Sport

SÂMBĂTĂ: Cupa „Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis la Șah” 2016. Competiție dedicată preșcolarilor și elevilor de clasele 0 – VIII din toată țara. Înscrieri până în 17 noiembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

cupa-rcaics-la-sah-2016În dorința de a promova șahul ca sport al minții și de a-i îndemna pe cei interesați să-l practice de la o vârstă fragedă, Clubul Rotary Alba Iulia Civitas Solis organizează, pentru al treilea an la rând, un eveniment șahistic destinat preșcolarilor și elevilor de clasele 0-VIII, la care sunt așteptați să participe șahiști nu doar din Alba, ci și din țară, în fiecare an înscriindu-se peste 150 de participanți din mai multe județe.

Competiția va avea loc sâmbătă, 19 noiembrie 2016 și este organizată în parteneriat cu Clubul Municipal de Șah Alba Iulia și Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, cea care de altfel va găzdui evenimentul.

Competiția are două secțiuni, una pentru concurenți nelegitimați sau legitimați la Federația Română de Șah și având rating 1001, iar alta pentru competitori legitimați, având rating mai mare de 1001. În cadrul fiecărei secțiuni se va concura pe grupe de vârstă, de la preșcolari și până la elevii de clasa a VIII-a. În cazul în care la anumite secțiuni există un număr mai redus de înscrieri, organizatorii își rezervă dreptul de a comasa într-o singură secțiune două sau mai multe secțiuni, urmând a acorda premii primilor trei clasați la fiecare dintre secțiunile comasate.

Rezultatele preșcolarilor și elevilor din clasele 0-4, respectiv cele ale elevilor din clasele 5-8, legitimați și cu rating mai mare de 1001, vor fi trimise Federației Române de Șah spre omologare, pentru calculul rating-ului FIDE la șah rapid.

Se vor juca cinci runde în sistem elvețian sau sistem turneu, în funcție de numărul de participanți. Timpul de joc este de 15 minute / partidă (timp de joc pentru fiecare jucător). Organizatorii vor acorda, pentru fiecare secțiune: trofeu pentru locul întâi, medalii pentru primii trei clasați și diplome pentru toți participanții.

Participanții sunt așteptați la orele 10 în ziua evenimentului, pentru validarea înscrierilor, urmată de ședința tehnică și cele cinci runde de șah, festivitatea de premiere fiind preconizată a începe în jurul orelor 14. Înscrierile se fac telefonic sau prin e-mail (menționându-se numele și prenumele, data nașterii, clasa, școala/grădinița, localitatea) la:

Participanții vor prezenta la înscriere carnetul de elev sau adeverința eliberată de instituția de învățământ la care studiază, din care să rezulte clasa în care sunt înscriși. Taxa de participare este de 15 lei și se achită pe loc, în ziua evenimentului. Înscrierile se pot face până la data de 17 noiembrie 2016 (inclusiv).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

VIDEO | Nicolae Stanciu, reprimit cu multă căldură în China: „The Romanian King”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicolae Stanciu, reprimit cu multă căldură în China Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu a fost reprimit cu multă căldură în China. El a ajuns din nou în China în cursul zilei de duminică, 25 ianuarie 2026, și a avut parte de o primire spectaculoasă. Sute de suporteri ai lui Dalian Yingbo l-au așteptat pe aeroport, l-au […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Început de sezon extraordinar: Mihaela Blaga și Lucian Ștefan, triumf într-un concurs internațional din Ungaria. Performanțe și pentru alți atleți pregătiți de Cristina Man

Dan HENEGAR

Publicat

în

Început de sezon extraordinar: Mihaela Blaga și Lucian Ștefan, triumf într-un concurs internațional din Ungaria. Performanțe și pentru alți atleți pregătiți de Cristina Man Atleta Mihaela Blaga s-a clasat pe primul loc, cu un record personal, în proba de 3.000 de metri a concursului internațional de atletism Nyiregyhaza Open 2026, din Ungaria.  Lucian Ștefan s-a […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-0, în Divizia A1 | Victorie de serviciu și repetiție pentru marele meci cu Savino Del Bene Scandici

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-0, în Divizia A1 | Campioana, victorie de serviciu și repetiție pentru marele meci cu Savino Del Bene Scandici Campioana Volei Alba Blaj a învins CSM Lugoj, scor 3-0 (25-16, 25-15, 25-11), în etapa a 12-a a Diviziei A1 de volei feminin. Citește și: Volei Alba Blaj – Savino Del […]

Citește mai mult