Salvatorii victimelor accidentului aviatic din Apuseni, hăituiţi şi sătui de aberaţiile din presă. Află povestea adevărată legată de banii primiţi de la Becali
Cei trei localnici din comuna Horea, primii ajunşi la faţa locului accidentului aviatic din Apuseni şi care au acţionat în salvarea victimelor, se simt epuizaţi. Spun că sunt asaltaţi continuu de presa naţională şi televiziuni şi audiaţi aproape în fiecare zi, chiar şi pe stradă oamenii îi iau la întrebări. Banii promişi de Gigi Becali au ajuns în mâinile lui Argentin Todea, dar, deocamdată, nu şi în mâinile celorlalţi doi. Dacă în presă se vehiculează faptul cum că ei vor dona banii primiţi pentru repararea drumurilor din comună, aceştia spun că nici măcar nu a fost vorba de aşa ceva, şi că dacă îi vor primi, îi vor cheltui fiecare înspre binele familiei.
Au fost, sunt, şi vor fi eroi şi de aici încolo. Şi cred că sunteţi în asentimentul meu majoritatea dintre dumneavoastră, însă, precum zicalei, „Ce-i prea mult, strică!”, imaginea acestora a fost afectată după accidentul aviatic. Uneori spre binele lor, alteori în dezavantaj. I-am contactat telefonic, cu toate că ştiam că sunt sătui de declaraţii, dar am vrut să aflăm adevărul, pentru a vă informa corect, despre povestea banilor, cei 5000 de euro „de căciulă”, cu care Gigi Becali, patronul Stelei a decis să-i răsplătească pentru fapta lor. Am fost oarecum surprinşi să-i găsim într-o stare destul de agitată şi sătui de „toate aberaţiile din presă”, cum spune unul dintre aceştia. Dacă Argentin Todea s-a simţit oarecum deranjat de întrebările noastre, ceilalţi doi au fost amabili, însă scurţi şi la obiect.
Argentin Todea, omul care a ajuns primul la locul accidentului şi a găsit avionul prăbuşit, a spus că a fost sunat de Virgil Becali, cel care i-a luat locul vărului său Gigi Becali, închis la Penitenciarul de la Poarta Albă, că a primit suma de 15.000 de euro, şi că îi va duce şi celorlalţi doi localnici, care au contribuit la salvarea victimelor. „Am ridicat banii de la Bucureşti. Sunt puşi în poştă pe numele meu şi o să-i împart cu ceilalţi doi colegi”, ne-a declarat Argentin Todea. Legat de ceea ce va face cu aceşti bani, el ne-a spus doar atât: „Sunt banii noştri. Suntem toţi săraci. Am trei copii în şcoală”, lăsând să se înţeleagă faptul că îi va pune la bugetul familiei.
Ceilalţi doi salvatori ai victimelor accidentului aviatic nu ştiu nimic despre această sumă. Ei spun că nu au fost contactaţi, personal, de nimeni din Bucureşti sau din partea lui Becali şi au ţinut să menţioneze faptul că dacă au fost la Bucureşti, nu au fost pentru a cerşi.
„Nu am primit încă niciun ban. Dacă e adevărat sau nu, să-i dea Dumnezeu sănătate lui Gigi Becali, să iasă din puşcărie”, a declarat Gheorghe Giurgiu, unul dintre salvatori. Acesta se simte de-a dreptul obosit. Spune că este zilnic contactat telefonic de presă şi chemat la audieri. Vrea linişte, pentru a se putea bucura de familia sa, alături de care se află acum la Arad. ” Nu mai rezist. Sunt tot la audieri. Din ce cauză? Că am salvat vieţi? Toate aberaţiile de la televizor îmi fac familia să sufere. Nu am mers la Bucureşti să cerşesc bani, şi nu o să mai merg la Bucureşti. Am venit la familie şi la copii pentru că eram disperat de ce se aude în presă”, a spus Gheorghe Giurgiu, supărat de tot ce i se întâmplă după tragicul accident. El a mai menţionat că dacă va primi banii de la Becali, cu siguranţă nu îi va da autorităţilor să „tomnească drumurile”, pentru că oricum ar fi o sumă foarte mică şi nu ar ajunge.
Gheorghe Trif a fost scurt şi la obiect, probabil sătul şi dânsul de telefoanele primite zilnic. „Pe mine personal nu m-a sunat nimeni să-mi spună de bani”, a spus acesta.
L-am contactat telefonic şi pe primarul comunei Horea, Marin Nicola, pentru a ne lămuri exact şi dânsul în legătura cu ceea ce se „aude” că ar fi declarat el în presă, cum că cei trei vor dona banii primiţi de la Gigi Becali pentru a repara drumurile din comună, şi am aflat că este vorba despre o dezinformare, aşa cum ne-au spus, la rândul lor, şi cei trei salvatori.
„Probabil s-a înţeles greşit. E treaba lor ce fac cu banii, sunt meritul lor. Am spus doar că, dacă s-ar primi bani la nivelul comunei, eu personal aş propune să se folosească pentru a repara drumurile”, a explicat primarul Nicola.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Noua Carte Electronică de Identitate, disponibilă din 16 iunie 2025 în municipiul Alba Iulia: Care este procedura de eliberare
Noua Carte Electronică de Identitate, disponibilă din 16 iunie 2025 în municipiul Alba Iulia: Care este procedura de eliberare Noua Carte Electronică de Identitate va fi disponibilă și în municipiul Alba Iulia începând cu data de 16 iunie 2025. Cartea Electronică de Identitate (CEI) și Cartea de Identitate Simplă (CIS) vor fi disponibile pentru cetățenii […]
FOTO | Pui de pisică, salvat și adoptat de pompierii din Aiud: Era prins în peretele de rigips din biroul unei firme din oraș
Pui de pisică, salvat și adoptat de pompierii din Aiud: Era prins în peretele de rigips din biroul unei firme din oraș Un pui de pisică a fost salvat și adoptat astăzi, de pompierii din Aiud, în urma unei intervenții inedite. Mica felină era prinsă în peretele de rigips din biroul unei firme din oraș. […]
5 iunie 2025 | Peste 450 de percheziții pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, la regimul armelor și al faptelor de natură judiciară
5 iunie 2025 | Peste 450 de percheziții pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, la regimul armelor și al faptelor de natură judiciară În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, joi, 5 iunie 2025, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, […]