România, sub lupa GRECO: Doar două recomandări anticorupție implementate complet din 26. Restul? Amânări, restanțe și jumătăți de măsură
România, sub lupa GRECO: Doar două recomandări anticorupție implementate complet din 26. Oficialii europeni au emis raport negativ țării noastre
România continuă să tragă de timp în lupta cu corupția la nivel înalt, arată cel mai recent raport al Grupului Statelor împotriva Corupției (GRECO), făcut public pe 5 august 2025. Din cele 26 de recomandări primite în cadrul celei de-a cincea runde de evaluare, țara noastră a reușit să implementeze complet doar două.
Conform documentului oficial, celelalte 22 recomandări sunt doar parțial aplicate, iar două au fost complet ignorate. Astfel, concluziile sunt îngrijorătoare: progresele sunt modeste și fragmentare, iar unele instituții esențiale evită în continuare transparența și responsabilitatea publică.

Legea eticii guvernamentale, un pas înainte. Dar fără roade concrete
Una dintre puținele vești pozitive din raport este adoptarea Legii nr. 49/2025, care introduce norme de conduită pentru membrii Guvernului. Totuși, GRECO subliniază că legea, deși importantă, nu este suficientă în sine. Ea trebuie urmată de măsuri practice: îndrumări clare, sesiuni de instruire, consiliere confidențială și un sistem eficient de monitorizare.
Coduri de conduită au fost adoptate și la nivelul Administrației Prezidențiale, dar acestea nu sunt însoțite de mecanisme funcționale de aplicare. În plus, lipsesc reguli specifice privind conduita președintelui și o obligație clară de dezvăluire a conflictelor de interese pentru liderii de la vârful statului.
Lipsă de responsabilitate la nivel înalt
Deși Administrația Prezidențială publică în continuare registrul cadourilor, Cancelaria prim-ministrului și ministerele nu fac același lucru. Lipsa obligației de dezvăluire a conflictelor de interese și a contactelor cu lobbyiștii ridică semne de întrebare privind integritatea deciziilor politice luate în birourile de la vârful statului. GRECO mai atrage atenția că România nu a luat măsuri semnificative pentru a limita folosirea excesivă a ordonanțelor de urgență.
DNA și Poliția: eforturi vizibile, dar insuficiente
Direcția Națională Anticorupție a lansat o platformă care poate detecta nereguli în declarațiile de avere și interese, însă raportul menționează că sunt necesare progrese suplimentare pentru ca acest instrument să aibă un impact real. Însă GRECO recomandă introducerea unor verificări regulate ale integrității și restricții post-angajare pentru funcționarii de rang înalt.
Situația nu este roz nici în ceea ce privește forțele de ordine, acestea făcând pași mici în direcția creșterii transparenței. Totuși, unele probleme persistă: ocuparea funcțiilor de conducere prin împuterniciri, lipsa unui sistem robust de monitorizare a activităților secundare și o reprezentare redusă a femeilor în structurile de comandă.
România are termen până la finalul lui 2026
GRECO solicită autorităților române să transmită un nou set de informații privind aplicarea recomandărilor restante până la 31 decembrie 2026. Deși organismul nu poate aplica sancțiuni directe, rapoartele sale influențează percepția internațională asupra unui stat și pot genera presiune politică și diplomatică.
Refuzul de a coopera cu GRECO și eșecul repetat de a implementa recomandările pot duce la izolarea României în plan internațional și la slăbirea credibilității sale în fața partenerilor europeni și globali.
Presiune fără pedepse, dar cu efecte reale
GRECO nu impune sancțiuni financiare, însă își bazează autoritatea pe transparență și pe influența politică și publică. Rapoartele sale servesc drept oglindă pentru guverne, dar și ca instrument de presiune exercitat de opinia publică și partenerii internaționali.
În cazul României, oglinda reflectă în 2025 o realitate incomodă: voința politică de a reforma cu adevărat sistemul rămâne slabă, iar integritatea rămâne un concept invocat des, dar implementat rar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu, despre recesiunea economică: ,,Trecerea economiei României de la consum la producție se va face în cel puțin 20 de ani, în condițiile în care am face imediat totul ca la carte”
Economistul Radu Georgescu, despre recesiunea economică: ,,Trecerea economiei României de la consum la producție se va face în cel puțin 20 de ani, în condițiile în care am face imediat totul ca la carte” Trecerea economiei României de la consum la producție se va face în cel puțin 20 de ani, în condițiile în care […]
Premierul Ilie Bolojan: „Dacă vom constata în continuare o dinamică de creștere a prețurilor la carburanți, vom analiza măsuri de limitare”
Premierul Ilie Bolojan: „Dacă vom constata în continuare o dinamică de creștere a prețurilor la carburanți, vom analiza măsuri de limitare” Guvernul va analiza măsurile pe care le-ar putea lua pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, în situația în care se va menține o astfel de tendință în perioada următoare, având în vedere situația din […]
Smishing, metoda de atac cibernetic care folosește un SMS fals care imită mesaje de la organizații de încredere. Avertismentul DNSC
Smishing, metoda de atac cibernetic care folosește un SMS fals care imită mesaje de la organizații de încredere. Avertismentul DNSC Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că mesajele SMS care par inofensive pot ascunde tentative de fraudă cibernetică, de la furt de date până la acces neautorizat la conturi personale sau profesionale. Instituția atrage atenția […]