“Să-ți fie rușine, Grigore Leșe!” – scrisoarea emoționantă a unui român din Diaspora către marele artist

George Moțoc este un ardelean din Maramureș stabilit în Canada, fan declarat al lui Grigore Leșe, care a scris pe blogul său personal o scrisoare către artistul român, ce a devenit virală pe internet.

Inspirat de participarea la un concert susținut de doctorul în muzică într-o biserică din Toronto, George mărturisește că a stat cu scrisoarea in fata vreo trei zile inainte sa o publice și că a scris-o cu gândul că poate “ii rost de reparat ceva” în atitudinea horitorului savant.

Scrisoarea lui George Moțoc (FOTO) către Grigore Leșe – www.georgemotoc.com

“Am fost asară (vineri 26 iunie 2015) la concertul tău de la o biserica minunata din Toronto.

Am muncit din greu tata ziua, mi-am fo platita biletu cu o saptamina in urma, si m-am dus cu sufletu setos de bucurie si de fericire la concert.

Mai mult, am dus cu mine, mindru nevoie mare, o prietena canadianca. Ca doar matale ziceai:

“Când horesc în haine țărănești, pășesc în timp: domol și cu chibzuință. Hainele și horile se prefac în aură ocrotitoare. În momentul în care semnele arhetipale cusute pe cămăși și trăirile noastre din hori vor fi recunoscute de toți, atunci munca noastră de promovare a ceea ce ne reprezintă nu va fi zadarnică….”

Si mai mult, am trecut pe la Festivalul de Jazz Toronto, la doua perturi distanta de concertul matale, cu gindul sa il invit pe directorul artistic al festivalului, Josh Grossman, sa traga o fuguta sa te cunoasca. Il cunosc de multi ani, si i-am vorovit de Romania, si chiar si de tine. Numa ca n-o fo acolo cind l-am cautat de data asta.

Noa ase.

Am ajuns la sapte fara douazeci la biserica, si am bagat de sama ca dadeai un interviu pentru o camera de televiziune. Noa fain, i-am zis prietenei canadience. Uite, ala ii omu, nu-l deranjam amu. Hai in sala, ca asta ii din Ardeal, si in Ardeal ii musai sa fii la timp.

Ai inceput la 7:25. Aproape o juma de ora intirziere, desi erai acolo. Tu stii ce-ai facut si ce nu, da’ ai intirziat.

Nici macar nu ti-ai cerut scuze.

Sa-ti fie rusine!

Linga mine, in primu rind, statea o maicuta spre 80 de ani, care o venit sa te vada si abia mai rasufla (ca fatuca ce o organizat concertu o dat ordin besmetic sa se inchida usile bisericii).

Sa-ti fie rusine si in numele ei!

**

Apoi, sa-ti fie rusine ca esti fatarnic.

Cuvint greu, da’ altu nu gasesc.

Vorbesti in concert despre dragostea de copii, despre cum ai fost si tu prunc, inconjurat de dragostea parinteasca.

In secunda urmatoare te opresti din cintat, iti pui o cuta groasa pe mijlocu fruntii, si terorizezi pe toata lumea, pentru ca un prunc din rindul din spate o cutezat sa deschida gurita.

Bade Grigore. Mai Grigore.

Bunicu-mio dupa mama o fost coratoru bisericii din Lucacesti din Tara Chioarului. Buciuman Alexandru. O fost si bard. Mindru om, si ferm. Dar cind cinta – si niscaiva sunete il distrageau – stii ce facea?

Se uita.

Daca era un prunc, il lua in brate.

Daca era un mitz calcat pe coada, sau un ciine, il mingiia.

Daca era o baba care scapa un aer, facea o gluma.

Toata lumea jubila, era acolo cu sufletul la incarcat de bucurie si fericire.

El m-a invatat sa intru in biserica (pe care o ingrijea) nu cu spaima de preot, ci cu bucurie.

Tu ce-ai facut?

Ai alungat familia aia cu doi prunci afara din biserica. Ai mai tras si un discurs despre asta!

Ai pus-o si pe fatuca aia care a organizat concertul sa se incrunte de cite ori se auzea un scirtiit in biserica.

Si in timp ce ea se incrunta, tu horeai prin biserica scirtiind de unu singur.

De aia, cind n-am mai putut rabda, am boncanit una buna, apoi m-am ridicat, mi-am luat prietena canadianca si am iesit de la concertul tau. Si inainte de iesire am mai boncanit una buna, sa fiu sigur ca ai auzit.

Afara, la usa bisericii (usa bine inchisa, de zici ca veneau tatarii), i-am gasit pe tinerii romani – platitori de bilet, veniti cu doi copii sa te vada si iesiti umiliti din biserica. M-or intrebat de ce ies, si le-am zis.

Sa-ti fie rusine si in numele lor!

**

Pina sa ajung la ‘calitatea’ ta de artist – de la inaltimea careia ai cerut supunere deplina in timpul concertului – sa iti mai amintesc o vorba de-a matale din concertul de la Toronto.

Ai zis ca fusesesi mai devreme in ziua de concert (vineri) pe la festivalul de jazz de la o aruncatura de bat distanta. Si, “Doamne feri”, tu nu o sa te tavalesti in concertul de azi precum cei de la festival, si nu o sa te maimutaresti batind in dobe ca aia. Io asa am inteles mesajul. Ca muzica ta ii altfel, adica nu se maimutareste. Ii nobila. Ii la alt nivel.

Sa-ti fie rusine ca ii tavalesti pe “aia” prin noroi!

In secunda aia am fost enorm de bucuros ca nu-l gasisem pe directorul artistic al festivalului de jazz, sa-l fi adus la concertul tau, cum vrusesem.

Eu ii spusesem prietenei canadience pe care am dus-o la concert ca esti un om cu respect, educat (“doctor in muzica” iti spui), artist umil si cu adincime. Artist care o sapat muzica pina la esente, cum zici in numeroase interviuri, esentele alea care-s aceleasi la Rohia si Mombassa.

Si apoi o trebuit sa ii traduc povestea matale. Da’ noi tocmai venisem de la niste “maimutareli” jazz care, sincer, ne-or uns la suflet. La sufletul meu educat 8 ani la Liceul de Muzica din Baia Mare. Si al ei, persoana din elita culturala canadiana.

Nu te maimutari, baciucule. Stai asa cum esti, incruntat, si mira-te de ce cind urli catre audienta “FORTE!!!”, publicul abia murmura odata cu tine.

**

Relativ la calitatea de artist de scena.

Fatuca cee care te-a prezentat (sa-ti fie rusine si de ei, ca ti-or fost gazde si i-ai incruntat; stiu ca fata cinta si ea, si o fi vazut multe la viata ei, da’ nu te-o judecat si o facut cum ai vrut matale) e mai scunda ca tine. Si-a coborit stativul de microfon la inaltimea ei. Tu ai intrat imediat dupa ea, si ai vorbit un concert intreg in duda cee fara sa o reglezi la loc.

N-ai stiut? Sau ai fost prea mindru sa atingi tu, marele artist, stativu? Nu stiu.

Ce stiu e ca, dupa “40 de ani de horit”, ar trebui sa iti sti regla singur stativul de microfon. Ca bietii romani din rindurile din spate or platit si ei biletu, da’ n-o inteles ce mosmodeai matale deasupra microfonului.

Si ce-o fost cu ciucurii aia pe tine? Si cu papucii aia? Matale ceri publicului sa fie zmic, ca esti artistul sublim, da nici macar pentru platitorii de bilet nu te imbraci precum ti-e vorba. Trebuia sa fii in costum traditional din cap pina in picioare. Sa nu mai spun ca ai intrat cu clopu pe cap in biserica. Nu ti-e rusine?

Io, bace Grigore, am stat cu scrisoarea in fata vreo tri zile inainte sa ti-o trimet. Ca-s din Ardeal, degraba iertator si cuviincios nevoie mare.

Da’ am zis ca poate, daca o trimit, ii rost de reparat ceva.

Io iti urez, Grigore Lese, sa-ti indrepte Dumnezo mintea cea strimba si, cumva, sa te mine la horit un an intre copii.

Si sa te mine la horit intru fericit oameni, nu incruntat oameni.”

sursa: http://georgemotoc.com

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI