Actualitate

Rușii ar aduce combatanţi din Orientul Mijlociu pentru 200-300 de dolari pe lună, în războiul din Ucraina

Ioana Oprean

Publicat

în

Rușii ar aduce combatanţi din Orientul Mijlociu pentru 200-300 de dolari pe lună, în războiul din Ucraina

Rusia intenţionează să-şi completeze forţele în Ucraina prin racolarea de combatanţi ceceni şi sirieni, cu ajutorul cărora să preia controlul asupra centrelor urbane ucrainene, relatează luni France Presse. În acest sens, Moscova încheie contracte cu astfel de combatanţi racolaţi în ţări din Orientul Mijlociu pe o durată de şase luni, cu o remuneraţie de 200-300 de dolari pe lună, potrivit Meduza.io.

La aproape trei săptămâni de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, toţi cei circa 150.000 de soldaţi care fuseseră comasaţi anterior de Rusia în apropiere de frontierele ucrainene sunt desfăşuraţi deja pe teritoriul ucrainean. Potrivit Statului Major francez, „ruşii nu mai au rezerve în zonă”.

Or, „fără o întărire materială şi umană masive, Rusia nu va captura Ucraina”, după ce a „ratat prima etapă a războiului”, nereuşind să câştige rapid victorii decisive pe fondul unei rezistenţe ucrainene din ce în ce mai puternice decât se aştepta, apreciază Mathieu Boulegue, specialist în probleme ruseşti de la think tank-ul britanic Chatham House.

În acest context, Rusia a afirmat vineri că 16.000 de voluntari sirieni sunt pregătiţi să se alăture frontului ucrainean, un scenariu aprobat de preşedintele Vladimir Putin, care a oferit un sprijin militar considerabil regimului sirian începând cu toamna anului 2015, salvând de facto regimul lui Bashar al-Assad.

Dacă întăririle străine respective s-ar concretiza pe teren, aceasta ar permite, între altele, Moscovei să rupă izolarea sa pe scena internaţională, apreciază AFP.

Rusia racolează „asasini sirieni” pentru a „distruge Ucraina”, denunţă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Nu ar fi prima oară când miliţiile siriene ar fi mobilizate pe o scenă de război din străinătate: sirienii au fost desfăşuraţi de Rusia şi Turcia în Libia şi de către Turcia în regiunea Nagorno-Karabah, notează AFP.

Potrivit mărturiilor unor voluntari sirieni, culese sub rezerva anonimatului de către organizaţia neguvernamentală Syrians for truth an Justice (STJ), Moscova a cerut serviciilor siriene să iniţieze o campanie de racolare – în provinciile aflate sub controlul regimului sirian – de combatanţi cu experienţă în lupta urbană.

Armata rusă „nu exclude posibilitatea preluării sub controlul său total a marilor oraşe care au fost deja încercuite”, a avertizat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în timp ce mai multe oraşe ucrainene sunt supuse unor bombardamente intense, iar lupte grele se dau în suburbiile capitalei Kiev, pe care trupele ruse vor să o încercuiască.

Or, ocuparea în totalitate a unui oraş este în general o operaţiune sângeroasă, distructivă, când luptele se dau la distanţe foarte scurte, între ruine, dezvăluind o imagine de o mare brutalitate.

În 2016, oraşul sirian Alep, controlat de rebeli, a fost scena unei ofensive şi a unui asediu nemiloase din partea armatei siriene, cu ajutorul aviaţiei ruse.

Un raport de forţe favorabil într-un mediu urban ar trebui să fie de zece la unu, potrivit unei surse militare franceze, căci avantajul este întotdeauna de partea celui care se apără, care cunoaşte mai bine terenul, se poate deplasa rapid dintr-un punct în altul şi beneficiază de controlul punctelor înalte, cum ar fi clădirile.

Vladimir Putin „are nevoie de efective mai multe decât credea. Şi de forţe neregulate, întrucât acest război devine unul insurecţional”, cu o armată şi o populaţie ucrainene foarte mobilizate împotriva agresorului rus, comentează o sursă de securitate occidentală.

În afară de combatanţi sirieni, Moscova a recurs deja la ajutorul trupelor cecene în Ucraina.

Liderul republicii ruse Cecenia, Ramzan Kadârov, un protejat al preşedintelui Vladimir Putin, a asigurat luni că se află în apropiere de Kiev, alături de forţele Moscovei.

Kadârov, criticat de către organizaţiile neguvernamentale internaţionale pentru grave încălcări ale dreptului omului în Cecenia, a publicat pe Telegram o înregistrare video în care apare în uniformă militară, studiind hărţi în jurul unei mese cu soldaţi într-o sală.

Forţele aflate sub controlul lui Kadârov sunt acuzate de numeroase abuzuri în Cecenia, mai adaugă AFP


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Profesorii din România își pot lua adio de la norma de 18 ore pe săptămână. Ilie Bolojan: „Acest lucru nu este posibil. Norma de 20 de ore e nivelul minim european”

Ioana Oprean

Publicat

în

Profesorii din România își pot lua adio de la norma de 18 ore pe săptămână. Ilie Bolojan: „Acest lucru nu este posibil. Norma de 20 de ore e nivelul minim european” Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 9 februarie 2026, că, din punctul său de vedere, nu este posibil ca profesorii să revină la norma […]

Citește mai mult

Actualitate

Profesorul de economie Cristian Păun: Cea mai bună relansare economică este să lași mai mulți bani în mediul privat. Să nu îl zăpăcești de cap prin tot felul de subvenții și ajutoare de stat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Profesorul de economie Cristian Păun: Cea mai bună relansare economică este să lași mai mulți bani în mediul privat. Să nu îl zăpăcești de cap prin tot felul de subvenții și ajutoare de stat Profesorul Cristian Păun susține că relansarea economică reală nu se face prin subvenții și ajutoare de stat, ci prin lăsarea mai […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Șofer depistat conducând cu viteza de 192 km/h pe Autostrada A1 Sibiu-Sebeș-Deva: Ce sancțiune a primit

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer depistat conducând cu viteza de 192 km/h pe Autostrada A1 Sibiu-Sebeș-Deva În weekend-ul 7-8 februarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat activități în scopul creșterii gradului de disciplină rutieră pe tronsoanele aflate în competență. În urma activităților desfășurate, polițiștii au verificat peste 250 de autovehicule și […]

Citește mai mult