Actualitate

Salariile din sistemul medical nu vor mai crește egal. Alexandru Rogobete: „Plata se va face în funcţie de performanţă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariile din sistemul medical nu vor mai crește egal. Alexandru Rogobete: „Plata se va face în funcţie de performanţă”

Alexandru Rogobete a anunțat că a pregătit o nouă reformă care schimbă salarizarea și tarifarea gărzilor, iar plata se va face în funcție de performanță și că, atât timp cât el este ministru al Sănătății, nu vor mai exista măriri salariale „în mod egal” pentru medici, relatează News.ro.

„Nu dau înapoi şi, prin noua reformă a gărzilor, a metodologiei prin care se vor realiza gărzile, o să vedeţi că salarizarea şi tarifarea gărzilor va fi diferită şi îmbunătăţită, dar, şi subliniez acest dar (..) plata se va face în funcţie de performanţă. Pentru că, iertaţi-mă, oricum se supără mulţi pe mine şi aşa vreau să spun, o să dau exemplu fără nicio problemă: există chirurgii în ţara asta care operează 20 de pacienţi pe săptămână şi chirurgi care operează 2 pacienţi pe an. Ori, la finalul anului au aceleaşi venituri. Ori, mie nu mi se pare corect şi nici echitabil”, a spus ministrul Sănătății.

Rogobete a adăugat că el este de acord cu creșterea veniturilor, „dar pentru cei care muncesc”. „Eu vă spun, cât eu voi fi la Ministerul Sănătăţii, nu o să mai existe o creştere în mod egal a veniturilor”, a anunţat ministrul.

Ministrul Sănătății a mai spus că salarizarea va fi corelată cu indicatorii de performanţă, care sunt în toată Europa.

Alexandru Rogobete a admis că în continuare sunt probleme în sistemul de sănătate, că există medici care se comportă inadecvat, dar a atras atenția că și pacienții au derapaje.

„Este că evident este nevoie de un respect reciproc, între pacient şi personalul medical. Uneori s-a sărit calul, şi de o parte şi de alta. Şi am văzut pe TikTok, de exemplu, sau pe alte reţele de socializare, tot felul de derapaje în care oamenii erau instigaţi la aşa ceva”, a mai spus ministrul Sănătăţii, în emisiunea România Politică de la Prima News.

Rogobete i-a criticat în mod special pe medicii care lucrează la stat și își cheamă pacienții la cabinetele private.

„Pe de altă parte, există şi personal medical care are un comportament inadecvat cu pacientul, care îl cheamă la privat la ora 11, care eu, dacă mă duc în spital public la ora 11, bag mâna în foc, până aici, că nu găsesc mulţi din ei şi că sunt plecaţi în cabinetul privat. Deci adevărul e undeva la mijloc şi atunci de fapt, noi avem nevoie să ne recâştigăm încrederea unii în alţii şi în sistemul de sănătate”, a explicat ministrul.

Ministrul Sănătății a mai spus că în ultimele șase luni din ce în ce mai mulți medici români, care lucrau în străinătate, s-au întors să profeseze în țara noastră. În același timp, a spus ministrul, „curba sau procentul de persoane care părăsesc sistemul de sănătate, care părăsesc România, a început să scadă”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania: „Au fost perfecționate abilitățile de operare a sistemelor de armament”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania Militarii Batalionului 812 Infanterie „Bistrița” au executat trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V”, în poligonul din Cârțișoara, județul Sibiu. Activitatea a avut ca scop perfecționarea abilităților de operare a sistemelor de armament, îmbunătățirea coordonării între membrii echipajelor și menținerea unui nivel ridicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteotologie (ANM) a prezentat, vineri, 20 martie 2026, prognoza meto pe 4 săpătămâni. Meteorologii estimează că, în prima parte a lunii aprilie, temperaturile se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din […]

Citește mai mult

Actualitate

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine”

Ioana Oprean

Publicat

în

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine” Primele date economice privind consumul pe luna februarie 2026 au fost publicare recent și arată o scădere și mai mare față de prima lună a anului. Economistul Radu Georgescu explică că România […]

Citește mai mult