Politică Administrație

Salprest pierde și dreptul de administrare a depozitului de deșeuri din Alba Iulia

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

salprestFirma Salprest este urmărită de ghinion și primește lovituri din toate părțile. După recentul eșec repurtat prin pierderea contractului de salubrizare pentru Alba Iulia, la recomandarea ANRSC va rămâne acum și fără dreptul de administrare a depozitului de deșeuri.

Motivul este lipsa licenței pentru serviciul public de salubrizare a localităților, retrasă în urmă cu un an de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, astfel că societatea, pe lângă faptul că nu mai poate participa la nicio licitație, este obligată să renunțe la prestarea oricărei activități specifice serviciului.

Societatea comercială Salprest SRL (…) nu a solicitat și nu a deținut niciodată o licență prin care să se acorde permisiunea de a presta activitatea de depozitare controlată a deșeurilor în municipiului Alba Iulia iar prin Ordinul ANRSC nr.474 din 1.11.2012 acestei societăți i s-a retras Licența nr. 1140/28.09.2010, clasa 2 pentru serviciul public de salubrizare a localităților, pe care o deținea. Prin urmare, această societate nu mai are dreptul de a participa la nicio procedură de atribuire a unui contract de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a localităților sau a activităților specifice acestuia, iar timp de doi ani de la data retragerii licenței nu mai are dreptul de a solicita o nouă licență. Mai mult, societatea trebuie să înceteze în urma aplicării acestei sancțiuni prestarea oricărei activități specifice serviciului, inclusiv administrarea depozitului de deșeuri din municipiul Alba Iulia (…)”, se arată în adresa primită de Primăria Alba Iulia de la ANRSC.

În consecință, contractul încheiat în anul 2001 între Consiliul Local Alba Iulia și SC Salprest SRL, privind concesionarea depozitului de reziduuri urbane al municipiului va trebui să fie reziliat iar administrația locală să demareze o nouă procedură de delegare a gestiunii pentru activitatea de depozitare controlată a deșeurilor.

În acest sens a fost întocmit un proiect de hotărâre, care va fi supus spre aprobare consilierilor locali în ședința ce va avea loc în 26 noiembrie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică PSD face apel la PNL și USR să înceteze disputele privind controlul asupra fondurilor destinate Programului de relansare economică – singura reformă autentică a actualei Coaliții de guvernare! Pachetul de măsuri trebuie avizat urgent de Ministerul Economiei! PSD subliniază că programul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Finanțare de un milion de euro pentru elaborarea Planului Urbanistic General la Aiud: ,,Este despre cum vrem să arate orașul în următorii ani”

Ioana Oprean

Publicat

în

Finanțare de un milion de euro pentru elaborarea Planului Urbanistic General la Aiud: ,,Este despre cum vrem să arate orașul în următorii ani” Primăria Aiud a câștigat o finanțare de 1 milion de lei pentru elaborare Planului Urbanistic General care nu a mai fost actualizat din anul 1999. Concret, un PUG actualizat înseamnă reguli clare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 150 de elevi și preșcolari din comuna Sântimbru vor beneficia de programul „Masa Sănătoasă”. Ce meniuri vor primi

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 150 de elevi și preșcolari din comuna Sântimbru vor beneficia de programul „Masa Sănătoasă”. Ce meniuri vor primi Un număr total de 155 de elevi și preșcolari din comuna Sântimbru vor beneficia de programul ,,Masa Sănătoasă”. Prin acest program, se acordă un suport alimentar, constând într-o masă caldă în regim catering, pentru preşcolarii şi […]

Citește mai mult