Sacul de voturi ale domnului Baconschi
În schimbul preţioasei funcţii obţinute la Convenţia PDL, domnul ministru Baconschi promitea că va fi mult mai strângător în 2012 decât în 2009: „Sunt convins că proiectul legii votului prin corespondenţă îi va face pe românii din comunităţile de peste hotare să ne aducă nu 100.000 de voturi, cum ne-au adus rândul trecut, ci un milion de voturi. Este un obiectiv pe care îl putem atinge dacă vom reuşi să dăm acest necesar semnal de înnoire”, a afirmat domnul Baconschi, în discursul de susţinere a candidaturii sale la funcţia de prim-vicepreşedinte PDL!
Deci domnul Baconschi nu vine cu mâna goală în fucţia de prim-vicepreşedinte al principalului partid de guvernământ, ci are planuri mari în ceea ce priveşte adunarea unui număr impresionant de voturi din diasporă, la următoarele alegeri! Adică dumnealui i se dă o funcţie de mare importanţă în PDL, dar ceea ce va obţine partidul, în schimbul încrederii acordate acestuia, va compensa din plin investiţia! Şi pentru a-şi putea îndeplini măreţul obiectiv, care ar avea şi rolul de a ridica PDL la un cu totul alt procent decât cel actual din sondaje, domnul ministru Baconschi are în grijă proiectul de lege al votului prin corespondenţă.
„În 2009, la turul al doilea, au participat, conform statisticilor oficiale, 4,7% dintre cetăţenii români din străinătate. Votul prin corespondenţă) deschide o cale alternativă care permite participarea mult mai largă la vot, a declarat celebrul ministru de externe în ale gafelor şi afirmaţiilor demne de luat în seamă de justiţie!
În 2009, pe vremea când domnul Baconschi era doar ambasador la Paris, voturile românilor de acolo s-au efectuat cu viteza luminii! Prin urmare, ar fi fost mare păcat dacă PDL ar fi pierdut eficienţa actualului ministru de externe! Aşa că partidul său a avut grijă ca această deosebită calitate să fie statuată într-o lege, care să-i dea posibilitatea domnului Baconschi să-şi arate, în toată splendoarea, abilităţile sale de mare prestidigitator!
Care este concluzia evidentă a autodenunţului de mai sus, susţinut de domnul Baconschi, în faţa unei mari adunări pdl-iste? Nu cred că acest lucru este dificil de aflat de la orice român care a auzit sau citit declaraţia respectivă! Fără nicio jenă sau urmă de scrupule, domnul Baconschi le-a promis solemn pdl-iştilor, că viitoarea lege privind introducerea votului prin corespondenţă va funcţiona perfect pentru partidul dumnealor şi că furtul prin corespondenţă va fi cel mai facil mod de a-şi îndestula sacul cu voturi!
1.000.000 de voturi reprezintă chiar o cifră impresionantă, domnule Baconschi, pentru orice tip de alegeri şi este greu de imaginat că românii din diasporă, care vor dori să-şi exercite dreptul de vot în 2012 sunt aproape cu toţii pdl-işti în suflet şi simţ civic! De unde aţi scos dumneavoastră acest bilanţ fantastic?
Domnule prim-ministru Boc, trebuie să vă faceţi datoria şi să-l demiteţi pe cel care antamează cu toată siguranţa, în văzul României întregi, al partidului pe care-l conduceţi, un milion de voturi cu dedicaţie!
Deputat PNL Alba,
Teodor ATANASIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”
38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări
Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]