România, printre țările care își plătesc cel mai puțin profesorii: Unde sunt cele mai mari salarii
România, printre țările care își plătesc cel mai puțin profesorii: Unde sunt cele mai mari salarii
Elveția, Luxemburg și Germania par a fi „paradisuri” salariale pentru profesori, conform unui raport publicat în acest sens de Comisia Europeană, scrie Liberal.gr, potrivit Rador.
Pe baza datelor referitoare la salariile de bază anuale pentru cadrele didactice cu normă întreagă, Bulgaria, Letonia, Ungaria, Polonia și România sunt țările care își plătesc cel mai puțin profesorii. De altfel, salariile anuale în țările de mai sus se ridică la mai puțin de 10.000 de euro.
Pe de altă parte, profesorii primesc cele mai mari salarii în Danemarca, Germania, Luxemburg, Elveția și Liechtenstein, cu un salariu de bază anual depășind 50.000 de euro.
În Grecia, salariul de bază pentru un profesor debutant este de 15.435 de euro pe an. După 10 ani de muncă, salariul crește cu 21,6%, iar după 15 ani crește cu 32,4%. Un profesor care a ajuns în fruntea grilei de salarizare primește un salariu majorat cu 97,3% față de cel al unui cadru didactic debutant.
În fruntea listei cu țările în care salariul crește gradual în funcție de vechimea în muncă se află Cipru, unde față de salariul de început creșterea este 85% în primii 15 ani și până la 143% la sfârșitul carierei unui cadru didactic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Patru modele Dacia 100% electrice lansate până în 2030: STRIKER – noul crossover al producătorului român
Patru modele Dacia 100% electrice lansate până în 2030: STRIKER – noul crossover al producătorului român Dacia a lansat, marţi, 10 martie 2026 o foaie de parcurs strategică pentru orizontul 2030, care include lansarea a patru vehicule electrice şi un nou capitol pentru modelul Sandero. Totodată, compania a anunțat modelul Striker, un crossover cu motorizări […]
Angajări în Armata Română: Campanie amplă de recrutări. Ce salarii sunt oferite Ministerul Apărării Naționale a lansat o nouă campanie amplă de recrutare pentru mai multe categorii de personal militar și civil. Demersul, inițiat în 9 martie 2026, vizează atât soldați și gradați profesioniști, cât și ofițeri, subofițeri sau maiștri militari. Odată cu anunțul privind […]
Consumul, prăbușire cu 25% în ianuarie 2026, față de decembrie 2025. Economist: ,,Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva în România, nici măcar în pandemie, nici măcar în criza din 2009”
Consumul, prăbușire cu 25% în ianuarie 2026, față de decembrie 2025. Economist: ,,Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva în România, nici măcar în pandemie, nici măcar în criza din 2009” Consumul oamenilor în ianuarie 2026 s-a prăbușit cu 25% comparat cu decembrie 2025 și a scăzut cu 9% comparat cu ianuarie 2025, potrivit datelor […]
