Românii nu își mai permit să economisească bani: La finalul carierei, un român primeşte ca pensie de la stat mai puţin de jumătate din ultimul salariu
Românii nu își mai permit să economisească bani: La finalul carierei, un român primeşte ca pensie de la stat mai puţin de jumătate din ultimul salariu
Românii îşi doresc pensii duble şi, cum sunt conştienţi că statul nu le poate oferi acest lucru, ştiu că trebuie să pună din timp bani deoparte. Problema este că din venitul actual abia îşi acoperă cheltuielile lunare. În aceste condiţii, economiile devin un lux.
3.650 de lei. La atât s-ar ridica, în momentul de faţă, o pensie decentă pentru majoritatea românilor – un nivel mai mult decât dublu față de cât este acum pensia medie de stat de la noi din ţară. Datele oficiale arată că doar 7% dintre pensionarii români primesc lunar acest venit.
Gândul că vor avea o bătrâneţe în sărăcie, cu o pensie mică de la stat, îi sperie pe mai mult de jumătate dintre români.
Şi cum nici salariile nu sunt mari, banii economisiţi sunt puţini sau deloc.
„Am făcut cu colegii mei de la muncă un grup de 20 de persoane, fiecare să punem 2 milioane şi să îi strângem şi în fiecare lună fiecare dintre noi ia suma de bani şi tot aşa se întorc banii. Noi nu câştigăm nimic. Câştigăm doar banii noştri”.
Alina Dincă, sociolog: „O treime dintre românii din mediul urban se află într-o situaţie financiară dificilă. Practic, pot să acopere doar nevoile de bază”.
Datele arată că, la finalul carierei, un român primeşte ca pensie de la stat mai puţin de jumătate din ultimul salariu.
Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte CFA: „Cele mai bune practici internaţionale în sistem de pensii vorbesc de o pensie care să reprezinte undeva între 60 şi 80% din ultimul salariu ca fiind o pensie să zicem rezonabilă şi care corespunde unui sistem eficient de pensii”.
În prezent, în România, punctul de pensie este 1.586 de lei. De anul viitor, ar putea să crească, însă deocamdată se fac calcule.
Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor: „Mi se pare un pic incorect să măresc o pensie de 18 mii de lei cu 2.700 de lei, cu un procent de 15%, şi o pensie până în 2.000 de lei, nominal, (…) foarte puţin”.
Nicolae Ciucă, premierul României: Urmează ca cea care este cea mai benefică pentru populaţie să fie anunţată atunci când o vom agrea în coaliţie.
Reporter: Dar minimum 10%?
Nicolae Ciucă: Desigur.
Analiştii financiari ne recomandă să nu ne punem mari speranţe în sistemul de stat când vine vorba de pensii, care va fi ineficient şi nesustenabil având în vedere tendinţele demografice. Pilonul II, dar mai ales alte investiţii pe lângă acesta ne-ar putea asigura un trai decent la bătrâneţe.
În prezent, România are peste 4,8 milioane de pensionari şi aproape 70% dintre aceştia au pensii de până în 2.000 de lei.
sursa: tvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu: „În anii următori se vor sparge toate anomaliile economice din ultimii 7-8 ani Aceste implozii vor genera probleme mari sociale”
Radu Georgescu: „În anii următori se vor sparge toate anomaliile economice din ultimii 7-8 ani Aceste implozii vor genera probleme mari sociale” „În anii următori se vor sparge toate anomaliile economice din ultimii 7-8 ani Aceste implozii vor genera probleme mari sociale”, atrage atenția economistul Radu Georgescu. Potrivit acestuia, multe familii și companii vor fi […]
România trimite în Ucraina al 23-lea pachet de ajutor militar și anunță o colaborare în materie de apărare antiaeriană. Ionuț Moșteanu (MApN): ”Vom continua să le fim alături în această luptă”
România va trimite în Ucraina al 23-lea pachet de ajutor militar și anunță o colaborare în materie de apărare antiaeriană. Ionuț Moșteanu (MApN): ”Vom continua să le fim alături în această luptă” Denis Smîhal, fostul premier ucrainean, în prezent ministru al apărării în guvernul de la Kiev, a anunţat luni, 25 august 2025, după întâlnirea […]
Economistul Radu Georgescu: În plină austeritate, BNR-ul face cheltuieli care-i sfidează pe toți românii
Radu Georgescu: În plină austeritate, BNR-ul face cheltuieli care-i sfidează pe toți românii „În plină austeritate, BNR-ul face cheltuieli care-i sfidează pe toți românii”, semnalează economistul Radu Georgescu. Citește și: Radu Georgescu: În orice carte de economie se spune că nu trebuie să crești taxele când economia încetinește „Luna trecută am studiat bilanțul BNR-ului. Te […]