Să ne trezim din amorţeală!

De multe ori i-am auzit pe cei din jurul meu vorbind, politicieni şi oameni de rând, despre cum ar fi viitorul ţării noastre fără sprijinul UE, care ne dă cu o mână şi ne ia cu două. Dacă România are acum datorii care ajung la aproape 100 de miliarde de euro, o ţară din nordul Europei, Norvegia, se poate lăuda că locuitorii săi au aproape cel mai dulce trai de pe planetă. Şi norvegienii au avut parte de referendumuri, două (fără praguri), şi au avut curajul să spună  NU aderării ţării lor la UE. Ce au norvegienii şi nu avem noi? Cu mai bine de 40 de ani în urmă, au descoperit petrol în Marea Nordului şi de-atunci economia ţării a început să prospere. Anul trecut, aproape o treime din veniturile statului proveneau din industria petrolieră. Să mai spunem că 1 la sută din rezervele mondiale de ţiţei sunt tot în Norvegia. Le-a pus Dumnezeu mâna în cap, e clar! Asta pentru că avem şi noi ceva petrol şi ţiţei, dar mai ales aur, însă din păcate nu prea ştim ce să facem cu ele, aşa că batem pasul pe loc. Sigur, cârcotaşii vor spune că degeaba au parte de bogăţia naturii, dacă sunt reci, posomorâţi şi ursuzi. Dar oare ce s-ar întâmpla dacă Norvegia ar fi locuită de românii care azi sunt în Franţa, pe care mâine francezii îi trimit acasă şi care, pe neaşteptate, se întorc la muncă pe străzi, adică la cerşit, ”serviciu” prestat tot în Franţa? Nu ar trece 20 de ani şi Norvegia ar atinge ”performanţele” noastre. Privind în jurul nostru, observăm că nici Germania nu simte criza. Este cel mai mare contributor la împrumuturile acordate statelor de la ”periferia” zonei euro, dar şi la fondurile de urgenţă create în Europa, pentru eliminarea datoriilor de stat. Dar să revenim la noi, pe plaiurile mioritice, unde mulţi sunt de părere că toţi politicienii sunt o apă şi un pământ. Promisiunile curg, timpul trece şi alegătorii mai uită de ele, aşa că în ziua când ar trebui să sancţioneze politicianul pentru ”înfloritoarele” sale promisiuni, românul votează tot cu gândul la promisiuni şi mai ales speră, iar de multe ori cu speranţa rămâne. Dezastrul din ţara noastră nu-l mai poate repara nimeni, gândesc pesimiştii. Totuşi, România adevărată, cea din sufletul fiecărui român, arată altfel, dar din păcate acum ea nu are parte de respectul pe care-l merită şi mai ales de atenţia cuvenită din partea locuitorilor săi. Tot mai mulţi semeni ai noştri, blazaţi, descurajaţi, nu mai luptă şi se declară învinşi de vremurile noastre ticăloase. România de azi e divizată mai mult ca oricând şi pentru asta sunt acuzaţi oamenii politici care, poate, nu sunt mai vinovaţi decât noi, ceilalţi. Dacă vrem o viaţă mai bună nu trebuie să avem aşteptări mari de la politicieni şi noi să continuăm să trăim într-o prelungită amorţeală! Ne dorim să fim mândri de ţara noastră? Atunci trebuie să fim atenţi la fiecare gest şi acţiune de dincolo de graniţe, dar şi de-aici, de-acasă! Şi, mai ales, nu avem voie să renunţăm la speranţă! Vrem să fim reprezentaţi de alt fel de politicieni? Atunci să-i sancţionăm ori de câte ori greşesc, să nu mai închidem ochii atunci când ei calcă strâmb! Amorţeala, dezinteresul şi nepăsarea nu sunt ”boli” fără leac! Trebuie să ne trezim din lâncezeală şi să nu ne mai plângem mereu că suntem… de sacrificiu!

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI