Actualitate

România ar putea intra în Cartea Recordurilor: Anul trecut a fost ZERO pentru drumurile naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

România ar putea intra în Cartea Recordurilor: într-un an a reușit să construiască 0 km de drumuri naționale, în schimb, se poata lăuda cu modernizarea a circa 19 km de șosea.

România anului 2018 înseamnă şi autostrăzi virtuale, chiar dacă Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere, a anunţat că în 2017 s-au inaugurat 15 km de autostradă, Institutul Naţional de Statistică anunţă că anul trecut s-a tăiat panglica pentru 16 km de şosea la patru benzi. Mai exact, INS anunţa, în 2017 că în România sunt 747 km de autostradă, iar anul acesta beneficiem de 763 km de autostradă.

La 31 decembrie 2017, drumurile publice totalizau 86099 km, din care 17654 km (20,5%) drumuri naţionale,

35149 km (40,8%) drumuri judeţene şi 33296 km (38,7%), drumuri comunale.

„Din totalul drumurilor naţionale, 35,1% (6200 km) erau drumuri europene, 4,3% (763 km) autostrăzi, iar din punctul de vedere al numărului de benzi de circulaţie, 1,6% (290 km) erau drumuri cu 3 benzi, 10,3% (1826 km) drumuri cu 4 benzi şi 0,1% (22 km) drumuri cu 6 benzi”, conform datelor INS, drumurile judeţene erau în proporţie de 38,7% drumuri modernizate şi 41,3% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite.În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 41,4% din lungimea drumurilor modernizate şi 48,2% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sociologul Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată” Criza pe care o traversăm nu este un accident strecător, ci este noua noastră realitate permanentă, avertizează experții. În timp ce hărțile puterii se redesenează prin război, nota de plată ajunge direct în buzunarele noastre. […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026: Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște?

Ioana Oprean

Publicat

în

Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște? În mod normal în România pnsiile virate pe card sunt transferate de Casa Națională de Pensii Publice în jurul datei de 12 ale fiecărei luni. Pentru luna aprilie 2026, există însă posibilitatea ca plata să fie făcută mai devreme, deoarece […]

Citește mai mult

Actualitate

„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent

Ioana Oprean

Publicat

în

„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent 46 de milioane de euro în 2 ani au fost ncasați de Transelectrica pentru energie care NU a fost transportată. „Corupție, incompetență sau pur și simplu tupeu de la băieții care controlează energia românilor? Alegeți voi. Eu […]

Citește mai mult