioneze prin performanțele sale. Andra a participat la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” […]
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]
VIDEO | Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători”
Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători” Primele roșii produse în România în acest an au ajuns și în piețele din Alba Iulia, dar prețul nu este pentru toate buzunarele. Primele roşii româneşti s-au copt […]