România între datorii şi speranţă

  Situaţia economică a ţărilor din lumea întreagă creează grave incertitudini de redresare a economiei mondiale. Creşterea datoriei externe a unor ţări ca Grecia, Polonia, Ungaria, România, Spania dar şi a unor ţări cu o economie foarte dezvoltată ca SUA, Germania, Franţa, Italia pune în pericol conceptul de piaţă liberă, pune în pericol însăşi noţiunea de capitalism. Iată că noţiuni perimate de care am crezut că n-o să mai auzim niciodată de genul „economie planificată” din Capitalul lui Karl Marx sunt scoase de la naftalină de unii reprezentanţi ai FMI-ului şi chiar de preşedintele Barak Obama şi revin în actualitatea imediată.
Mişcările de stradă ale muncitorimii şi ale altor categorii sociale din SUA, din ţările Uniunii Europene, din cel puţin 950 de oraşe ale lumii dintre care aş aminti New York, Londra, Berlin, Roma, Ottawa, mişcări împotriva finanţei internaţionale ne reamintesc de sloganul comunist: „Revoluţia proletară va izbucni în ţările cele mai dezvoltate din lume, cu cele mai moderne mijloace de producţie”. Nu cred că se va ajunge la aşa ceva dar trebuie neapărat căutat urgent un „antidot universal” pentru a stopa criza, pentru a stopa declinul societăţii capitaliste bazate pe economia de piaţă. Această criză a datoriilor a demonstrat şi demonstrează că problemele mondiale nu pot fi soluţionate de către grupurile financiare de pe Wall Street în lupta lor continuă pentru o nouă ordine mondială. Ce se întâmplă în lume, ce se întâmplă în Grecia sper că nu se va întâmpla în România, adică o mişcare de stradă violentă.
În România, din 1989 când preşedintele Ceauşescu a scăpat ţara de datoria extrenă prin sacrificiul poporului român şi până în prezent, datoria externă urcă la peste 90 de miliarde de euro. Această datorie enormă a României este legată de dobânzile excesiv de mari şi de prevalenţa creditării României pe termen scurt care creează o aglomerare de plăţi în rambursare. Ce înseamnă acest lucru pentru România: reducerea locurilor de muncă, creşterea în progresie geometrică a şomajului, micşorarea costurilor bugetare în sănătate, învăţământ, cultură, administraţie publică, poliţie şi armată. Menţinerea de asemenea a unor preţuri scăzute la majoritatea materiilor prime şi aş vrea să amintesc aici lemnul din pădurile româneşti care nu este înnobilat cu muncă românească în fabricile de mobilă ci transportat pe furiş sub formă de scândură în exterior. Cel mai grav lucru este suspendarea subvenţiilor pentru sprijinirea producţiei proprii şi a exportului lovind în însăşi substanţa economică a ţării noastre şi având drept consecinţă scăderea drastică a nivelului de trai al populaţiei. Acesta este şocul datoriilor plătit din păcate de poporul român. Fără o negociere rezonabilă cu FMI, cu cât vom primi mai multe fonduri din străinătate, cu atât vor fi mai mari ratele şi dobânzile pe care trebuie să le achităm. Cum scăpăm de această bombă cu ceas a datoriei externe este o întrebare presantă pentru noi, dar mai ales pentru politicieni. Preşedintele Traian Băsescu declara că numai creând noi locuri de muncă putem dezamorsa această bombă numită datorie externă. De asemenea, preşedintele Traian Băsescu declara că acei miniştri ai guvernului care creează noi locuri de muncă în departamentul lor sunt miniştri de performanţă, ceilalţi să plece. Declaraţiile preşedintelui de a crea noi locuri de muncă ar trebui ascultate de guvernanţii noştri.
Sunt două pârghii care ţin de noi şi pe care guvernanţii ar trebui să le aibă în vedere: să reducem importurile, să cumpărăm tot ceeea ce este românesc: mâncare, băutură, medicamente, maşini, etc. sau să mărim exporturile fabricând produse româneşti competitive şi scumpe. În acest cadru România, prin reprezentanţii ei, ar trebui să renegocieze la sânge cu FMI şi Banca Mondială toate aceste datorii şi să pună capăt transferului de resurse financiare în exterior prin ratele şi dobânzile excesive impuse de aceştia.
Viaţa ne-a demonstrat că nici economiile ţărilor dezvoltate n-au scăpat de criză dar nu aş dori, ca român, ca ele să iasă din criză pe umerii ţării noastre. Cred în România, cred în români, cred în poporul meu şi dacă cineva merită vreun sacrificiu acesta este poporul român.

Dr. Mircea FRENŢIU,
medic primar chirurg

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI