Rusalii 2023: Ce semnificație are această mare sărbătoare? Tradiții pentru această zi sfântă
Rusalii 2023: Ce semnificație are această mare sărbătoare? Tradiții pentru această zi sfântă
Rusaliile, cunoscute și sub numele de Cincizecimea, reprezintă una dintre cele mai vechi sărbători creștine. Anual, la 50 de zile după Învierea Domnului, este marcată această importantă sărbătoare, respectată de toți credincioșii. Rusaliile nu au o dată fixă, fiind sărbătorite la 50 de zile după Înviere. Această mare sărbătoare mai este denumită Duminica Cincizecimii sau Pogorârea Duhului Sfânt și se consideră una dintre cele mai vechi și relevante sărbători.
Citește și: Mesaje de Rusalii • Urări de Rusalii • Felicitări de Rusalii
Se crede că în această zi a fost întemeiată Biserica, atunci când 3.000 de oameni s-au convertit la creștinism. Sărbătoarea Rusaliilor are o semnificație specială, întrucât credincioșii celebrează momentul în care Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt peste Apostoli, care s-au adunat la Ierusalim, transformându-i astfel în primii credincioși în care s-a revărsat puterea Duhului Sfânt.
Citește și: Obiceiuri și tradiții de Rusalii: Sărbătoarea Rusaliilor, celebrată în aceeași zi cu Pogorârea Duhului Sfânt
După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii au primit darul de a vorbi în limbi necunoscute anterior, permițându-le să răspândească cuvântul lui Iisus Hristos.
Rusaliile sunt sărbătorite în data de 4 iunie, iar începând din 2008, prima și a doua zi de Rusalii au fost declarate zile libere în România, astfel că românii vor beneficia și de liberă la data de 5 iunie. În calendarul creștin-ortodox, ambele zile de Rusalii sunt marcate cu o cruce roșie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
19 martie: Ziua paşaportului românesc Anual, la 19 martie, este sărbătorită Ziua paşaportului românesc, dată la care, în anul 1912, regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, prima lege modernă referitoare la paşapoarte, denumită ”Lege asupra paşapoartelor”. Documentul de călătorie românesc cunoscut sub termenul de paşaport fusese menţionat, pentru prima dată, […]
18 martie: Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat
18 martie: Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria – d. 3 septembrie 1950, București, România) a fost un inventator român, pionier al aviației mondiale. Pe data de 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace […]
17 martie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Tradiții și obiceiuri de Ziua Șarpelui
17 martie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Tradiții și obiceiuri de Ziua Șarpelui Pe 17 martie este pomenit în calendarul creştin ortodox Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, fiind considerat făcător de minuni pe ape şi celebrat de pescari, la începutul anului piscicol. În calendarul popular românesc este cunoscută sărbătoarea numită […]
