Sâmbătă, 17 februarie: „Dragobetele sărută fetele!” – prima ediție a sărbătorii tradiționale la Ampoița. PROGRAMUL
Primăria comunei Meteș organizează sărbătoarea „Dragobetele sărută fetele!”. Evenimentul, aflat la prima ediţie, va avea loc sâmbătă 17 februarie 2018, la Căminul Cultural din localitatea Ampoiţa. Tinerii din comuna Meteș care vor participa la sărbătoare se vor îmbrăca in haine populare romănești și vor participa la concursul organizat, special pentru ei, de Primăria Comunei Meteș. Din program nu vor lipsi buna dispoziție și surprize!
”Prin organizarea acestei sărbători imi doresc sa reînviem tradițiile zonei noastre. Tinerii din comună au nevoie de altfel de evenimente. Îmi doresc să participe cât mai mulți tineri, dar îi asteptăm și pe cei mai în vârstă, pentru că de la ei preluăm și învățăm să respectăm tradițiile și obiceiurile, care ne ajută să ne cunoaștem și să nu uităm identitatea noastră tradițională și culturală romănească! Un aspect inedit va fi reprezentat de lacătul iubirii purtat de către fetele nemăritate. Acest lacăt al iubirii va fi deschis de cheia respectului, a credinței, a bunăstării si prieteniei! Mai avem şi alte surprize pentru cei care vor fi prezenți! Vă așteptăm la Ampoița la sărbătoarea „Dragobetele sărută fetele!’’”, a declarat primarul comunei Meteş, Dan Cosmin Opruţa.
Programul evenimentului „Dragobetele sărută fetele!”, Ampoiţa 2018:
Ora 16.00 – Întălnirea tinerilor in fața Bisericii din Ampoița; paradă a tinerilor şi a celorlalţi participanţi la sărbătoare, îmbrăcați în port popular; vor chema oamenii întălniți pe drum să participe la Dragobete.
Ora 16.20 – Alaiul ajunge la Căminul Cultural din Ampoița
Ora 16.30 – Prezentarea evenimentului – Diana Stoia
Ora 16.35 – Primarul comunei Meteș –Dan Cosmin Opruta- alocuțiune
Ora 16.45 – Cuvânt al preotului Tudor Man – paroh al Parohiei Ampoița
Ora 17.00 – Cuvânt al invitatului special, conf. univ. dr. Jan Nicolae, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
Ora 17.20 – Pauza de masă
Ora 17.40 – Desfăşurarea concursului
Ora 19.00 – Bal
Atmosfera la ‘’Bal’’, va fi intretinuta de formatia ‘’Claudia si Viorel Stef’’, interpreta de muzica populara -Floricica Moga.
Organizatorii evenimentului: PRIMARIA COMUNEI METES, PAROHIA ORTODOXA AMPOITA!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026
Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]
FOTO | Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție”
Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție” Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani. El […]
FOTO | „Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia
„Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia În Spațiul expozițional al Palatului Apor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (str. Gabriel Bethlen, nr. 5) a fost programat vineri, 13 martie 2026, vernisajul expoziției „Arhiva de pe acoperiș”, dedicată universului Feierabendziegel și curatoriată de […]