Actualitate

Salarii de LUX, de 10.000 de EURO lunar, la o instituție din România

Unirea Ziarul

Publicat

în

Salarii de LUX, de 10.000 de EURO lunar, la o instituție din România

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) va crește salariile cu aproximativ 9% în 2020 după ce în 2019 salariile crescuseră cu 19% față de 2018, a anunțat luni deputatul USR Cristina Prună. Deputatul spune că majorarea „salariilor de lux” de la ANRE a trecut neobservată, anunță MEDIAFAX.

„Salariile de lux de la reglementatorul pieței de energie ANRE cresc din nou! Acesta este unul dintre lucrurile care au trecut neobservate pe final de an. Președintele autorității avea anul trecut un salariu lunar de 10.000 euro! Această instituție va crește salariile cu aproximativ 9% și în 2020, asta după ce în 2019 salariile crescuseră cu 19% față de 2018. Astfel în 2020, cheltuielile de personal ale ANRE vor crește la 110,3 milioane de lei, comparativ cu 101,4 milioane de lei în 2019”, a scris deputatul Cristina Prună, luni, pe Facebook.

Cristina Prună arată că cheltuielile salariale în bani la ANRE cresc cu 10,5%, de la 96,6 milioane de lei în 2019, la 106,8 milioane de lei în 2020.

ANRE a strâns în conturile sale, în 2019, peste 600 de milioane de lei din taxa de 2% pe cifra de afaceri instituită prin OUG 114.

„Instituția recunoștea la mijlocul anului trecut că nu are ce să facă cu atâția bani. Ei bine acum au găsit!”, scrie deputatul, făcând referire la majorarea salariilor și la intenția ANRE de a-și construi un nou sediu.

„La ANRE se întâmplă deja multe nereguli. Această instituție are un vicepreședinte, domnul Marian Neacșu – fost pesedist și mai apoi membru Pro România, care a fost numit de parlamentul României în condițiile în care avea o condamnare penală definitivă și nu era reabilitat. CCR a amânat de 5 ori (!) pronunțarea pe contestația USR cu privire la această numire”, mai scrie pe Facebook Cristina Prună.

Deputatul anunță că va cere, la începutul sesiunii parlamentare, o audiere a conducerii ANRE pentru explicații cu privire la aceste creșteri de salarii.

„Este scandalos cum înțelege conducerea acestei instituții să își facă treaba, sub pretextul independenței și autonomiei de care beneficiază!”, concluzionează Cristina Prună.

sursa: stiripesruse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]

Citește mai mult

Actualitate

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]

Citește mai mult