Rămâi conectat

Actualitate

România deţine 60% din rezerva totală a Europei: Ce resursă importanta pentru planetă este ignorată de țara noastră

Ioana Oprean

Publicat

în

România deţine 60% din rezerva totală a Europei: Ce resursă importanta pentru planetă este ignorată de țara noastră

Deşi 70% din suprafaţa Terrei este acoperită de apă, aproximativ un milion de oameni mor, în fiecare an, din cauza lipsei apei sau a utilizării apei infestate. Mai mult de atât, 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă.

Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă.

Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat

4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă.

Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”.

Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

sursa: businessmagazin.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Radu Georgescu: Black Friday -ul din România și lipsa de educație financiară și de ce construiesc nemții o fabrică de armanet în țara noastră. ,,Ce vom face cu ea după ce se va termina războiul? Ținem degetele încrucișate să nu se termine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, despre principalele știri economice. Black Friday -ul din România și lipsa de educație financiară și de ce construiesc nemții o fabrică de armanet în țara noastră: ,,Ce vom face cu ea după ce se va termina războiul? Ținem degetele încrucișate să nu se termine!” Economistul Radu Georgescu a explicat într-o postare recentă în […]

Citește mai mult

Actualitate

Dani Mocanu și fratele său, de NEGĂSIT după condamnarea definitivă la închisoare. Polițiștii nu i-au găsit la domiciliu și continuă căutările

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Dani Mocanu și fratele său, de NEGĂSIT după condamnarea definitivă la închisoare. Polițiștii nu i-au găsit la domiciliu și continuă căutările Manelistul Dani Mocanu și fratele său, Ionuț Nando Mocanu, nu au fost găsiți la locuința lor din Ștefănești, Argeș, de polițiștii care au mers să pună în aplicare mandatele de executare a pedepsei. Dani […]

Citește mai mult

Actualitate

Urșii care intră în localități și amenință viața oamenilor vor putea fi împușcați imediat. Amenzi URIAȘE pentru cei care îi hrănesc

Bogdan Ilea

Publicat

în

Urșii care intră în localități și amenință viața oamenilor vor putea fi împușcați imediat. Amenzi usturătoare pentru cei care îi hrănesc Ordonanța care permite împușcarea urșilor care intră în localități a fost adoptată de Guvern. Aceasta cuprinde măsuri noi de intervenție imediată și au rolul de a preveni și a combate atacurile urșilor asupra persoanelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea